Horaţiu Mălăele: „suntem o ţară tristă plină de umor, iar uneori suntem o ţară numai tristă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-suntem-o-tara-trista-plina-de-umor-iar-uneori-suntem-o-tara-numai-trista/

Actorul Horaţiu Mălăele spune că este greu să joci comedie în zilele noastre, pentru că „suntem o ţară tristă plină de umor, iar uneori suntem o ţară numai tristă”. „Suntem o ţară tristă plină de umor. Uneori suntem o ţară numai tristă. Este greu să joci şi în comedie şi în dramă. Dar comedia este […]

Un articol de |18 octombrie 2012

Actorul Horaţiu Mălăele spune că este greu să joci comedie în zilele noastre, pentru că „suntem o ţară tristă plină de umor, iar uneori suntem o ţară numai tristă”.

„Suntem o ţară tristă plină de umor. Uneori suntem o ţară numai tristă. Este greu să joci şi în comedie şi în dramă. Dar comedia este puţin mai dificilă, pentru că necesită mai multe soluţii, ţine de un anume ritm, de o anumită dinamică. Drama este mai alandala. Am fost antrenat pe culoarul comediei din raţiuni de programare a repertoriilor. Apoi am fost prizat ca actor de comedie. Nu ştiu dacă sunt neapărat un actor de comedie şi nici nu ştiu ce înseamnă acest lucru pentru un actor. Îmi face mare plăcere să joc şi comedie şi dramă şi mă bucur că Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj” nu este eminamente de comedie şi îmbină cele două genuri în mod fericit”, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, actorul Horaţiu Mălăele.

În opinia sa, dacă vor fi texte bune şi oameni antrenaţi să facă bine comedie, vom avea şi un val al comediei în cinematografie. „Avem actori de comedie statornici. Dar trebuie să îi vedem, să inventăm pentru că atunci când se fac numai câteva filme şi ele arcuiesc numai drama şi mizeria României, este greu să mergem la actori de comedie. Este problema scenariilor şi a pauperităţii în cinematografia română. Bănuiesc că făcând o sută de filme, este imposibil să nu găseşti în această cantitate două filme bune, eventual de comedie”, a spus Mălăele.

El a evidenţiat că nu a fost niciodată atras de proiecte scenice nonconformiste şi nici nu a dorit să intre în competiţia de regie de spectacole de operă, deşi i s-au făcut propuneri ferme. „Nu este bine ca un creator să încerce să schimbe lucrurile pentru a fi la modă. Nu vreau să fiu la modă, vreau să-mi văd de treaba mea. Vreau să fac spectacolele mele de teatru, aşa cum vreau să-mi fac filmele. Am înţeles minimalismul şi chiar l-am aplaudat. Dar nu am încercat niciodată să fac acest lucru. Este ca şi când desenând ai vrea să pictezi ca Pollok (Jackson Pollock 1912-1956, cunoscut pictor american, exponent al expresionismului abstract – n.r.) numai pentru că el a avut succes. Sunt mult mai interesat să fiu impresionist decât să fiu futurist sau suprarealist, deşi apetitul meu pentru literatură este în zona suprarealismului”, a explicat marele actor.

Horaţiu Mălăele a amintit că va termina la mijlocul lunii decembrie filmările la „Funeralii fericite”, pe un scenariu de Adrian Lustig, iar premiera va avea loc în luna mai 2013. În prezent, are o propunere din partea unor producători din Italia să facă un film despre renumitul actor şi regizor Vittorio de Sica (1901-1974). Pe de altă parte, el regretă că nu a acceptat propunerea lui Vlad Mugur, din 2001, de a juca în spectacolul cu piesa „Hamlet” de Shakespeare.
„Am avut autoritatea deciziei de mic actor. Şi mi-am ales rolurile. Am avut nouă propuneri să joc în Hamlet de Shakespeare, una dintre ele venind dinspre Cluj, din partea unuia dintre cei mai mari regizori ai ţării, Vlad Mugur
(1927-2001), dar atunci eram angajat în alte proiecte, iar toamna, când le-am finalizat, marele regizor s-a stins din viaţă”, a spus Horaţiu Mălăele.

Referindu-se la pelicula cu spectacolul „Căldură mare” de Ion Luca Caragiale, în interpretarea actorilor Toma Caragiu şi Marin Moraru, Mălăele a arătat că această capodoperă s-a pierdut. „Cei ce trebuia să o conserve şi protejeze au făcut pe această peliculă o altă înregistrare şi au distrus-o. Nu ştiu dacă epigonii, eu sau alţii, trebuie să începem un proiect în care să jucăm noi în ‘Căldură mare'”, a declarat actorul.

 

Sursa: AGERPRES

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!