House of Cards va avea un al patrulea sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/house-of-cards-va-avea-un-al-patrulea-sezon/

Serialul politic “House of Cards” va continua cu cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat pe internet în 2016. Kevin Spacey a fost recompensat, în 2015, cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, la fel ca şi Robin Wright, partenera sa din film, premiată pentru rolul soţiei lui Frank Underwood.

Un articol de Petre Ivan|6 Aprilie 2015

Producătorii “House of Cards“, primul serial difuzat exclusiv online care a fost recompensat cu Primetime Emmy, au confirmat continuarea producţiei cu un al patrulea sezon, printr-un mesaj pe Twitter care a conţinut o frază celebră rostită de protagonistul show-ului, personajul Frank Underwood: “I will leave a legacy”.

Avându-l în distribuţie pe actorul Kevin Spacey, care îl interpretează pe abilul politician Frank Underwood, serialul “House of Cards” a contribuit la apariţia unei noi tendinţe în ceea ce priveşte modul de vizionare a producţiilor de televiziune – favorizând, potrivit unor studii recente, vizionarea compulsivă a unor seriale -, deoarece Netflix pune la dispoziţia abonaţilor săi toate episoadele dintr-un sezon într-o singură zi.

Această dramă politică, inspirată dintr-o carte şi o miniserie TV omonimă produsă de BBC, a avut de asemenea un impact pozitiv în ceea ce priveşte creşterea numărului de abonaţi ai platformei Netflix, potrivit reprezentanţilor acesteia.

“House of Cards” a intrat în istoria televiziunii americane în 2013, după ce a câştigat trei premii Primetime Emmy, inclusiv unul pentru David Fincher, la categoria “cel mai bun regizor pentru un serial-dramă”.

Netflix a devenit prima companie exclusiv online care câştigă aceste premii prestigioase. Kevin Spacey şi Robin Wright au fost şi ei nominalizaţi la Primetime Emmy pentru rolurile din acest serial.

Pătrunderea platformei Netflix în domeniul conţinuturilor originale şi popularitatea de care se bucură serialele sale, precum “House of Cards” şi “Orange is the New Black”, au remodelat industria televiziunii şi felul în care consumatorii privesc producţii de divertisment.

Gigantul american al streaming-ului, înfiinţat în 1997, care a început cu închiriere de DVD-uri, s-a implantat progresiv pe continentul american şi, din 2012, în câteva ţări din Europa – Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave şi Olanda. În 2014, serviciul a fost lansat în Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Belgia şi Luxemburg.

Foto: House of Cards – cinemagia

16
/11
/18

În această seară, de la ora 22.45, Marcel Iureş spune povestea lui George Emil Palade, primul român medaliat cu Premiul Nobel. Documentarul realizat de Irina Păcurariu prezintă imagini şi interviuri care dezvăluie în premieră detalii din viaţa savantului român. Filmul va fi urmat, la ora 23.10, de un documetar, realizat de Andrei Măgălie. care va trata viața lui Eugen Ionesco.

16
/11
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat la „Les Films de Cannes à Bucarest” şi în deschiderea Cinepolska, „Cold War” (2018), pentru care britanico-polonezul Pawel Pawlikowski a câştigat premiul de regie la Cannes, este o dramă alb-negru ultrastilizată în care energia muzicii nu poate salva de la platitudine povestea de iubire și reprezentarea istoriei.

16
/11
/18

Centrul Ceh vă așteaptă luni și de marți, de la ora 20:00, cu două proiecții care propun o schimbare de perspectivă – intrăm în lumea animalelor odată cu proiecţia filmului „Bestiaire”, la Documentary Mondays, și suntem invadați de personaje de benzi desenate deodată cu protagoniștii filmului „Who Wants to Kill Jessie”, pe 20 noiembrie, la Fiction Tuesday.

15
/11
/18

Sonia (Mădălina Constantin) este inginer geolog într-o companie multinațională. O femeie matură, căsătorită. În filmul “Un om la locul lui” / “A Decent Man”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, Sonia se află într-o poziție ingrată: este “cealaltă femeie” din relația colegului ei de muncă Petru (Bogdan Dumitrache) cu Laura (Ada Galeș). Află ce se întâmplă cu Sonia din 23 noiembrie, în cinema. Filmul are la bază romanul “Firesc” al lui Petru Cimpoeșu.  

15
/11
/18

"Serie tv peste care am dat întâmplător. Sezonul I are 6 episoade, s-a ajuns deja la al treilea, Nu pot emite judecăți globale, însă până acum e absolutely splendiferous. În termeni de tot ce vreți: regie, poveste, actori (Michael Shannon e rupător, înconjurat de niște secundari unul și unul), imagine..." - Cinesseur

13
/11
/18

În perioada 22 – 25 noiembrie, Asociația CulturALL, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival, ce va avea loc în 2019. Timp de patru zile, personalități internaționale din lumea cinematografiei se întâlnesc la București pentru a stabili structura festivalului și regulamentul de selecție a filmelor ce vor concura, în 2019, pentru titlul „Comedia Anului”.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.

12
/11
/18

Regina Maria, figură centrală în eforturile de război ale României din timpul primei conflagrații mondiale, a fost prezentată publicului britanic într-o serie de intervenții ample ale istoricului și realizatoarei TV Tessa Dunlop, în cadrul unor emisiuni de mare audiență ale posturilor de televiziune și radio BBC One (BBC Breakfast), BBC Radio 4 (Woman's Hour), Channel 5 (5 News) și în varianta online a revistei History Today.

12
/11
/18

CRONICĂ DE FILM „Alice T.” (2018), noul film al lui Radu Muntean, este portretul puternic, incomod şi dureros al unei adolescente în România de astăzi.

12
/11
/18

Ediţia a doua a GreenTech Film Festival (primul festival de filme documentare despre ecologie și tehnologie verde) începe astăzi, 12 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti. Evenimentul va fi deschis prin proiecţia filmului „THE BIG SHORT”.

09
/11
/18

A dat peste 1200 de goluri, intrând în Cartea Recordurilor, a condus Brazilia spre victorie în trei Cupe Mondiale şi a devenit un simbol al ţării şi al culturii sale. La TVR 1, vineri, 9 noiembrie, de la 21.10, vedem filmul autobiografic PELE.

Page 10 of 231« First...89101112...203040...Last »