Horia Andreescu dirijează Haydn și Beethoven la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-andreescu-dirijeaza-haydn-si-beethoven-la-sala-radio/

Într-o frumoasă poveste maestru-discipol, desprinsă din istoria muzicii, vineri, 5 martie (19.00), va avea loc live de la Sala Radio un concert Haydn – Beethoven, o nouă călătorie imaginară prin Viena imperială.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2021

Beethoven a studiat cu Haydn, considerat pe atunci cel mai mare compozitor al timpului și cei doi s-au respectat și admirat reciproc, în ciuda caracterului impulsiv al lui Beethoven, care nu se prea potrivea cu eleganța și manierele lui Haydn. „Creezi asupra mea impresia unui om care are mai multe capete, mai multe inimi și mai multe suflete” – spunea Haydn despre elevul său.

Evenimentul se va derula sub bagheta cunoscutului dirijor Horia Andreescu, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Seara se va deschide cu Simfonia nr. 88 de Haydn și va continua cu Simfonia nr. 7 compusă de Beethoven.

Creată în Teplice, stațiune balneară din actuala Cehie, în timp ce se trata de diferitele sale afecțiuni care l-au chinuit întreaga viață, lucrarea este dedicată contelui Morits von Fries și premiera a avut loc la Viena, pe 8 decembrie 1813, după o audiție privată anterioară, la palatul protectorului lui Beethoven, arhiducele Rudolf. Wagner spunea că finalul simfoniei este o apoteoză în care pare că Beethoven însuși dansează cu întreaga natură.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro și pe paginile de Facebook Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical.

Evenimentul va fi preluat live și pe pagina oficială de Facebook a partenerilor noștri de la Forumul Cultural Austriac.

Timp de peste trei decenii dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București – orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987 – HORIA ANDREESCU a fost pentru aproape două decenii şi directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin.

De-a lungul timpului a condus ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez ș.a.

Una dintre inițiativele sale deosebite este imprimarea catalogului complet al creației simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 și reeditată de Electrecord în 2015. Pe lângă muzica lui George Enescu, care se bucură de un interes special din partea sa, Horia Andreescu a promovat consecvent și muzica românească contemporană prin numeroasele prime audiții, înregistrări și turnee pe care le-a realizat.

10
/11
/13

Gaudeamus - Carte de învăţătură va avea loc în perioada 20 - 24 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va desfăşura sub semnul a două numere ,,rotunde": 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi 20 de ediţii ale Târgului.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

09
/11
/13

„Amazoanele. O poveste“, noul volum semnat de Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani, a apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi se află în librăriile din toată ţara.