Humanitas lansează volumul „De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți. Un jurnal din vremea pandemiei” de Mihai Frățilă
https://www.ziarulmetropolis.ro/humanitas-lanseaza-volumul-de-ce-binele-se-cuvine-sa-ne-afle-pregatiti-un-jurnal-din-vremea-pandemiei-de-mihai-fratila/

Joi, 15 aprilie, la ora 19.30 sunteţi invitaţi la o întâlnire live online cu Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de Bucureşti, în dialog cu Tatiana Niculescu şi Ștefan Colceriu despre volumul „De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiţi. Un jurnal din vremea pandemiei“, recent apărut la Humanitas.

Un articol de Liliana Matei|14 aprilie 2021

O carte care inspiră curaj și luciditate, lipsită de comodități trufașe și de complicități facile. O carte aflată în așteptarea Binelui, oricare ar fi greutățile timpului.

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe Humanitas YouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe Humanitas Soundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.

În societatea noastră, în care credința creștină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede și direct, PS Mihai Frățilă evocă harul binefăcător al credinței în Dumnezeu, un Dumnezeu prea puțin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj prețios pentru discernământul speranței. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiențe personale neașteptate, care pledează cu sobră eleganță pentru forjarea caracterelor sub povara încercărilor. O carte care inspiră curaj și luciditate, lipsită de comodități trufașe și de complicități facile. O carte aflată în așteptarea Binelui, oricare ar fi greutățile timpului.
„Când m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fără nici un preaviz, în fața posibilității de a-mi pierde viața. Orice comentariu sau lamentare, dar și actele de cutezanță deveniseră de prisos. După ce m-am vindecat – n-am avut parte de o formă prea ușoară –, într-o conversație la telefon cu Gabriel Liiceanu, discuția a alunecat inevitabil spre întâlnirea cu boala. Prevenitor în glas, filozoful m-a întrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credința, Monseniore?» Deși firească, întrebarea m-a surprins. Nu mă simțeam deloc chemat să perorez despre superioritatea credinței. Echilibrul la ceas de încercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simțisem, ci de atașamentul față de Isus răstignit. Mai precis față de îngemănarea bucuriei cu suferința în Persoana lui“, susține Mihai Frățilă.
Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București, s-a născut la Alba Iulia în 1970. A studiat teologia la Roma, ca bursier al Colegiului Pontifical Pio Romeno – singura instituție românească din Cetatea Eternă aflată sub patronajul Vaticanului, și la Paris. Este preot din 1996, iar între anii 2005 și 2007 a fost rector al Colegiului Pio Romeno. În 2007 a fost sfințit episcop rezident în capitală, vicar al Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj; în 29 mai 2014 este ales primul episcop al nou-înființatei Episcopii Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare“ de București. A scris mai multe eseuri în care a aprofundat relația dintre speranța creștină și sfâșierile sufletești ale omului contemporan: „Dumnezeu este acolo unde dorește să te întâlnească. Simplitatea în fragmente” (Galaxia Gutenberg, 2005); „Lumina este un dar al Cerului. Privind viața prin ochii lui Dumnezeu” (Galaxia Gutenberg, 2007); „Cu o singură gură şi o singură inimă. Liturghia altfel„ (Galaxia Gutenberg, 2007); „Curajul de-a improviza. Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieții” (Editura Surorilor Lauretane, 2014); „Rigoarea speranței” (Editura Surorilor Lauretane, 2015), „Paștele memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide” (Editura ARCB, 2020). La Editura Humanitas a publicat: „Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mântuirii și șansa răbdării” (2016) și „Există o zare. Despre truda lui Dumnezeu de a pune lucrurile la punct (2019)”.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.