Holocaustul și rezistența antifascistă
https://www.ziarulmetropolis.ro/holocaustul-si-rezistenta-antifascista/

„Viitorul Memoriei: Rezistenţa”, platforma pentru comemorarea Holocaustului prin artă şi media, prezintă primele evenimente ale începutului de an.

Un articol de Liliana Matei|24 februarie 2018

Astfel, pe 28 februarie, la Cinema Union (str. Ion Câmpineanu 21), începând cu ora 18.00, vor fi difuzate două filme, dintre care unul va rula în premieră în România. Seara începe la ora 18.00 cu prezentarea peliculei „Prigoana din Basarabia” (56 min.), în regia lui Sergiu Enu. Realizat în 2015, filmul „Prigoana din Basarabia” reuneşte istoriile orale ale supravieţuitorilor romi, care atestă condiţiile de trai ale zecilor de mii de deportaţi. Pelicula prezintă şi alte documente importante, cum ar fi seria unică de fotografii aflate în prezent la Arhiva regională de stat din Odesa.

De la ora 19.00 va rula în premieră în România filmul „Until The Last Step”, (95 min.), în prezenţa regizorului israelian Boris Maftsir, aflat pentru prima dată la Bucureşti. Realizat în 2016, filmul prezintă povestea răzmeriţei care a avut loc în 1942 în ghetoul din Lachva, un mic oraş din Belarus. Este considerată a fi prima acţiune de acest fel din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Until the last step” prezintă poveştile de eroism din ghetouri şi istoria unei evadări surprinzătoare, precum şi încercările naziştilor de a muşamaliza masacrul comis atunci asupra populaţiei evreieşti.

Boris Maftsir este regizor de filme documentare. S-a născut la Riga, în Letonia, în fosta Uniune Sovietică. În 1970 a fost arestat de KGB şi condamnat la un an de închisoare pentru activitate zionistă. A emigrat în 1971 în Israel, unde a urmat studii de film şi televiziune la Universitatea din Tel Aviv. De-a lungul carierei a realizat peste 30 de filme şi a fost producător pentru mai mult de 200 de documentare. În 2006 a fost numit director al proiectului Names în cadrul centrului Yad Vashem, proiect care îşi propune să recupereze memoria evreilor ucişi în Holocaustul din fosta URSS. Începând cu 2012, când şi-a încheiat misiunea la Yad Vashem, Boris Maftsir şi-a dedicat întreaga activitate documentării pentru proiectul său personal, „Searching for the Unknown Holocaust.” Călătoreşte în ţările din fostul bloc sovietic – Ucraina, Rusia, Belarus, Moldova şi Ţările Baltice – pentru a cerceta evenimentele care au rămas încă necunoscute publicului larg şi care trebuie să facă parte din memoria colectivă a Holocaustului.

După vizionare, începând cu ora 20.40 va avea loc o dezbatere despre rezistenţa antifascistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la care participă invitatul special al serii, regizorul Boris Maftsir şi istoricii Ion Duminică şi Mihai Burcea.

Cel de-al doilea eveniment va avea loc pe 1 martie, la Cinema Union, începând cu ora 19:00. Este vorba despre proiectarea filmului „Iluziile Mele”, realizat de Olga Ştefan, după care vă invităm la o discuţie cu protagoniştii filmului.

Realizată în 2017 de Olga Ştefan, în colaborare cu Ileana Szasz şi Centrul de Artă Comunitară Vîrsta4, pelicula „Iluziile Mele” (58 min.) prezintă poveştile personale ale rezidenţilor căminului Moses Rosen din Bucureşti. Aceste istorisiri ne poartă prin spaţiile din cartierul evreiesc, prin locurile unde au avut loc episoadele de violenţă antisemită în timpul pogromului din 1941, pe la casele în care au trăit protagoniştii filmului, marcând clădirile importante pentru viaţa comunităţii evreieşti bucureştene. Aflăm mai multe despre condiţiile în care trăiau evreii din Bucureşti în timpul războiului şi despre impactul legilor rasiale asupra vieţii de zi cu zi a evreilor. Totodată, cu această ocazie rememorăm elementele identităţii evreieşti aşa cum era înainte de al Doilea Război Mondial, dar şi în timpul războiului şi în perioada postbelică.

De la ora 20.00 va avea loc o discuţie cu invitaţii speciali de la Căminul Moses Rosen: Iudit Ardeleanu, Iosef Cotnăreanu, Pompiliu Sterian şi Lipa Segal.

11
/03
/21

CRONICĂ DE FILM Difuzat la 4 martie de postul de televiziune Cinemaraton, dar programat în aceeaşi seară şi la Cinematograful Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, „Mai presus de orice” (1977) este o docudramă mai puţin ştiută, realizată de Dan Piţa şi Nicolae Mărgineanu, despre cutremurul din 1977.

07
/03
/21

Poți spune o poveste bună în mai puțin de 4 minute? Atunci e momentul să te înscrii în competiția românească a Festivalului internațional de foarte scurt metraj TRÈS COURT, coordonat de Institutul Francez din România!

05
/03
/21

Festivalul Internațional Film O'Clock, eveniment gândit ca o mișcare culturală și interculturală cinematografică, dar și de socializare internațională, prin care oameni iubitori de cinematografie din toate colțurile lumii să poată trăi și împărtăși experiențe comune interesante, și-a încheiat prima ediție pe 3 martie, cu decernarea premiilor pentru competiția de scurtmetraje.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

02
/03
/21

CRONICĂ DE FILM După o serie de filme care investigau trecutul, Radu Jude revine cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), un lungmetraj polemic care atacă în primul rând ipocrizia societăţii româneşti prezente, mai ales în privinţa sexualităţii.

26
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Problema dureroasă a tăierilor ilegale de păduri din România, pusă în legătură cu situaţii asemănătoare din alte ţări, devine în sfârşit subiectul unui documentar de cinema care îşi aşteaptă în acest an întâlnirea cu publicul larg, „Lemn” (2020), realizat de Monica Lăzurean-Gorgan împreună cu alte două cineaste, Ebba Sinzinger din Austria şi Michaela Kirst din Germania.

23
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Cu noul său film, „Servants” („Servitorii”, 2020), distribuit şi la noi în câteva din cinematografele deschise, regizorul slovac Ivan Ostrochovský pare a spune că cinema-ul este în primul rând o chestiune de stil. Însă e suficient asta?

22
/02
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București, alături de Ambasada SUA la București, Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse, Professional Fellows și American Council for International Education din România vă invită miercuri, 24 februarie, în intervalul orar 13:00-15:00, la dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”.