Humanitas Fiction lansează romanul „Scorpia“ de Anne Tyler. Citiți un fragment!
https://www.ziarulmetropolis.ro/humanitas-fiction-lanseaza-romanul-scorpia-de-anne-tyler-cititi-un-fragment/

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă joi, 27 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38), la lansarea romanului „Scorpia“ de Anne Tyler, bestseller Sunday Times şi New York Times, distins cu premiul „Romanul anului 2016“ de publicaţia World Magazine.

Un articol de Liliana Matei|24 Aprilie 2017

La eveniment vor vorbi Nigel Bellingham, directorul British Council România, Dan C. Mihăilescu, scriitor şi critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalistă culturală şi prof.dr. George Volceanov, traducătorul romanului. Actriţa Marcela Motoc va citi fragment din roman. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii.

Al treilea volum al Proiectului Hogarth Shakespeare, „Scorpia“ de Anne Tyler este interpretarea în cheie contemporană a „Îmblânzirii scorpiei” de W. Shakespeare.

„Scorpia e o comedie de moravuri cu o adevărată cascadă de întâmplări, care aminteşte în aceeaşi măsură de Jane Austen şi de Shakespeare. E limpede că Anne Tyler a scris acest roman strălucit cu o enormă plăcere, aceeaşi plăcere pe care o vor simţi şi cititorii la lectură. Un cocktail spumos de comedie romantică, nu atât dulce, cât foarte acid, despre găsirea unui partener care să te iubească pentru firea ta îndărătnică şi hipersensibilă – fără să fie nevoie de nici o îmblânzire.“ (NPR.org)

Kate Battista este fiica modernă şi independentă a unui om de ştiinţă pentru care cercetarea de laborator vine pe primul plan, înaintea vieţii de familie. Kate a trebuit să renunţe la studii pentru a prelua treburile casei după moartea mamei sale, inclusiv creşterea şi educarea lui Bunny, o adolescentă superficială care o şicanează mereu pe sora ei mai mare. În plus, Kate lucrează la o grădiniţă şi nu e nici pe departe mulţumită de locul ei în lume. Curând intră în scenă Piotr, sclipitorul asistent al doctorului Battista, care e pe punctul de a fi deportat, şi Kate se trezeşte că ajunge un simplu pion în planul celor doi de a împiedica plecarea tânărului. Cum va putea Piotr s-o îmblânzească pe furioasa Kate? Răspunsul e tot atât de original şi amuzant precum însuşi personajul feminin.

„Acest roman, atât de precis şi actual, este asemenea feţelor de la ceasurile digitale care ne spun, în acelaşi timp, cine suntem şi de unde venim. Scorpia oglindeşte, cu multă naturaleţe, clipa fugară, şi e o carte plină de viaţă, de umor, dar şi de profunzime.“ (New York Times Book Review)

Seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Proiectul a fost demarat a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări. În România, Proiectul Hogarth Shakespeare apare la editura Humanitas Fiction sub coordonarea editorului Denisei Comănescu, cu susţinerea British Council România. Pînă acum, în limba română au apărut trei titluri din această serie: „O paranteză în timp” – Jeanette Winterson, „Poveste de iarnă“ reimaginată, „Shylock este numele meu“ – Howard Jacobson, reinterpretarea tematică a piesei „Neguțătorul din Veneția“ și „Scorpia” – Anne Tyler, o trimitere sugestivă la „Îmblânzirea scorpiei“. Urmează noi romane de la Margaret Atwood (temă „Furtuna”), Tracy Chevalier (temă „Othello”) Edward St Aubyn (temă „Regele Lear”), Jo Nesbø (temă „Macbeth”) și Gillian Flynn (temă „Hamlet”).

Tyler, Anne 2014 c Michael LionstarAnne Tyler s-a născut la Minneapolis, Minnesota, pe 25 octombrie 1941 şi a început să scrie scurte povestiri încă de la vârsta de şapte ani. Şi-a făcut studiile la Duke University, unde a câştigat de două ori Anne Flexner Award pentru creative writing, şi apoi la Columbia University, specializându-se în literatură rusă. A debutat în 1964 cu romanul If Morning Ever Comes, care o impune drept una dintre cele mai originale noi voci ale literaturii americane, urmat, în 1965, de The Tin Can Tree. În 1967 autoarea se hotărăşte să se dedice în exclusivitate scrisului, iar în următorii ani văd lumina tiparului romanele A Slipping-Down Life (1970), The Clock Winder (1972), Celestial Navigation (1974), Searching for Caleb (1975), Earthly Possessions (1977). Urmează Morgan’s Passing (1980), Dinner at the Homesick Restaurant (1982), nominalizat la PEN/Faulkner Award for Fiction, The Accidental Tourist (1985), care a câştigat National Book Critics Circle Award în 1986, Breathing Lessons (1988), pentru care primeşte Pulitzer Prize, Saint Maybe (1991), Tumble Tower (1993), Ladder of Years (1996), A Patchwork Planet (1998), Back When We Were Grownups (2001), Căsătorie de amatori (The Amateur Marriage, 2003; Humanitas Fiction, 2007), Digging to America (2006), Noah’s Compass (2010), The Beginner’s Goodbye (2012). În 2015, îi apare A Spool of Blue Thread, nominalizat pe lista scurtă la Baileys Women’s Prize şi Man Booker Prize. În 2016, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare, Anne Tyler publică romanul Scorpia (Vinegar Girl), devenit imediat bestseller Sunday Times.

Scorpia (fragment)

„Îi spuse aproape cu blândețe:

— Tată, împacă-te cu gândul că n-o să accept în vecii vecilor să mă mărit cu cineva de care nu sunt îndrăgostită.

— În alte culturi, începu el, căsătoriile aranjate sunt…

— Nu suntem într-o altă cultură, iar aici nu-i vorba de-o căsătorie aranjată. E vorba de trafic uman.

— Poftim?

Pe chipul lui se citea groaza.

— Păi, nu asta e? Încerci să mă vinzi ca pe un obiect de troc, împotriva voinței mele. Mă trimiți să trăiesc cu un necunoscut, să dorm cu un necunoscut, numai și numai ca să obții tu un câștig. Vrei să spui că asta nu se cheamă trafic?

— Of, Doamne sfinte! se cruci taică-său. Doamne ferește! În ruptul capului nu m-aș aștepta să dormi cu el.

— Nu?

— Nu-i de mirare că te-ai împotrivit!

— Și-atunci, la ce te așteptai?

— Păi, mi-am zis doar că… vreau să zic, Dumnezeule! Nu-i nevoie de chestii de-astea, o asigură el. Luă încă o dușcă de vin și își drese glasul: M-am gândit doar că totul o să fie, mai mult sau mai puțin, exact ca înainte, doar că Piodâr o să se mute la noi. Atâta, îmi închipui, e inevitabil. Dar el o să stea în vechea cameră a doamnei Larkin, iar tu o să locuiești în camera ta. Mi-am închipuit că o să-ți dai și tu seama ce vreau. Dumnezeule!

— Nu ți-a dat prin minte că celor de la Imigrări li s-ar putea părea suspect aranjamentul ăsta? îl întrebă Kate.

— Dar de ce? Există o grămadă de cupluri care au dormitoare separate; cei de la Imigrări sunt conștienți de chestia asta. Putem spune că Piodâr sforăie. Poate chiar sforăie, n-avem de unde ști. Uite, vezi… începu să scotocească prin buzunarele salopetei până își găsi telefonul mobil. Uite, m-am documentat, zise el. Știu ce-i interesează. Trebuie să demonstrăm că ți-a făcut curte în timp, să le dovedim că… își privi printre gene telefonul și apăsă o tastă, apoi alta, și miji iar ochii. Fotografii, spuse el, întinzându-i telefonul. Făcute în timp. Consemnarea poveștii voastre.

Pe ecran apărură Kate și Piotr așezați în colțurile diametral opuse ale mesei din laboratorul lui taică-său, Kate pe un taburet înalt, iar Piotr pe un scaun pliant. Kate avea geaca de piele întoarsă; Piotr era în halatul lui de laborator. Priveau spre cadru cu figuri surprinse, nedumerite.

Trecu la fotografia următoare. Erau poziționați la fel, doar că, de data asta, Kate i se adresa clar fotografului, lăsând să i se vadă două tendoane pronunţate în afară ale gâtului, pe care până acum nu le mai observase.

Următoarea poză o înfățișa din spate, imaginea era neclară, fusese făcută de la distanță, ea se oprise pe trotuarul unei străzi. Se întorsese pe jumătate spre bărbatul care mergea în urma ei, însă, din spate, nu era clar cine e.

În fotografia următoare, bărbatul o ținea de braț și tocmai depășeau un alt cuplu.

Se pare că tatăl ei o urmărise pe șest.

Pe urmă ea și Piotr ședeau la masă, față-n față, în sufrageria din casa familiei Battista, însă Bunny era în prim-plan, iar borcanul de miere din mâna ei acoperea parțial profilul lui Piotr.

Apoi Piotr apărea așezat de aceeași parte a mesei și se vedea un crâmpei din Kate stând în picioare lângă el, mai puțin capul ei. Aceasta era ultima fotografie.

— O să ți le trimit de-ndată ce-nvăț cum se face, îi spuse taică-său. M-am gândit că ar trebui să-ncepi să-i dai și niște SMS-uri.

— Poftiiim?

— Am citit deunăzi într-un ziar că cei de la Imigrări le cer uneori cuplurilor să le dea celularele. Le iau la puricat toate SMS-urile, să fie siguri că cei doi sunt îndrăgostiţi de-adevăratelea.

Kate îi întinse telefonul, dar taică-său își făcea de lucru cu paharul, umplându-l la loc. Îl golise deja, el știe cum, iar acum golea de zor și sticla. Îi dădu ei paharul cu indicația:

— Paisprezece secunde.

— Doar paisprezece?

— Păi, a avut timp să se mai încălzească.

Își luă telefonul, îl puse în buzunar și rămase în așteptare în timp ce Kate se întorcea să-i bage paharul în cuptorul cu microunde.

— Știi, n-am vrut să aduc chestia asta în discuție, spuse el, dar cred că sunt pe punctul de-a obține ceva. S-ar putea să fiu în pragul unei descoperiri epocale, exact în momentul când ăi mari, naiba știe care-or fi, încep să-și piardă încrederea în proiectul meu. Iar dacă Piodâr ar putea rămâne să lucreze în laborator, dacă putem obține acest lucru… Știi ce ar însemna asta pentru mine? Am investit atâtea eforturi, Kate. Am parcurs un drum lung, istovitor, descurajant, dă-mi voie să-ți spun, și știu că uneori ți s-a părut, probabil, că nu-mi pasă de nimic altceva; știu că așa i se părea maică-tii…

Se întrerupse să-i facă semn din vârful bărbiei spre cuptorul cu microunde. Kate scoase paharul cu vin și i-l oferi. De data aceasta dădu peste cap o jumătate de pahar dintr-o suflare și ea se întrebă dacă e înțelept cum procedează. Nu era obișnuit cu băuturile alcoolice. Pe de altă parte, poate că tocmai datorită alcoolului devenise dintr-odată atât de comunicativ.

— Maică-mii? îi suflă ea continuarea.

— Maică-tii i se părea normal să avem weekenduri libere. Ba chiar și concedii. Ea nu pricepea. Știu că tu mă înțelegi; semeni mai mult cu mine. Mai rațională, mai practică. Dar maică-ta: ea era foarte… fragilă, aș zice. Nu-i plăcea să fie singură; poți să-ți imaginezi una ca asta? Și până și cel mai mic fleac o împingea la disperare. Mi-a spus nu o dată că are senzația că viața nu are nici un rost.

Kate își încrucișă brațele.

— I-am spus: „Păi, bineînțeles că ai senzația asta, scumpa mea. N-aș putea spune, în ruptul capului, că ar avea vreun rost. Ai crezut vreodată că are sens?“ Iar gândul ăsta n-a părut s-o consoleze.

— Ei, nu zău, spuse Kate.

Întinse mâna după paharul ei și trase o dușcă zdravănă.

— Foarte multe femei se consideră fericite și împlinite atunci când au copii, spuse ea după ce înghiți vinul. Nu toate hotărăsc așa, nitam-nisam, că viața nu merită trăită.

— Hmm? făcu taică-său holbându-se gânditor la reziduurile de pe fundul paharului, după care își ridică privirea. Ah, oftă el, nu avea nici o legătură cu tine, Kate. Așa ai crezut? Avea depresia aia cu mult înainte de a te naște tu. Mă tem că, în parte, a fost și vina mea că s-a ajuns aici. Mă tem că mariajul nostru a avut un efect dăunător asupra ei. Părea să răstălmăcească tot ce-i spuneam. Credea că nu-i acord importanța cuvenită, că fac pe deșteptul cu ea. Ceea ce, desigur, era absurd. Vreau să spun că, fără doar și poate, eram mai deștept decât ea, dar inteligența nu-i singurul lucru care contează într-o căsătorie. În orice caz, n-a reușit să-și învingă starea asta depresivă. Mă simțeam de parcă aș fi fost pe marginea unei mlaștini și o priveam cum se scufundă. A încercat tot felul de tratamente, dar de fiecare dată ajungea la concluzia că nu-i folosesc la nimic. Și a încercat și cu tot felul de pastile. Tot felul de antidepresive – de-alea de inhibă reabsorbția de serotonină și altele. Nici una n-a dat rezultate, iar unele au avut și efecte secundare. Până la urmă, un coleg de-al meu din Anglia mi-a spus de un medicament pe care l-a inventat el și care începuse să fie folosit în Europa. Spunea că în S.U.A. nu fusese încă omologat, dar făcea minuni, așa că mi l-a trimis și mie, iar maică-ta l-a încercat. Ei bine, a devenit o cu totul altă persoană. Vibrantă! Plină de viață! Energică! Erai deja în clasa a opta pe vremea aia și, dintr-odată, a început s-o intereseze activitatea organizației de părinți și profesori, să participe la ședințe, s-a oferit voluntar să participe la excursiile în natură ale clasei tale. Am recâștigat-o pe Thea mea de altădată, pe femeia pe care o cunoscusem pe vremuri. Pe urmă m-a anunțat că vrea să mai aibă un copil. Mi-a spus că dintotdeauna își dorise șase copii, iar eu i-am răspuns: „Păi, draga mea, tu hotărăști. Știi că treburile astea le las în seama ta“. Imediat a și rămas însărcinată și, când s-a dus la doctor pentru confirmare, am aflat că medicamentul-minune îi vătămase inima. În Europa apăruseră deja suspiciuni legate de-acest lucru și medicamentul fusese retras de pe piață; doar că noi nu aflaserăm treaba asta.

— De aici i s-a tras boala de inimă?

— Da, și îmi asum toată răspunderea pentru ce s-a întâmplat. Dacă n-aș fi fost eu, n-ar fi aflat niciodată de existența acestui medicament. Și, după cum susține întruna mătușă-ta, nici n-ar fi avut nevoie de el.

Sorbi și ultimii stropi de vin de pe fundul paharului și îl puse, cu o mișcare un pic prea fermă, pe bufet, lângă el.

— Chiar dacă, adăugă el după o clipă, presupun că povestea asta i-a oferit date prețioase colegului meu.

— Mergea în excursii cu mine? întrebă Kate, încercând să înțeleagă treaba asta. Se ocupa de mine? Îi plăcea de mine?

— Da, bineînțeles. Te-a iubit.

— Mi-a lipsit atât de mult! spuse Kate pe un ton aproape tânguitor. Nu-mi amintesc să mă fi iubit.

— Ai uitat cum mergeați împreună la cumpărături?

— Mergeam împreună la cumpărături?

— Spunea că-i așa de fericită să aibă o fiică cu care să poată face tot felul de chestii, ca fetele. Te lua la cumpărături, când îşi cumpăra haine, te scotea la prânz, iar într-un rând te-a dus la manichiură.

Treaba asta o făcu să se simtă, în chip straniu, ruptă de trecut. Nu numai că îngropase adânc amintirea acestor experiențe pe care credea c-o să le păstreze toată viața, însă era vorba de niște experiențe pe care își închipuia că la vremea respectivă le-a urât. Cumpărăturile nu-i făceau nici o plăcere! Și totuși, se pare că participase la ele de bună voie și poate că se și distrase. Era ca și cum copilul Kate ar fi fost o entitate total diferită de Kate adulta. Își privi unghiile boante, incolore și nu-i venea să creadă că au fost și ele cândva pilite cu profesionalism, şlefuite și date cu ojă.

— Vasăzică de-aia o avem pe Bunny, îi spuse taică-său cu un glas hârâit, probabil din cauza vinului, iar lentilele ochelarilor i se abureau văzând cu ochii. Și, bineînțeles, mă bucur că o avem. E atât de drăgălașă și atât de zglobie, exact cum era maică-ta înainte să ne căsătorim. Dar nu-i, să zicem, foarte… cerebrală. Și nu are coloana ta vertebrală, fibra ta. Kate, știu că mă bazez prea mult pe tine, spuse el întinzându-se să-i atingă încheietura mâinii cu vârfurile degetelor. Știu că de la tine am așteptări mai mari decât ar trebui să am. Ai grijă de sora ta, te ocupi de gospodărie… mă tem că n-o să-ți găsești niciodată un bărbat.

— Măi, să fie! Mulțumesc, zise Kate smulgându-și încheietura din strânsoarea lui.

— Nu, am vrut să spun că… Ah, întotdeauna mă exprim cu atâta stângăcie, zău. Vreau să spun că nu ieși niciodată undeva unde ai putea întâlni un bărbat. Ești închisă în casă, îți umpli timpul cu grădinăritul, ai grijă de copii la grădiniță, care, dacă stăm să ne gândim, e ultimul loc din lume unde… Am fost egoist. Ar fi trebuit să te oblig să te întorci la facultate.

— Nu vreau să mă-ntorc la facultate, spuse Kate și chiar n-avea nici un chef să se întoarcă; simți că o apucă greața doar la gândul acesta.

— Dar mai sunt și alte facultăți, în cazul în care aceea nu ți s-a potrivit. Să nu crezi că nu mă gândesc la asta. Ai putea termina la Johns Hopkins! E drept, m-am lăsat dus de val. Mi-am zis: „Ah, e tânără; are tot timpul din lume; iar între timp, am nevoie de ea aici, acasă. Trebuie să mă bucur de compania ei“.

— Îți place compania mea?

— Probabil că și acesta a fost unul dintre motivele pentru care m-am gândit să te cuplez cu Piodâr. Pesemne că mi-am zis: „Astfel aș putea-o păstra lângă mine! Nu-i nici o nenorocire: e o căsătorie pe hârtie și ar rămâne și pe mai departe acasă“. Ai tot dreptul să fii supărată pe mine, Kate. Îți datorez scuze.

— Păi, mda, făcu Kate, te-nțeleg și pe tine.

ScorpiaÎși aduse aminte de seara când se întorsese de la colegiu. Sosise neanunțată, cu mai multe valize – cu tot ce avusese la ea – și, când taxiul a lăsat-o în fața casei, l-a găsit pe tatăl ei în bucătărie, purtând un șorț peste salopetă.

— Ce cauți tu aici? o întrebase el.

— Am fost exmatriculată, spusese ea, prezentând lucrurile într-o lumină și mai proastă decât era cazul, ca să și-o ia cât mai rău.

— De ce? o întrebase el, iar ea îi povestise despre tembela prelegere despre fotosinteză ținută de profesorul ei.

Când tatăl ei i-a spus „Păi, ai dreptate“, ea s-a simțit cuprinsă de-o covârșitoare ușurare sufletească. Ba nu, chiar mai mult: de-a dreptul de bucurie. O bucurie totală. Se gândea că, poate, acela a fost cel mai fericit moment din toată viața ei.

Tatăl ei ridicase sticla de vin în dreptul ochilor, lângă fereastră, doar-doar o mai fi găsind vreun strop pe fundul ei.

— Când spui „Pe hârtie…“, începu ea.

El îi aruncă o privire scurtă.

— Dacă-i doar o formalitate, spuse ea, dacă-i vorba doar de-o chestioară legală, care ți-ar permite să-i schimbi statutul vizei, iar pe urmă ar putea fi reversibilă…

El puse sticla înapoi pe bufet. Rămase încordat, aproape fără să respire.

— Presupun că nu-i cine știe ce mare chestie, spuse ea.

— Vrei să spui da?

— Of, tată. Nu știu, veni răspunsul ei obosit.

— Dar ai putea să cumpănești lucrurile. Asta vrei să spui?

— Cred că da, răspunse ea.

— Chiar ai putea să faci asta pentru mine?

Ea șovăi, apoi încercă să dea din cap a încuviințare. Exact în clipa următoare se și întrebă ce naiba o apucase, însă taică-său se și apucase s-o strângă în brațe cu o ardoare amestecată cu stângăcie, după care o împinse la loc, să se uite lung, nespus de bucuros, la ea.

— Ai s-o faci! exclamă el. Chiar ai s-o faci! Ții la mine cât să faci asta! Of, Kate, iubita mea, nici n-am cuvinte să-ți spun cât de recunoscător îți sunt.”

Scorpia (roman), de Anne Tyler. Traducere din engleză şi note de George Volceanov. Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu. Proiectul Hogarth Shakespeare. © Humanitas Fiction, 2017

invitaţie ecran Scorpia

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

La 100 de ani de la 1 Decembrie 1918, vă propunem să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari: Maria a României, așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.

Page 1 of 8612345...102030...Last »