„House of Cards”, suspendat până la „noi ordine”
https://www.ziarulmetropolis.ro/house-of-cards-suspendat-pana-la-noi-ordine/

Producţia celui de-al şaselea sezon al „House of Cards”, care va fi şi ultimul al acestui serial, a fost suspendată până la „noi ordine”, după ce, în urmă cu trei zile, Kevin Spacey, care joacă rolul principal, a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că l-a hărţuit sexual în urmă cu 30 de ani.

Un articol de Petre Ivan|1 noiembrie 2017

Potrivit BBC, companiile producătoare au anunţat marţi: „MRC şi Netflix au decis să suspende producţia sezonului al şaselea al House of Cards până la noi ordine, pentru a avea timp să evaluăm situaţia actuală şi să răspundem neliniştilor echipei noastre”.

Anunţul vine după ce împotriva starului a fost formulată o acuzaţie de hărţuire sexuală din partea actorului Anthony Rapp, cunoscut din serialul „Star Trek: Discovery”. El a declarat pentru Buzzfeed că Spacey l-a hărţuit la o petrecere în 1986, pe când Rapp avea 14 ani.

Kevin Spacey şi-a cerut scuze într-un mesaj publicat pe Twitter, în care a  precizat şi că de mai mulţi ani a ales să trăiască precum un bărbat homosexual.

Decizia de a încheia serialul „House of Cards”, care a debutat în 2013, a fost luată de Netflix în urmă cu mai multe luni.

Reprezentanţii teatrului Old Vic din Londra, unde Spacey a lucrat timp de 11 ani, au transmis că au fost „consternaţi” de acuzaţii. Instituţia veche de 200 de ani i-a îndemnat pe toţi cei care au legătură cu Old Vic să facă dezvăluiri, garantând confidenţialitate.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Kevin Spacey a primit două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele ”Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects” (1995) şi ”American Beauty” (1999).  Din 2013, joacă rolul principal în serialul „House of Cards”.

Foto: House of Cards – facebook

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.