Horia Mihail a ridicat sala în picioare în Argentina
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-mihail-a-ridicat-sala-in-picioare-in-argentina/

Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia – Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.

Un articol de Andrada Văsii|20 octombrie 2013

Pianistul concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia – Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.

Evenimentul a fost organizat de Radio România Cultural şi asociaţia culturală Accendo pentru a treia oară în acest an. Repertoriul ales – Patetica, Sonata Lunii şi Appassionata de Beethoven.

Înaintea concertului din Ţara de foc, Horia Mihail a concertat la Buenos Aires, în 13 octombrie, în Salonul de Cameră al Centrului Cultural „Uzina de Artă” („Usina del Arte”) din capitala argentiniană, spaţiu cultural de referinţă în peisajul cultural argentinian, construit într-o fostă uzină, cu sprijinul guvernului oraşului Buenos Aires.

„Concertele au fost foarte bune. Am întâlnit un public ciudat în Argentina, foarte zgomotos, însă nu în timp ce cântam, ci în timpul aplauzelor. S-au manifestat exact aşa cum îmi imaginam eu că se manifestau spectatorii de operă în urmă cu 100, 150 de ani  când spectacolul le plăcea foarte mult. Adică au fost ovaţii, urale, aplauze. Au fost foarte expansivi şi m-au făcut să mă simt extraordinar“, a declarat Horia Mihail.

Un pian de 700 de kg pentru Horia Mihail

„În ambele concerte am avut săli pline, în Buenos Aires au întâlnit chiar şi câţiva români care au venit să mă felicite. Pentru mine a fost o experienţă extraordinară din toate punctele de vedere. Este un loc în care voi reveni cu drag atât în interes profesional, cât şi în calitate de turist“, a mai spus Horia Mihail.

Citiţi şi: VIDEO Orchestra Naţională Radio, dirijorul Tiberiu Soare şi soliştii Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, aplaudaţi la Balcic

La nivel naţional, proiectul turneului Pianul călător s-a dovedit şi în 2013 o poveste de succes.

Horia Mihail

Publicul prezent la concertul lui Horia Mihail

În primăvara acestui an, Horia Mihail a străbătut toate zonele istorice ale ţării, s-a reîntâlnit cu primele două piane călătoare la Sânnicolau Mare şi la Mediaş, a călătorit cu cel de-al treilea pian (un Steinway recondiţionat şi pus la dispoziţie de Radio România) prin parcurile bucureştene şi apoi prin trei oraşe din Moldova în care nu se găsesc piane de concert, respectiv Bârlad, Tecuci, Roman.

Drumul nu a fost uşor deoarece pianul, care cântăreşte 700 de kg, a fost coborât, montat şi acordat în fiecare oraş. Efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniţi la recitaluri. La finalul călătoriei, pianul la care a cântat Horia Mihail a fost încredinţat comunităţii locale din Tulcea.

Foto credit: Orchestrele şi Corurilor Radio, spectacolul lui Horia Mihail

 

 

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.