Hitler, Goebbels și pasiunea pentru Mickey Mouse
https://www.ziarulmetropolis.ro/hitler-goebbels-si-pasiunea-pentru-mickey-mouse/

INTERVIU Adolf Hitler şi Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animaţie, ai lui Walt Disney şi ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart şi invitat special al celei de-a patra ediţii a Anim’est Chişinău.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 noiembrie 2014

Joseph Goebbels, responsabilul cu propaganda în timpul regimului nazist din Germania, folosea animația mai mult pentru a-i distra pe germani și a-i face să uite de război, spune Ulrich Wegenast.

El afirmă de asemenea că, în timpul regimului comunist din fosta Republică Democrată Germană (RDG), ținta animației de propagandă era lumea occidentală, în special sistemul vest-german și americanii.

Ulrich Wegenast consideră totodată că documentarul românesc de animație „Crulic – Drumul spre dincolo” (2011), realizat de Anca Damian, este un film extraordinar și că cineaștii din întreaga lume devin tot mai interesați de posibilitățile pe care le oferă animația.

Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart, a susținut sâmbătă, în cadrul celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău (30 octombrie -2 noiembrie), conferința „Artă, politică și propagandă”, ce a cuprins și o selecție de filme care au exemplificat rolul animației în domeniul artei, politicii și propagandei în ambele părți ale Germaniei după cel de-Al Doilea Război Mondial.

El a prezentat de asemenea o selecție de scurtmetraje din competiția Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și o altă selecție de scurtmetraje realizate în landul german Baden-Württemberg.

Cât de puternică a fost arma animației pentru propaganda nazistă și pentru Joseph Goebbels?

Goebbels era un mare fan al animației și al lui Walt Disney. Era destul de convins că animația ar putea fi o armă puternică, dar în cele din urmă nu au reușit să o folosească în felul în care Walt Disney sau animatorii ruși au folosit-o. Au existat câteva filme de animație și câteva filme propagandistice, dar Goebbels era mai interesat ca oamenii să se distreze, să uite de problemele războiului. A implementat câteva informații propagandistice: se foloseau de basme, schimbau povestea și, dintr-o dată, evreii deveneau dușmanii în basme. O foloseau, dar nu au reușit să creeze o industrie.

În 1942, Goebbels a fondat o companie, Deutsche Zeichenfilm G.m.b.H. Scopul ei era să producă 50 de filme de animație pe an. Voiau să devină o superputere și să concureze cu Walt Disney, dar au eșuat. Deutsche Zeichenfilm G.m.b.H. a produs un singur film de animație de scurtmetraj, despre o mică pasăre ce vrea să scape din cușcă, apoi ajunge afară, într-o lume foarte ciudată și foarte ostilă, și în cele din urmă se întoarce în cușcă.

Morala este destul de evidentă: nu încercați să evadați și rămâneți alături de comunitatea voastră, nu faceți nimic rău, stați unde sunteți și nu vă gândiți la libertate și la evadare. Nu era însă atât de puternic ca filmele care nu erau de animație.

De asemenea, Goebbles nu era atât de interesat de acest tip de propagandă grosieră. Era mai interesat de propaganda subtilă, distractivă. Nu voia să-i enerveze pe oameni, pentru că aceștia ar fi reacționat prea puternic. Voia să-i facă să uite de vremurile de război, să meargă la cinema și să primească mesaje frumoase despre o țară frumoasă și complet germană.

Ce informații există despre părerea lui Hitler despre filmele de animație?

Există unele informații, în special datorită jurnalelor lui Joseph Goebbels, din care reiese că era fascinat de animație, de Walt Disney, de filme ca „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”.

Vă referiți la Goebbels?

La Goebbels, dar și la Hitler. La amândoi. Există note în jurnal ca aceasta: „Am cumpărat cinci filme cu Mickey Mouse pentru Hitler ca dar de Crăciun și i-au plăcut mult”. Se uitau la multe filme de animație. Chiar și Hitler era fan al filmelor de animație, ceea ce este cumva ciudat.

Conștientizau că ar trebui să folosească (n.r. – animația) ca instrument de propagandă și le plăcea, asta și datorită meșteșugului. Walt Disney era o persoană foarte respectată, iar până la sfârșitul anilor `30 au existat multe negocieri și acorduri. Disney a exportat multe filme de animație în Germania, dar compania care distribuia filmele Disney, RKO, era mai de stânga și nu a mai permis prea mult. Chiar și presa și jurnaliștii din Germania din anii `30 spuneau că sunt cele mai bune filme de animație din lume. Apoi, în 1939-1940, spuneau că sunt foarte decadente, că fură basmele germane. „Fantasia”, al lui Walt Disney, era considerat un film de animație decadent.

Ulrich Wegenast

Care erau temele și țintele predilecte ale animației de propagandă din Germania de Est în timpul comunismului?

Dușmanul era lumea occidentală, legătura dintre lumea capitalistă și cea fascistă. 95% din filmele de animație erau filme pentru copii, animații cu păpuși despre cum să devii membru al Freie Deutsche Jugend – Tineretul German Liber. Mai era vorba despre superioritatea tehnologică a țărilor din Est, a Uniunii Sovietice. Dar atacau și sistemul vest-german și pe americani. Nu erau însă atât de multe filme și atât de multă informație politică. Voiau să le ofere oamenilor și divertisment.

Acum câțiva ani, România avut un lungmetraj de animație de succes, „Crulic”, de Anca Damian. Îl știți, l-ați văzut? Ce credeți despre el?

Mi-a plăcut. Cred că este un film extraordinar. Există un fel de nouă mișcare – documentare de animație care folosesc în mai mare măsură subiecte politice și sociale. L-am văzut la Festivalul de Film de Animație de la Annecy, unde a câștigat premiul. Mi-a plăcut cu adevărat, de la început. Din nefericire, nu a avut mare succes în cinematografele din Germania, dar acum va exista o lansare pe DVD a filmului în Germania și îl vom promova de asemenea la festivalul nostru. Este un film extrem de interesant, chiar dacă nu este foarte popular, pentru că are un subiect trist – e despre România și Polonia și despre migrație, lucruri care li se întâmplă oamenilor în acest conglomerat de țări care este UE. Este un film foarte puternic și din punct de vedere estetic.

Credeți că filmul de animație în general este văzut ca fiind situat pe un nivel inferior în arta cinematografică? Cum credeți că este perceput?

În urmă cu 20 de ani, în special în Germania, oamenii le considerau ca fiind doar filme pentru copii, că nu erau artă adevărată. Erau simpatice, dar doar pentru copii. Acum cred că lucrurile s-au schimbat. Există mai multă deschidere. Unul dintre motive este că și filmele de ficțiune au uneori animație, efecte speciale. Regizorii au devenit destul de conștienți de posibilitățile animației, chiar și când e vorba de filme realiste.

Pe de altă parte, prin filme precum „Crulic”, „Waltz with Bashir” sau „Perspepolis”, oamenii interesați de filme de artă au devenit interesați și de acest domeniu. Mai interesantă mi se pare chestiunea scurtmetrajelor de animație. Erau și în trecut destul de cunoscute, dar nu reușeau să aibă succes. Oamenilor le plăceau, dar nu ajungeau în cinema.

Acum, prin social media, YouTube, platforme, scurtmetrajele de animație ajung extrem de populare, cu până la 5 milioane de vizualizări. Există o piață și există interes, dar poate că acest lucru nu are legătură cu cinematografia mare – festivalurile de la Cannes, Berlin sau Academia Europeană de Film. Însă, ceea ce este bine în privința Academiei Europene de Film este că a adoptat modelul Premiilor Oscar și a introdus categoria animație.

Nu avem acest lucru la Gala premiilor filmului german, ceea ce cred că este cu adevărat o problemă: arată că animația, în Germania, nu este atât de apreciată, comparativ cu Franța, spre exemplu.

Foto cu Ulrich Wegenast – Ionuț Mareș



14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.