Horaţiu Mălăele, 67!
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-67/

“Copilăria este cadoul ce ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat. Mi-e dor de tot, de nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani.” – Horaţiu Mălăele. Artistul (actor, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor) Horaţiu Mălăele a împlinit, astăzi, 67 de ani. La mulţi ani!

Un articol de Petre Ivan|1 August 2019

Mălăele a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din “Pălăria florentină”, de Eugene Labiche.

“Eşti ceea ce ai văzut, ce ai cunoscut, ceea ce ai acumulat. Mai mult nu eşti, decât dacă eşti fariseu” – Horaţiu Mălăele.

În 1975, şi-a început cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ca apoi să ajungă în Bucureşti, după anii 1980, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, excelând în numeroase roluri de dramă şi comedie.

“Se spune despre o femeie “ce cap frumos are!” sau “ce glezne frumoase are!” Eu cred ca adevărul este undeva la mijloc.” – Horaţiu Mălăele

Printre numeroasele spectacole regizate cu mare succes la public se numără: “Puricele”,”O sărbătoare princiară”, “Poiana boilor”, “Podu’”, “Lecţia”, “Măscăriciul”, “Revizorul”, “Carlo contra Carlo”, “S-a sfârşit cum a-nceput”.

“M-am îmbrăcat în negru fiindcă am auzit că sunteţi morţi după mine.” – Horaţiu Mălăele

În 1975 a debutat şi în film, în “Muntele ascuns”, în regia lui Andrei Cătălin Băleanu, pentru ca apoi să fie distribuit în pelicule de mari regizori români, ca Alexandru Bocăneţ, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu etc.

Nu tânjesc după o perioadă a vieţii mele uitându-mă îndărăt. Dar, dacă ar fi să îmi aleg un segment din trecut, evident, aş alege segmentul copilăriei, care a fost divin. S-ar putea ca timpul să-l mai fi împopoţonat puţin, dar a rămas totuşi în zona divinităţii, pentru că atunci, de fapt, ne-am trezit. – Horaţiu Mălăele

În 2000, a jucat în “Amen”, în regia lui Costa-Gavras, pentru ca în 2008 să regizeze primul său film, “Nunta mută”.

“Viaţa este ca o masă la restaurant: copilăria din partea casei, maturitatea – felul de bază, bătrâneţea – desertul, moartea – nota de plată.” – Horatiu Malaele

Ca pictor si caricaturist, actorul a expus peste 3000 de caricaturi în 36 expozitii nationale şi internaţionale.

Într-un interviu recent, actorul a dezvăluit că este un mare patriot şi că nu a vrut niciodată să-şi părăsească ţara, indiferent cât de greu i-a fost:

„N-am vrut să plec, pentru că sunt născut român. Părinţii mei s-au născut aici, aici e casa mea. Cum să plec din casa mea? Să plece ei! De ce să plec? Ca să trăiesc puţin mai bine dincolo? Aş fi trăit foarte puţin mai bine. Poate. În momentul când am lucrat în străinătate, la filme pe care le-am făcut acolo sau la rolurile din piesele jucate acolo, nu pot să spun că m-am simţit în largul meu. Am avut bucurii temporare. Doar atât. Depărtarea e un lucru rău. Întrebarea fiind depărtarea de ce? Nu poţi să-ţi explici, dar undeva, în subsolul tău, lucrurile încep să se agite şi-ţi dai seama că nu e bine ce faci”.

De la debut şi până în prezent, Horaţiu Mălăele a obţinut numeroase premii pentru interpretare şi pentru regie, dar şi premii speciale: trofeul UNITER, în 1992, pentru “Mincinosul”, trofeul pentru regie la Festivalul Comediei Româneşti, în 1994, premiul UNITER, pentru “Unde-i revolverul”, în 1998 etc.

Actorul-scriitor-caricaturist nu ştie dacă el a ales teatrul sau teatrul l-a ales pe el şi crede că este bine să fii modest, “dar să ai orgoliul modestiei tale”, după cum declara într-un interviu. Se consideră un om obişnuit, care vrea doar să comunice cu lumea.

În august 2012, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală.

“Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat.” – Horaţiu Mălăele

7 iunie 2013, avea loc premiera un proiect ambiţios, o provocare dublă pentru maestrul Horaţiu Mălăele, filmul „Funeralii fericite”, pentru care este atât regizor cât şi protagonist. Spectatorii au avut ocazia să îl asculte pe actor cântând pentru prima dată în cariera sa – deşi era cunoscut printre colegii săi ca fiind complet afon. Mălăele n-a mai cântat niciodată pe o scenă sau într-un film, însă, de data aceasta, a făcut-o, a cântat fără reţineri şi scena i-a ieşit atât de bine încât nu a mai fost nevoie de post-sincron.

La 18 septembrie 2015, Horaţiu Mălăele a tăiat, la Feteşti, panglica teatrului, cu o capacitate de 500 de locuri, care îi poartă numele. Inaugurarea s-a făcut cu piesa „Sunt un orb” interpretată chiar de Horaţiu Mălăele.

“Asta este ecuaţia. Fiecare spectator îşi are spectacolul pe care-l merită.” – Horaţiu Mălăele

Anul trecut, în luna mai, Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, oraşul natal al actorului, i-a acordat lui Horaţiu Mălăele titlul de Doctor Honoris Causa.

Cititi si Cinci explicații pentru succesul lui „Moromeții 2”

Foto: Horaţiu Mălăele – facebook

 

25
/04
/18

"Dacă aveţi nevoie de mine, mă găsiţi tot acolo unde eram când nu aveaţi nevoie de mine." - Al Pacino. Lucruri mai puțin știute despre Pacino: nu a fost niciodată căsătorit, are trei copii, dintre care doi gemeni, tatal său s-a născut în oraşul italian Corleone, în copilărie imita actorii văzuţi la televizor, la începutul carierei a trăit multă vreme în sărăcie si a fost arestat în tinerețe pentru port de armă.

24
/04
/18

„Îmi place ideea că sunt cea mai bătrână din cameră, fiindcă mi se iartă totul“, spunea în urmă cu ceva vreme Shirley MacLain, actriţa care împlinește, astăzi, 84 de ani.

12
/04
/18

“Pasiunea pentru meseria asta m-a urmărit toată viața. M-a terorizat, chiar. De-a lungul vieții, am avut trei divorțuri. Niciunul dintre ele nu m-a dat peste cap în așa măsură încât să-mi ratez măcar o parte a carierei... Nu am amestecat niciodată meseria cu viața particulară.” – Florin Zamfirescu. Aplaudat în zeci de spectacole și lăudat pentru cele peste 30 de roluri interpretate pe marele ecran, actorul Florin Zamfirescu împlinește, astăzi, 69 de ani!

02
/04
/18

„Mi-aş fi dorit o dragoste ne­pasională, dar pe viaţă. Iubirea adevărată n-are de-a face cu pasiunea. Am trăit pasiuni şi ştiu despre ce vorbesc” - Manuela Hărăbor. Una dintre cele mai frumoase actrițe românce din toate timpurile împlinește, astăzi, 50 de ani.

09
/03
/18

„Teatrul nu moare şi nu va muri niciodată, el evoluează în dispreţul vieţii curente." - Ion Caramitru. Renumitul regizor, actor și om de teatru - preşedinte al UNITER din 1990 şi director al Teatrului National din Bucuresti din 2005 - împlinește, astăzi, 76 de ani!

01
/03
/18

I-ați fredonat numeroase melodii, de la muzica animației ”Maria Mirabela”, la compozițiile din ”Lăutarii” și ”Șatra”. Astăzi, cel mai cunoscut compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga, împlineşte 81 de ani. Și, dacă nu știați, în anul 2014 UNESCO a inclus valsul lui Eugen Doga din filmul „Gingaşa şi tandra mea fiară” între cele patru capodopere muzicale ale secolului XX...

26
/02
/18

“Cea mai dificilă profesie este cea de om. Aia de părinte este o minune. Asta de actor este o plăcere. Aia de om este un chin.” - Alexandru Repan. Cunoscutul actor (şi regizor), a cărui carieră artistică cuprinde peste 70 de spectacole de teatru și mai mult de 30 de roluri în filme, împlinește, astăzi, 78 de ani!

12
/02
/18

Aflat de mai bine de șase decenii în lumina reflectoarelor, unul dintre cei mai iscusiți maeștri ai scenei și ecranului românesc din toate timpurile a împlinit, zilele trecute,  85 de ani de viață. Victor Rebengiuc a ales să-și serbeze aniversarea pe scena Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti, în spectacolul cu piesa “Regele moare” de Eugen Ionescu. După reprezentație, spectatorii i-au cântat marelui actor "La mulți ani" si l-au aplaudat îndelung.

02
/02
/18

"Sunt un om care trăit o viaţă plină de compromisuri. Le-am făcut de spaimă, de frică, o viaţă cu foarte multe împliniri în acelaşi timp." - Vladimir Găitan. Actorul care a debutat în „Reconstituirea”, capodopera lui Lucian Pintilie, împlinește, astăzi, 71 de ani!

29
/01
/18

“Mi-e foarte, foarte dor de frumos şi de bun. Mi-e dor de oameni delicaţi şi buni. De oameni deştepti şi generoşi. De educaţie şi tradiţie. Mi-e dor de bun simţ şi bunăvoinţă.” – Oana Pellea. După ce, sâmbătă, maestrul Florin Piersic a împlinit venerabila vârstă de 82 de ani, o altă mare actriță a scenei românești, Oana Pellea, își aniversează astăzi ziua de naștere.

01
/12
/17

„Probabil că sunt încet. Nu de mult m-a călcat o maşină care era împinsă de doi oameni" sau "Cred în sex şi moarte. Ambele sunt experienţe de care ai parte o singură dată în viaţă" - Woody Allen. Controversatul şi fascinantul cineast, prototipul intelectualului nevrozat, a împlinit 82 de ani.

28
/11
/17

“Muzica e cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.” - Mariana Nicolesco. Unanim recunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru, soprana Mariana Nicolesco împlinește astăzi 69 de ani.

17
/11
/17

“Nu există lucru simplu. Simplu înseamnă dificil.” - Martin Scorsese. Cineast, cinefil, om de cinema, considerat alături de Steven Spielberg, liderul generației de regizori americani lansați la începutul anilor '70, Martin Scorsese împlinește, astăzi, 75 de ani!

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

08
/11
/17

"Îmi pare rău să o spun, dar nu mai există diferenţe, nu mai este respect. Nu am nimic împotriva persoanelor gay, dar, noi, bărbaţii, suntem făcuţi pentru a iubi femeile" - Alain Delon. Unul dintre simbolurile cinematografiei franceze împlinește, astăzi, 82 de ani!

27
/10
/17

“Când am intrat în teatru nu mi-am spus că vreau să fiu o mare actriţă. Am lăsat lucrurile să curgă de la sine. La-nceput trebuie să înveţi. De fapt în meseria asta înveţi tot timpul.”– Teodora Mareş. Frumoasa actriță a Teatrului Național din București, devenită celebră după rolul din "Declaraţie de dragoste" (filmul care a umplut până la refuz sălile de cinema înainte de 1989), își serbează astăzi cea de-a 55-a aniversare!

23
/10
/17

„Bărbaţii sunt buni, dar femeile sunt magice.” – Catherine Deneuve. Îndrăgita actriță franceză a împlinit 74 de ani. În anull 2008, Deneuve a fost omagiată cu Premiul de Excelenta la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF.

12
/10
/17

„Publicul vine la teatru cu dorinţa de a se lăsa ademenit. În întunericul sălii un grup de oameni vrea să intre în contact cu alt grup de oameni şi aşa teatrul devine viaţă. Fără teatru mai mulţi necunoscuţi care se întâlnesc pentru un moment n-ar realiza mare lucru.” - Catrinel Dumitrescu.

Page 3 of 1212345...10...Last »