House of Cards va avea un al patrulea sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/house-of-cards-va-avea-un-al-patrulea-sezon/

Serialul politic „House of Cards” va continua cu cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat pe internet în 2016. Kevin Spacey a fost recompensat, în 2015, cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, la fel ca şi Robin Wright, partenera sa din film, premiată pentru rolul soţiei lui Frank Underwood.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2015

Producătorii „House of Cards„, primul serial difuzat exclusiv online care a fost recompensat cu Primetime Emmy, au confirmat continuarea producţiei cu un al patrulea sezon, printr-un mesaj pe Twitter care a conţinut o frază celebră rostită de protagonistul show-ului, personajul Frank Underwood: „I will leave a legacy”.

Avându-l în distribuţie pe actorul Kevin Spacey, care îl interpretează pe abilul politician Frank Underwood, serialul „House of Cards” a contribuit la apariţia unei noi tendinţe în ceea ce priveşte modul de vizionare a producţiilor de televiziune – favorizând, potrivit unor studii recente, vizionarea compulsivă a unor seriale -, deoarece Netflix pune la dispoziţia abonaţilor săi toate episoadele dintr-un sezon într-o singură zi.

Această dramă politică, inspirată dintr-o carte şi o miniserie TV omonimă produsă de BBC, a avut de asemenea un impact pozitiv în ceea ce priveşte creşterea numărului de abonaţi ai platformei Netflix, potrivit reprezentanţilor acesteia.

„House of Cards” a intrat în istoria televiziunii americane în 2013, după ce a câştigat trei premii Primetime Emmy, inclusiv unul pentru David Fincher, la categoria „cel mai bun regizor pentru un serial-dramă”.

Netflix a devenit prima companie exclusiv online care câştigă aceste premii prestigioase. Kevin Spacey şi Robin Wright au fost şi ei nominalizaţi la Primetime Emmy pentru rolurile din acest serial.

Pătrunderea platformei Netflix în domeniul conţinuturilor originale şi popularitatea de care se bucură serialele sale, precum „House of Cards” şi „Orange is the New Black”, au remodelat industria televiziunii şi felul în care consumatorii privesc producţii de divertisment.

Gigantul american al streaming-ului, înfiinţat în 1997, care a început cu închiriere de DVD-uri, s-a implantat progresiv pe continentul american şi, din 2012, în câteva ţări din Europa – Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave şi Olanda. În 2014, serviciul a fost lansat în Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Belgia şi Luxemburg.

Foto: House of Cards – cinemagia

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.