”Homo Americanus”. One-man show, teatru nonverbal și ”perform(D)ance” de și cu Paul Cimpoieru
https://www.ziarulmetropolis.ro/homo-americanus-un-spectacol/

One-man show, spectacol de teatru-dans, teatru nonverbal, ”perform(D)ance” de şi cu Paul Cimpoieru. Regizorul, coregraful şi dans-actorul Paul Cimpoieru a crescut în pepiniera de talente şi limbaj artistic a Companiei Passepartout D.P. (unde a ajuns printr-o întâmplare), iar ulterior şi-a continuat evoluţia într-un mod uimitor pentru cineva care nu are niciun fel de studii de teatru sau dans ”oficiale”, caci este absolvent de Politehnică şi fost inginer de telecomunicaţii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|28 martie 2017

”Homo Americanus” s-a născut sub inspirația experienței newyorkeze a lui Paul Cimpoieru (a beneficiat de o bursa de doi ani la The Actors Studio, una din cele mai renumite școli de actorie din lume, bazată pe metoda lui Stanislavski). Anul trecut, spectacolul s-a întors la matcă, fiind prezentat la HERE Arts Center din New York în deschiderea Festivalului de Teatru Contemporan Urban (DUTF). Din toamnă se joacă la Green Hours, în București, locul unde a început teatrul independent. Un one-man performance născut și cizelat în spălătoria unui bloc newyorkez, cu step, dans, pantomimă, teatru non-verbal, colaje de imagini și muzici și alte felurite modalități artistice de a spune povești.

Este colajul diferitor secvențe ce compun experiența unui imigrant român în ”orașul care nu doarme niciodată”, epicentrul american și mondial al imigrației dar și al artelor performative. Un spectacol-hibrid între mai multe tipuri de exprimare artistică, este oglinda autentică, sublimată prin artă, a unor căutări reale ale performerului, imigrantului, românului – ale Omului Călător, de fapt. Cu mult și bine exprimat umor, auto-ironie și o emționantă și vie înțelegere pentru cele grele și cele înalte ale omului, Paul Cimpoieru construiește un spectacol unic în felul său din frânturi de poveste universală (a imigrantului în America, a străinului într-o lume nouă, a căutătorului de drumuri) și poveste personală, legate de firul roșu al drumului unui om cu niște vise.

”Homo Americanus” este despre

căderile și triumfurile în ”țara tuturor posibilităților” ale românului descurcăreț dar uneori stingher,

omenie și dezumanizare, căldură sufletească și singurătate,

reflexe mentale legate de România închisă, urmărită, constrânsă,

tricouri ca metafore ale încarcerării și orbirii, și televizorul ca al treilea ochi (tot orb),

despre atunci când pulsul se măsura în secundele până când apăra Duckadam (o scenă care mai include un câine, mult dragoste și o arie de operă care îndulcește totul și mai mult),

cum e corpul când doare sufletul, sau când iubește,

cum se confundă constrângerile exterioare cu cele interioare, și de unde se naște libertatea,

automatismele lumii și cruzimea ei,

umanitatea fabuloasă, burlescă, emoționantă, atât de diversă și totodată similară în esența ei omenească, dintr-un tren,

cum ne amorțește sensibilitatea în lumea asta hiper-stimulantă, și ce o poate salva,

cum ar lua un român Oscarul,

ritmicitatea automatismelor cotidiene,

despre cu nu l-am recunoaște pe Isus dacă l-am (re)întâlni pe stradă, și cât de singur ar fi,

și altele. Un spectacol-mozaic, o poveste care amuză, emoționează multiplu și te pune, uneori, pe gânduri, iar alteori te contrariază, asezonat cu fundaluri muzicale de variate și expresive, fragmente de discursuri celebre, la care se adaugă uneori cuvintele, sonoritățile și expresivitatea largă a performerului și diferite colaje video. Ca coregraf și dansator, Paul Cimpoieru creează evantaiuri de mișcări și curge dintr-o metaforă dinamică în alta– într-un mod particular prin tăceri, preponderente în spectacol.

Cu America esențializată aici, ”Homo Americanus” pare să aibă relația pe care Woody Allen spunea că o are cu New Yorkul: este o femeie grozavă, iubită într-un mod emoțional și irațional. Peregrin și rătăcit, la pământ și pe val, supus fatalității și apoi creator de destin, acest homo devine americanus și supraviețuiește tocmai prin faptul că crește mereu câte puțin.

În cuvintele lui Paul Cimpoieru, e un spectacol nu atât pentru că ”Americanus”, ci înainte de toate pentru că Homo, pe diferite cărări de viață, lume, teatru și artă. Aș adăuga: și pentru că ne e foame tuturor de mai mult adevăr uman autentic, de teatru care merge direct la suflet, de alinare atunci când suntem rătăcitori și stingheri. Și de iubire. Cred că, în fond, este un spectacol despre Iubirea care toate le leagă: cea pentru visul care te cheamă departe, cea pentru libertate, pentru umanitatea din celălalt, iubirea față de eul tău înfricoșat atunci când sparge bariere și îi cresc aripi, Iubirea față de Viață și toată geografia ei schimbătoare.

Anybody can have faith under those circumstances. The real growth, mentally, emotionally and spiritually comes when you get knocked down. It takes courage to act” spune un fragment de discurs din spectacol. Aș spune că e nevoie de mult curaj și să încerci să faci să vibreze corzi emoționale fără cuvinte. Un spectacol cu o țesătură emoțională frumoasă, împletind fire de onestitate, delicatețe, umor, energie puternică și diferite fășii din realitatea multor oameni, români, emigranți, oameni care caută, ezită, greșesc și renasc.

Următoarele reprezentații ale spectacolului:

Teatrul LUNI de la Green Hours (Calea Victoriei 120)

Sâmbătă 1 aprilie, ora 19.30

Marți 25 aprilie, ora 19.30

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.