„Hoţii“ de Conor McPherson, în regia lui Cristi Juncu, premieră online
https://www.ziarulmetropolis.ro/hotii-de-conor-mcpherson-in-regia-lui-cristi-juncu-premiera-online/

Cristi Juncu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, revine pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“. Premiera spectacolului va avea loc vineri, 11 decembrie, ora 19.00, şi va fi difuzată în variantă live streaming de New Generation Studio.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2020

După spectacolele de succes „Şcoala nevestelor“ şi „Navigatorul“ cu o nouă producţie care beneficiază de o distribuţie de excepţie: Marius Turdeanu – nominalizat de trei ori la Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor–, Theo Marton şi Cristian Iorga.

Când grijile financiare apasă existenţa fraţilor Frank şi Joe, o sumă consistentă de bani pare a fi salvarea. Pe termen scurt, ideea funcţionează, însă problemele în familie, o educaţie precară, deriva existenţială şi o mamă plecată prematur dintre cei vii nu se pot remedia atât de simplu. E nevoie de ceva în plus. Iar ajutorul oferit de Ray, un tânăr profesor afemeiat, beţiv şi imoral, e binevenit, dar şi acesta are proprii săi demoni de învins. Poate fi prietenia răspunsul la toate acestea? Dar prietenia adevărată există, de fapt?

Textul lui Conor McPherson, autorul piesei „Navigatorul“, oferă o perspectivă tulburătoare asupra relaţiilor interumane, marcate deseori de egoism şi lipsă de scrupule, ne prezintă meandrele înşelătoare ale încrederii în semeni, dar şi apele tulburi ale maturizării într-o societate în care inocenţa şi onestitatea nu se numără printre valorile de căpătâi.

Din distribuţie fac parte actorii Marius Turdeanu – Frank, Theo Marton – Ray şi Cristian Iorga – Joe.

Regia artistică, traducerea şi scenografia sunt realizate de Cristi Juncu, regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun, iar sufleur este Laura Moldovan.

Biletele se pot achiziţiona de pe site-ul eventim.ro, accesând link-ul https://www.eventim.ro/ro/bilete/hotii-online-teatrul-national-targu-mures-559387/event.html

Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu o oră înainte de eveniment, veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea live după adăugarea codului respectiv.

Preţul unui bilet este de 19 lei.

Spectacolul este recomandat celor cu vârsta peste 16 ani.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;