Horia Andreescu, 70. La mulți ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-andreescu-70-la-multi-ani/

“Rolul muzicii este pretutindeni acelaşi, de multă vreme: sa fie bine aleasă, să fie dăruită de cei care au acest dar, spre a determina o apropiere, ba chiar o comunitate între cei care iubesc muzica” – Horia Andreescu. Dirijorul principal al Filarmonicii “George Enescu” împlineşte, astăzi, 70 de ani.

Un articol de Petre Ivan|18 Octombrie 2016

Horia Andreescu s-a născut la Braşov pe 18 octombrie 1946. Între 1974-1987 a fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploieşti. A absolvit Conservatorul din Bucureşti, urmând apoi cursuri la Academia de Muzică din Viena sub îndrumarea lui Hans Swarowsky şi a lui Karl Österreicher şi la Trier şi Munchen cu dirijorul Sergiu Celibidache.

În 1981, la Berlin, este distins cu premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane, iar în 1997, Uniunea Criticilor Muzicali îl numeşte “Dirijorul anului”. Fondator şi dirijor al Orchestrei de Cameră “Virtuozii” din Bucureşti, Horia Andreescu a fost laureat al Premiului Comitetului Naţional UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală și a primit Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2006).

A susținut numeroase concerte în peste 20 de țări europene, fiind invitat de orchestre de mare renume internațional și a colaborat cu cele mai mari Horia Andreescuorchestre, de la London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Amsterdam și Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim și Nagoya, la Orchestrele Radio din Madrid și Leipzig.

În contrast cu lumea atât de bogată, atât de echilibrată, de stenică a marilor clasici, nu pot să nu fiu contrariat, nu pot să nu fiu derutat de violenţa evenimentelor cotidiene… de la noi, din lume. Este un prezent pe care îl trăim, cu sau fără voinţa noastră, este o realitate pe cât de concretă pe atât de actuală, de palpabilă, un complex spiritual pe care îl retrăieşti când pătrunzi spre exemplu, în universul muzicii lui Mahler sau Sostakovici. – Horia Andreescu

Horia Andreescu a promovat constant peste hotare creațiile compozitorilor români, în special ale lui George Enescu, la Berlin, Viena, Munchen, Amsterdam, Madrid, sau în Japonia.

Foto: Horia Andreescu – facebook

13
/10
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie pe pagina sa de Facebook că Bob Dylan nu ar fi avut nevoie de acest Nobel pentru Literatură, pentru că, deşi el însuşi l-a tradus în limba româna şi nu contestă faptul că este un poet şi un geniu muzical, crede că acest premiu major pentru literatură ar fi trebuit să fie acordat unui “scriitor adevărat”

13
/10
/16

Cântăreţul Bob Dylan a primit joi, 13 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru „crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”. Dylan, unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, este primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambiţiile intelectuale.

13
/10
/16

Poetul, scriitorul, interpretul și compozitorul Leonard Cohen (82 de ani) a declarat, într-un interviu pentru The New Yorker, că își dorește să încheie numeroasele proiecte muzicale și literare începute, dar că este pregătit să moară.

12
/10
/16

În perioada 29 octombrie - 5 noiembrie 2016, pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc cea de a III-a ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil, primul proiect de talie internațională din România dedicat celei care a fost una dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.

11
/10
/16

Trupa Depeche Mode revine în România în 2017, la Cluj-Napoca, pe 23 iulie, în cadrul Global Spirit Tour, pentru promovarea noului album "Spirit", care va fi lansat în primăvara anului viitor. "Spirit" este cel de-al 14-lea album de studio al trupei, ce continuă succesul înregistrat de Delta Machine, album care a ajuns pe poziția a cincea în topurile din 26 de țări și pe prima poziție în topurile din 12 țări.

11
/10
/16

Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, propune vineri, 14 octombrie (19.00), o seară romantică la Sala Radio. Concertul se va deschide cu Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră, op. 11 de Chopin avându-l ca solist pe pianistul polonez Szymon Nehring.

10
/10
/16

Peste 3500 de persoane au aplaudat in picioare duminica seara la finalul concertului triumfal al lui Vladimir Cosma la pupitrul Orchestrei Române de Tineret prin care acesta a aniversat la Palatul Congreselor din Paris 50 de ani de activitate artistică de succes. Pe scenă s-au aflat peste 200 de instrumentiști și coriști, în prim plan apărând soliști precum soprana Irina Baianț, legendarul Richard Sanderson (La Boum), Greg Zlap la muzicuță sau Marius Preda la țambal.

10
/10
/16

În prima zi a megafestivalului legendelor rock desfăşurat în deșertul californian, The Rolling Stones au adus un surprinzător omagiu "rivalilor" The Beatles. ''Desert Trip'' a adus pe scenă pentru trei zile numeroase legende rock, printre aceştia Paul McCartney și Roger Waters, Bob Dylan sau Neil Young.

09
/10
/16

Marți, 11 octombrie 2016, ora 19.00, Stagiunea de Jazz va marca deschiderea celui de-al VII-lea sezon de la Teatrul Act printr-un triplu eveniment: lansarea primului compact disc cu înregistrări din istoria celor şase ani ai stagiunii, concert, precum şi o sesiune de autografe pe care artiştii o vor acorda la final.

04
/10
/16

În Sala Mare a Institutului Cultural Român din București, a avut loc, marţi 4 octombrie, dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni", organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului". Printre participanşi s-au numărat şi violonistul Alexandru Tomescu, care a declarat că „La Mihăileni, urmează să fie organizată o academie de muzică și de arte vizuale care să fie o rampă de lansare pentru viitoarele talente ale României."

04
/10
/16

Opera Naţională Bucureşti deschide noua stagiune cu cu două spectacole excepţionale: Gala Extraordinară de Operă (vineri 14 octombrie, de la ora 19:00) şi Gala Extraordinară de Balet (duminică 16 octombrie, de la ora 19:00). Biletele au fost puse în vânzare de astăzi, 4 octombrie, de la ora 11:00, atât la casa de bilete, cât şi în sistemul online.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

30
/09
/16

Deja de tradiţie în viaţa muzicală românească, Turneul Internaţional „DUELUL VIORILOR” își continuă extraordinarul traseu. În acest an, după ce în perioada 4-15 octombrie vor străbate țara, cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor ajunge la 2 decembrie pe una dintre cele mai prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York.

Page 48 of 138« First...102030...4647484950...607080...Last »