,,Hughie” și moartea iluziilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/hughie-si-moartea-iluziilor/

A fost premieră la UNTEATRU, „Hughie”, piesă de Eugene O’Neill, în regia lui Alexa Visarion, cu Richard Bovnoczki şi Andrei Seuşan.

Un articol de Diana Trăncuţă|27 mai 2017

A fost numai teatru la UNTEATRU, pentru că O’Neill nu pune în textul acestei piese decât două personaje și replicile lor, atâtea câte sunt. Nu există acțiune, intrigi sau momente de vârf. E o atmosferă lineară, aproape funebră. Nu se-ntâmplă decât viața și moartea în piesa asta, lucru care-i va dezamăgi pe spectatorii (mulți) care vin la teatru ca să râdă. Sau pe aceia care vin, poate, să plângă.

În holul unui hotel oarecare din New York-ul anilor ’20, un jucător de noroc, Erie Smith (Richard Bovnoczki) se povestește pe sine însuși noului funcționar de noapte, Charlie Hughes (Andrei Seușan), ceea ce face ca piesa să fie mai degrabă un monolog decât un dialog, deși tăcerea lui Charlie, în inerția ei, spune destule și ea. Doar că norocul lui Smith pare că a murit odată cu Hughie, fostul funcționar, precursorul lui Hughes.

received_2Nu există nebunie mai mare decât aceea de a-ți duce viața.

Iar viața, o spun și lamentările lui Erie, nu e decât un lung șir de încercări de validare în ochii celorlalți. Hughie îi fusese lui Smith confident, dar nu prieten – prietenii îți sunt, totuși egali; în schimb, Hughie îi construise lui Smith statui ridicate pe propriile sale slăbiciuni, pe temelia a tot ceea ce el nu putea fi. Moartea lui nu e doar a unui om, ci a unui întreg sistem de credințe prin care viața ajunsese să fie trăită. E moartea iluziilor.

Toți ne naștem regi și murim în exil.

Imaginea lui Smith despre sine însuși devine nulă cât timp nu mai există cineva care să-l venereze, însă ura de sine, înspăimântătoare pentru cineva care se crezuse idol, n-are șanse să dureze din moment ce există, totuși, posibilitatea de-a o lua mereu de la capăt. În fond, existența omului pe pământ e în sine un joc de noroc, chiar dacă acest truism s-a făcut, cu timpul, clișeu. Iar Smith știe cel mai bine asta, astfel încât, deși inițial reticent, începe să vadă și în Charlie un eventual adept. Renaște iluzia, iar viața, cea care nu e decât moartea care se dă mare, și moartea, cea care nu e decât viața trăită, capătă din nou sensul pierdut în realitate, în orașul agitat și în deșertăciunea a ce suntem.

Hughie” de Eugene O’Neill. Regia: Alexa Visarion Cu: Richard Bovnoczki și Andrei Seușan

Foto: Adi Bulboacă

În holul unui hotel oarecare din New York-ul anilor ’20, un jucător de noroc, Erie Smith (Richard Bovnoczki) se povestește pe sine însuși noului funcționar de noapte, Charlie Hughes (Andrei Seușan).

 



22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.