Hunting High and (Joachim) Low – Mondialul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/hunting-high-and-joachim-low-mondialul-metropolis/

Ştim (sau ar trebui să ştim) de la Flaubert, o incisivă aripă stângă a literelor franceze, că „la bétise consiste à vouloir conclure”. Total de acord.

Un articol de Petre Ivan|15 Iulie 2014

Eu unul nu am ce concluzii să trag după Mondialul brazilian. Tot ce trebuie să ţinem minte pe termen lung e că Germania a cucerit titlul, dând de pământ cu un mit care sfida axiomatic marile forţe fotbalistice ale Europei. Potrivit acestuia, echipele europene râvnesc degeaba la coroana de lauri atunci cânt turneul final se dispută pe continentele nord, sud sau latino-americane. Din diverse pricini, mergând de la slăbiciuni proprii până la slăbiciuni induse de fusuri şi caiere orare sau fluctuaţii neobişnuite de temperatură, aceasta le era interzisă. Până duminică seara.

Germania a avut de la bun început obiecţii faţă de truisme, clişee şi tradiţie. Le-a formulat răspicat în chiar prima reprezentaţie. Acel 4-0 scurt cu Portugalia a developat portretul singurei echipe din Europa ce avea pretenţii direct proporţionale cu aspiraţiile. Bine, mai era şi Olanda, însă marşul triumfal cu Spania nu era pe deplin relevant în absenţa celui de-al doilea eşec al ibericilor (care a şi venit, sigilându-le soarta şi lor, şi stilului de joc care le-a asigurat succesele anterioare).

Apropo: dacă ceva este sigur după acest Mondial, atunci decesul tiki-taka e acela.

Rezultatele ulterioare i-au confirmat opţiunea şi statutul, inclusiv într-un meci în care Low îşi întâlnea fostul mentor, pe Klinsmann. În locul unui egal salonard şi salopard, care să mulţumească ambele tabere, s-a consemnat o victorie la limită, obţinută din inerţia specifică celui ce nu ştie să piardă când interesul o cere. Singura dată când Germania şi-a pus în pericol imaginea, părând o formaţie supraevaluată, a fost optimea cu Algeria, o trupă căpoasă şi aţoasă în faţa căreia doar omul în plus a făcut diferenţa. Ce om în plus, veţi întreba, că doar n-a fost eliminat nici un algerian?! Nici nu era nevoie, fiindcă avantajul l-a generat Neuer, care a evoluat libero, uneori şi la 30 de metri de zona prevăzută în fişa postului său.

Mondialul Metropolis

Sub sloganul „Gimme Low 5” PepsiCo a lansat 7Up la doza de 330 ml în ediţie limitată pe teritoriul Germaniei. Lansarea marchează atât victoria cu 7-1 din meciul cu Brazilia, cât şi câştigarea titlului mondial”.

A fost un răspuns spontan în faţa unui mecanism ce părea în stare să zădărnicească orice iniţiativă convenţională (ceva asemănător a inventat şi Louis van Gaal în „sfertul” cu Costa Rica). Corecţia administrată Braziliei a fost o altă formă de spontaneitate, produsă de prăbuşirea din interior a adversarului.

Un sfert de veac prin deşert

Am explicat ultrasuccint cum a izbândit Germania în America de Sud operând doar cu materialul (genetic) din dotare. Există, însă, şi un factor extern, care a făcut posibil succesul nemţilor: globalizarea fotbalului. De fapt, a stilului european de a juca fotbal. Brazilienii, argentienii şi restul sud-americanilor nu mai joacă fotbalul lor cam de prin anii 90. Timp de aproape 25 de ani s-au mişcat printr-un deşert în care diverşi apostoli propovăduiau noua doctrină. În acest interval, America de Sud a bifat doar două titluri, ambele datorită Braziliei. Restul s-a împărţit prin Europa: Germania, Franţa, Italia, Spania şi acum din nou Germania. Final de ciclu. Tranziţia sud-americanilor spre fotbalul european s-a încheiat aseară, când Messi a primit Balonul de Aur pentru merite care mai degrabă îi consfinţesc activitatea de gropar-cioclu decât cea de fotbalist providenţial.

Altfel, Mondialul meu cel de dincolo de statistici şi rezultate înseamnă un clasor de imagini fragmentare, caleidoscopice, periferice, cadre genuine, neregizate, dintr-un spectacol care împrumută la greu, cel puţin în transmisiunile tv, din mizanscena producţiilor hollywoodiene. N-am de gând să fac un inventar exhaustiv, dar aş vrea să împărtăşesc cu voi, pour la bonne bouche, cum se zice, câteva screenshot-uri din lungul film ce m-a ţinut departe de adevăratele filme. Oameni, gesturi, întâmplări. Memorabilia. Capsula timpului pierdut şi regăsit peste ani graţie acestor frânturi.

Hunting high and low, deci,

într-o ordine oarecare:

–          imponderabila plutire reuşită de van Persie la golul egalizator cu Spania

–          eleganţa de „amiral pe covertă” a domnului Pirlo, unul dintre cei doi bărboşi memorabili ai acestui Mondial (celălalt e Samaras, un grec care chiar ştie fotbal)

–          Casillas certându-se singur şi afişând o privire uşor dusă, atitudine ce amintea de Jack Nicholson în secvenţele – copertă din The Pledge

–          amprenta dentară lăsată de un idiot talentat precum Suarez pe omoplatul lui Chiellini

–          primul cybergol validat cu tehnologia de linia porţii,

–          antrenorul Algeriei, Vahid Halilhodžić, cerându-i imperativ secundului să-i împrumute sacoul, probabil îi era frig, el fiind doar în cămaşă

–          tandemul costarican cu rezonanţe literare Borges – Bolanos

–          suporterii japonezi asumându-şi senini rolul de gunoieri şi adunând în saci aduşi de-acasă mizeria lăsată în tribune de ei şi de alţii

–          bentiţa şi zulufii mexicanului Ochoa

–          pătrunderile de Ragging Bull ale lui Robben (şi simulările, y compris)

–          strălucirile de diamant încă neşlefuit ale columbianului James „Bond” Rodriguez

–          faţa însângerată a „generalului de brigadă” Bastian Schweinsteiger

şi, cum altfel?,

–          acoperişul Maracanei iluminat în culori tari precum stereo-casetofoanele cu orgă de lumini din anii 90.

Apropo: Cristo Redentor drapat în steagul Germaniei mi s-a părut un kitsch. În ale Argentinei ar fi fost oricum un sacrilegiu.

до свидания!

Foto cu Mondialul Metropolis – FIFA

17
/07
/18

“Unu-i meșter mondial / Kylian MBAPPE / A scos Franța la un dans / Pe Champs-Élysées...” (ultima strofă) / Ce-a fost mai greu, Mondialul rusesc, a trecut. Urmează o vară fierbinte cu seri lungi și șprițuri reci, în cinstea epigramistului Păstorel, cel care a inpsirat și această poezioară, de 14 strofe, în formă continuată.

13
/07
/18

N-au mai rămas multe ore până la meciul pentru medalia de bronz: Belgia – Anglia (astăzi, de la ora 17.00). Și dacă unor concetățeni din urbea sa Mondialul din Rusia li s-a părut unul lung și plictisitor, domnul Spirache funţionar la prefectură, personaj compus din familie, slujbă şi cumsecădenie, iubitor de Premier League și susținător pătimaș al echipei lui Harry Kane,  Trippier și Dele Alli, nu împărtășește pe deplin această impresie.

05
/07
/18

Când am început eu să bat mingea pe maidan, cel mai mare jucător al lumii era Pele. Până și televiziunea română a dat meciul lui de retragere, cel dintre NY Cosmos și Santos. Am învățat ce înseamnă să centrezi cu efect maxim, cu exteriorul, cu cele mai mici trei degețele ale piciorului, dintr-un filmuleț demonstrativ cu același Edson Arantes do Nascimento.

04
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Au muncit pe brânci / RADAMEL a suspinat / Și-au rămas doar cinci... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

03
/07
/18

Șase meșteri mondiali / Suceau babaroase / LUKAKU a dat mai mare / Și-au rămas tot șase... Ca să nu-l fure somnu’ în “optimi”, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient pentru ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

02
/07
/18

Ca să nu-l mai fure somnu' și-n "optimile" din seara asta, cronicarul Pantacruel a băut un vin vechi de pe vremea faimosului epigramist Păstorel, suficient ca Mondialul Metropolis să alunece molatic către un ghiers în formă continuată (precum infracţiunile din Codul Penal)

Page 1 of 512345