Hotel California: toți avem camere aici
https://www.ziarulmetropolis.ro/hotel-california-toti-avem-camere-aici/

La Teatrelli, regizorul Gelu Colceag a ţesut din cuvintele scrise de Neil Simon pânza durabilă a unui spectacol la care se râde pe îndelete, ca la orice comedie, şi se tace profund, ca în faţa oricărei drame bine-cunoscute din viaţa adevărată.

Un articol de Andrei Crăciun|29 aprilie 2015

Se joacă „Hotel California“ la Teatrelli. Mari actori aduc în scenă trei situații posibile, fără o legătură explicită între ele: o noapte de Oscar, o nuntă parțial compromisă și o entorsă care declanșează o Apocalipsă de buzunar. Sunt trei decupaje din camerele aceluiași hotel. Viața noastră toată e o succesiune de întâmplări din camerele acestui hotel. Neil Simon știe.

Așa se întâmplă, chiar așa cum veți vedea la Teatrelli: așa își reproșează bărbații și femeile (ce specii ciudate și comice și nedrepte!) neîmplinirile, așa nu înțeleg generațiile trecute teama celor care trebuie să înceapă, așa fragil este firul care leagă o prietenie. Sunt subtile, sunt adânci, sunt adevărate nuanțele relațiilor dintre oameni la Neil Simon.

Mircea Constantinescu și Carmen Tănase, pe scena de la Teatrelli

Mircea Constantinescu și Carmen Tănase, pe scena de la Teatrelli

Iar spectacolul acesta e complet, nu îi lipsește chiar nimic, are o regie bună, are actori care joacă din inimă, are spectatori pretențioși și rafinați. Să ne oprim, totuși, la nunta aceea parțial compromisă, căci acolo se atinge apogeul în noapte. O mamă și un tată nu-și pot convinge fiica să iasă din baia unde s-a încuiat în chiar ziua nunții. De ce nu iese? Asta veți afla abia la sfârșit, desigur. Radu Gabriel duce atunci spectacolul cu o notă mai sus. Tot ce face în scenă atrage un potop de hohote de râs.

Ai zice că el s-a născut anume ca să fie acest tată pe această scenă, sfâșiat între iubirea pentru fiica sa care nu mai coboară să se mărite și povara financiară pe care umerii săi fragili au fost nevoiți să o ducă anume pentru ca această petrecere de nuntă să se petreacă. Fiindcă, dacă nu știați, petrecerile de nuntă se petrec și se plătesc, indiferent dacă nunțile au sau nu mai au loc.

Era sâmbătă seară când am văzut “Hotel California”. Aveam și eu camera mea într-un hotel ambulant, treceam granița unui anume cumplit sfârșit, redescopeream, cu această ocazie, puterea cuvintelor lui Neil Simon de a ne nuanța Oscarurile și nunțile parțial compromise și entorsele.

Râsul rămâne, iată, singura terapie la granița oricărui cumplit sfârșit, cum de fapt râsul rămâne singura mască pe care o putem purta, în trecerea timpului, în toate zilele vieții noastre pe pământ. Nu știu nicio altă cale pentru a ne îndura unii pe alții, pentru a îndura tot ce viața ne aduce în acest room service pe care nu l-am cerut, dar îl primim.

INFO

Vineri, 22 mai, ora 20.00

Teatrelli (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7)

„Hotel California”, de Neil Simon

Un Oscar… O nuntă… O entorsă

Cu: Carmen Tănase, Radu Gabriel, Tania Filip, Maria Radu, Mircea Constantinescu, Cristina Constantinescu, Alexandru Pietricică

Un spectacol de Gelu Colceag

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.