Horia Mihail şi Pianul Călător aduc muzica lui Chopin în parcurile din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-mihail-si-pianul-calator-aduc-muzica-lui-chopin-in-parcurile-din-bucuresti/

Bucureştenii sunt invitaţi la două picnicuri cu muzică de Chopin pe 14 mai, în parcul Herăstrău şi pe 15 mai, în parcul Cişmigiu, începând cu ora 17.00, unde Horia Mihail însoţit de un pian de concert adevărat, pus la dispoziţie de Radio România, va poposi în foişoarele celor două parcuri şi va susţine două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB.

Un articol de Liliana Matei|12 mai 2016

Evenimentele sunt parte a Turneului Naţional „Pianul Călător”, ediţa a VI-a, care se va încheia, după un ultim recital, pe 21 mai, la Dumbrăveni.

Pianul va sosi în parcuri cu o maşină, iar cei mai curioşi vor putea vedea chiar momentul în care pianul va fi descărcat, montat şi acordat.

Apoi, ca şi în celelalte localităţi de pe cuprinsul ţării pe care le-a străbătut până în acest moment, Horia Mihail va oferi sub genericul „Romantic exclusiv.Chopin”, o călătorie muzicală prin lumea acestui fascinant compozitor, ce va cuprinde cele mai îndrăgite miniaturi ale sale, oferind celor prezenţi sentimentul de linişte şi armonie, potrivit unei zile de primăvară în parc.

„A fost excelent, un eveniment ce a făcut ziua mai frumoasă. Nu mă aşteptam să am parte de un regal muzical în parc. Aş mai fi stat încă o oră în picioare, fără probleme”, au declarat spectatorii de anul trecut.

„Este foarte interesant să vezi în fiecare an cum oameni care, de altfel, poate nu au legătură cu muzica clasică se opresc şi chiar le face plăcere ce aud. Sunt bucuros şi cred că pe unii dintre ei îi voi regăsi în sala de concert, acesta fiind şi scopul unor evenimente ca acestea, în spaţii mai puţin convenţionale”, declară Horia Mihail.

Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Pianul Călător este un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Fundația Marconi.

Foto Alexandru Dolea

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).