Horia Andreescu, 70. La mulți ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-andreescu-70-la-multi-ani/

“Rolul muzicii este pretutindeni acelaşi, de multă vreme: sa fie bine aleasă, să fie dăruită de cei care au acest dar, spre a determina o apropiere, ba chiar o comunitate între cei care iubesc muzica” – Horia Andreescu. Dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu” împlineşte, astăzi, 70 de ani.

Un articol de Petre Ivan|18 octombrie 2016

Horia Andreescu s-a născut la Braşov pe 18 octombrie 1946. Între 1974-1987 a fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploieşti. A absolvit Conservatorul din Bucureşti, urmând apoi cursuri la Academia de Muzică din Viena sub îndrumarea lui Hans Swarowsky şi a lui Karl Österreicher şi la Trier şi Munchen cu dirijorul Sergiu Celibidache.

În 1981, la Berlin, este distins cu premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane, iar în 1997, Uniunea Criticilor Muzicali îl numeşte „Dirijorul anului”. Fondator şi dirijor al Orchestrei de Cameră „Virtuozii” din Bucureşti, Horia Andreescu a fost laureat al Premiului Comitetului Naţional UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală și a primit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2006).

A susținut numeroase concerte în peste 20 de țări europene, fiind invitat de orchestre de mare renume internațional și a colaborat cu cele mai mari Horia Andreescuorchestre, de la London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Amsterdam și Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim și Nagoya, la Orchestrele Radio din Madrid și Leipzig.

În contrast cu lumea atât de bogată, atât de echilibrată, de stenică a marilor clasici, nu pot să nu fiu contrariat, nu pot să nu fiu derutat de violenţa evenimentelor cotidiene… de la noi, din lume. Este un prezent pe care îl trăim, cu sau fără voinţa noastră, este o realitate pe cât de concretă pe atât de actuală, de palpabilă, un complex spiritual pe care îl retrăieşti când pătrunzi spre exemplu, în universul muzicii lui Mahler sau Sostakovici. – Horia Andreescu

Horia Andreescu a promovat constant peste hotare creațiile compozitorilor români, în special ale lui George Enescu, la Berlin, Viena, Munchen, Amsterdam, Madrid, sau în Japonia.

Foto: Horia Andreescu – facebook

07
/06
/19

VAMA a lansat cel mai nou single al formației, Pe de rost. Versurile cântecului, construite din perspectiva unui elev de liceu, au fost inspirate de o întâlnire întâmplătoare dintre Tudor Chirilă și o elevă din clasa a 8-a, care a venit să-i ceară un autograf. Intrând în vorbă cu ea, Tudor a întrebat-o în treacăt dacă mai au de învățat pe de rost comentariile la română și, spre surprinderea lui, răspunsul a fost afirmativ.

30
/05
/19

SoNoRo Conac „À la française” continuă în lunile iunie și iulie și cheamă publicul într-o vacanță de vară armonioasă. Muzica de cameră va răsuna fantastic în impresionantele biserici fortificate din ținutul Haferland, dar si castele, vile, conace si alte clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc din județele Brașov, Oradea, Sibiu, Argeș și Iași. 

29
/05
/19

În prag de vară, ritmul plin de foc și de pasiune al tango-ului este adus la Sala Radio prin muzica celebrului artist argentinian ASTOR PIAZZOLLA. Miercuri, 5 iunie (19.00), ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO - sub bagheta dirijorului italian ROBERTO SALVALAIO - și violoncelistul RĂZVAN SUMA vă propun un program cu lucrări de Piazzolla, ca Le grand tango, Kicho, Tango no. 2 – Cantengue sau Recordando, suită pentru orchestră de coarde.

23
/05
/19

Un moment unic pentru cultura europeană! Pe 25 mai 2019, publicul român poate asista, în direct, la o dublă aniversare excepţională: Opera de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – își sărbătorește cei 150 de ani de la inaugurare cu o nouă versiune a lucrării lui Richard Strauss, „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“, creaţie centenară în acest an.

22
/05
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 26 mai 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nuntalui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.