Iacob. Viaţă de miner
https://www.ziarulmetropolis.ro/iacob-viata-de-miner/

Unul dintre cele mai bune filme ale lui Mircea Daneliuc şi ale cinematografiei române a anilor `80, „Iacob” îşi păstrează nealterată forţa de a reda fără menajamente viaţa dură a unei comunităţi de oameni simpli, printr-un realism care capătă, în final, şi valenţe alegorice. 

Un articol de Ionuţ Mareş|7 ianuarie 2016

Lansat în 1988, „Iacob” era al şaptelea lungmetraj pe care Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai prolifici regizori români, reuşea să îl scoată în comunism.

Filmul, inspirat din scrieri ale lui Geo Bogza, încheia totodată cea mai consistentă etapă a carierei unui cineast care nu doar că a ştiut să evite compromisurile majore, dar a oferit şi câteva filme de-a dreptul subversive (ce altceva sunt „Croaziera” şi „Probă de microfon”, dacă nu tot ceea ce se putea mai la antipod de falsitatea care domina cinematografia vremii?).

Chiar şi „Ediţie specială”, filmul în care se văd cel mai mult cedările în faţa cenzurii, este salvat de la uitare de incisivitatea recunoscută a lui Mircea Daneliuc. Un alt mare film al său (mai puţin văzut), „Vânătoare de vulpi”, pornea de la un subiect ce se anunţa indigest – colectivizarea -, dar devenea o lecţie de montaj, naturaleţe şi anticonformism.

În „Iacob”, forţa lui Mircea Daneliuc acaparează ecranul încă din prima secvenţă, care, la fel ca ultima secvenţă, celebra izolare nocturnă a protagonistului într-o corfă de funicular, „acumulează (…) o tensiune tragică impecabil vizualizată” – aşa cum scria criticul Alex Leo Şerban despre acest film pe care l-a şi plasat în topul favoritelor sale de dinainte de Revoluţie.

Se găsesc cu greu în cinematografia română de altădată momente de o asemenea intensitate. Când filmul începe brusc cu sinuciderea violentă, cu dinamită, a unui personaj (Florin Zamfirescu), despre care mai târziu afli că era miner, ar trebui să ştii că ceea ce va urma nu te va menaja.

Iacob-play

„Iacob” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Viaţa grea, brutală şi săracă a minerilor, şi în special a lui Iacob, jucat impecabil de un Dorel Vişan aflat probabil la cel mai bun rol al său, este redată extrem de viu şi credibil, printr-un realism care ocoleşte mizerabilismul şi care ajunge să capete valenţe de alegorie despre vină şi responsabilitate, cu trimiteri inclusiv la reflexele totalitare ale regimului din momentul apariţiei filmului.

Acţiunea din „Iacob” este plasată în anii `30, într-o colonie de mineri care sunt exploataţi prin muncă într-o mină de aur, însă localizarea temporală devine secundară sau chiar irelevantă (la fel cum puţin importantă este şi eventuala încercare de explicare, prin psihologizare, a resorturilor personajelor).

Totuşi, suspiciunile permanente, percheziţiile asupra minerilor la ieşirea acestora din ture, menite a depista eventuale furturi de pepite de aur, precum şi obligaţia ca aceştia să fie prezenţi seara acasă pentru a răspunde la apel, nu aveau cum să nu fie interpretate şi ca săgeţi aruncate către controlul exercitat de sistemul comunist.

Mircea Daneliuc este foarte descriptiv în acest film (deşi nu ocoleşte nici unele simboluri, cum ar fi cel al sângelui), astfel că existenţa lui Iacob, a familiei sale şi a întregii comunităţi (în rolul unui prieten poate fi văzut excelentul Ion Fiscuteanu, viitorul „domn Lăzărescu”) este arătată prin acumularea de fragmente narative al căror fir unificator capătă un caracter tragic în celebra secvenţă ultimă.

Spectaculoasele unghiuri de filmare, transformările de pe chipul lui Iacob, încercările sale de a se încălzi, sugestia amintirii copiilor şi a soţiei sunt foarte bine construite în acest final, oferind imaginea unui om nepuntincios, măcinat de regrete şi de dorinţa de salvare din faţa sorţii care parcă vrea să se răzbune.

 Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.



28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.