HOP 2018 urmăriţi şi votaţi!
https://www.ziarulmetropolis.ro/hop-2018-urmariti-si-votati/

S-a lansat campania interactivă HOP 2018 prin care publicul este invitat să-i cunoască pe tinerii concurenţi din acest an prin filmele lor de prezentare, să-i urmărească în transmisiune directă de la Costineşti în perioada concursului şi-apoi să-i voteze în seara Galei.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2018

www.galahop.ro. Votul publicului contează!

Începând de azi până în data de 2 septembrie, zilnic, atât cei 17 artişti de la secţiunea individual, cât şi cele 3 grupuri vor veni în faţa dumneavoastră cu un mic film realizat de ei înşişi.

Absolvenţi ai institutelor de învâţământ superior din ţară, cei pe care îi veţi cunoaşte în această perioadă sunt candidaţii care au trecut de etapa preselecţiilor şi urmează să parcurgă etapa finală a concursului de la Costineşti, în perioada 3 – 6 septembrie, în Complexul Vox Maris.

Pirandello, structura ludică. Eu și personajul este tema ediţiei din acest an şi HOP-ul deloc uşor pe care îl au de trecut tinerii artişti. O temă provocatoare, ce reflectă natura ludică a meseriei de actor, dar şi natura fiinţei umane în interacţiune cu celălalt.

Chiar dacă sunt sprijiniţi de colegii lor, de profesorii şi regizorii care vor coordona atelierele proiectului, de directorul artistic al Galei, concurenţii vor explora relația dintre structura situaţională şi structura ludică în opera pirandelliană prin propria lor experienţialitate.

Siteul Galei HOP www.galahop.ro, contul oficial de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor), contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA) sunt canalele pe care puteţi urmări filmele de prezentare ale concurenţilor, livestreamingul de la Costineşti în perioada 3 – 6 septembrie (transmis simultan atât pe facebook, cât şi pe youtube).

Joi, 6 septembrie, până la ora 20.00, publicul poate vota online pe www.galahop.ro .

*

Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.

Directorul artistic al Galei HOP este actorul şi profesorul universitar Miklós Bács.

Ediţia a XXI-a a Galei Tânărului Actor se va desfăşura la Costineşti în perioada

3-6 septembrie 2018.

Foto: gala hop 2018- galahop.ro.

10
/11
/13

Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.