Iaroslava Babenchuk, despre forţa FITS şi despre „liderul cu intuiţie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/iaroslava-babenchuk-despre-forta-fits-si-despre-liderul-cu-intuitie/

Producător de teatru, cercetător, profesor, fondator al Fundaţiei „Democracy Through Culture”, Iaroslava Babenchuk urmăreşte evoluţia Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) de 20 de ani. S-a născut în Ucraina. În prezent lucrează la Universitatea de Stat din New York.

Un articol de Maria Sârbu|12 iulie 2016

A realizat diverse proiecte, este conectată la viaţa teatrală a Europei, a Americii. I-am solicitat un interviu despre relaţia cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi în special cu preşedintele acestuia, Constantin Chiriac, despre cum se vede acest eveniment al artelor spectacolului dincolo de graniţele României.

Veniţi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu de două decenii. Cum a început relaţia cu FITS, cu fondatorul lui, Constantin Chiriac – directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca”?

De multe ori în viaţă au loc evenimente însemnate, întâlniri care conduc la anumite mişcări tectonice, chiar dacă nu ştii motivele. În 1996, la Liviv (oraş din vestul Ucrainei – n.n.) avea loc Festivalul Internaţional de Teatru „Leul de Aur”, la care au fost invitaţi oameni de teatru din străinătate, printre care şi Constantin Chiriac. Au participat şi Marina Davîdova, Roman Doljanski, Vasilka Bumbarova, Levan Hetaguri, dar şi alţi trendsetteri europeni de la acea vreme. Ei aveau deja succes în domeniu şi se cunoşteau bine între ei. Cred că în Lviv au devenit buni prieteni, iar prietenia rezistă şi astăzi pentru acea parte a grupului care activează în aceeaşi direcţie. Am avut norocul să mă aflu în acel moment acolo; eu eram traducătoare la Festivalul „Leul de Aur”, căutându-mi cumva drumul, fără să înţeleg atunci, în timpul unor serioase schimbări social-politice, încotro se îndreaptă lumea şi ce ar trebui să fac eu cu aceste schimbări. Atunci, probabil, în subconştientul meu, am înţeles că acest grup de oameni a fost şansa mea să găsesc răspuns la anumite întrebări, să înţeleg ce voi face mai departe.

În mod surprinzător, am devenit buni prieteni cu cei enumeraţi, inclusiv Constantin Chiriac, şi suntem şi astăzi prieteni: cu mulţi am realizat proiecte comune, ne vedem în limita posibilităţilor, comunicăm. Acel grup s-a completat cu oameni noi, inclusiv din Europa de Vest. La Sibiu ne-am întâlnit şi în acest an, am discutat, ne-am amintit de acele vremuri, de condiţiile în care am lucrat, ne-am gândit la alte proiecte. De la ei am învăţat ceea ce ştiu eu despre teatru: toţi mi-au deschis drumul spre meserie, deşi cuvântul nu e chiar potrivit. Istorioara aceasta le-o spun adesea studenţilor mei, pentru că este foarte important să admiţi în viaţă lucruri şi evenimente care la început par stranii şi nu se înscriu, în aparenţă, în ordinea firească a lucrurilor.

Constantin Chiriac mi-a devenit mai târziu mentor, întrucât festivalurile m-au interest cel mai mult. Marina Davîdova, Roman Doljanski, Levan Hetaguri erau critici deja cunoscuţi – eu ascultam tot ce spuneau, dar cel mai mult mă interesa cum lucrează practic Europa festivalieră.

Am venit la Festivalul de la Sibiu pentru prima dată în 1997, iar la finalul ediţiei am decis să studiez managementul artistic la cursul ECUMEST din Franţa, condus atunci de actualul ministrul al Culturii din România, Corina Şuteu. A fost dificil, deoarece era prima mea experienţă privind studiile în străinătate, nu cunoşteam bine franceza. Dar am depăşit şocul cultural şi m-am apropiat de alţi oameni. În 1999, după absolvirea cursului, am devenit membru provizoriu în echipa THEOREM a Festivalului de la Avignon. Acesta a fost începutul unei cariere îndelungate şi de succes în managementul de festival, de producător (după Avignon, am lucrat la Teatrul-festival Casa Baltică din Sankt Petersburg, am fost producătorul primelor spectacole ale lui Andriy Zholdak, am fost consilierul ministrului Culturii din Ucraina ş.a.m.d.).

Aţi lăsat Europa pentru America. Dar reveniţi mereu în Europa şi în special la Sibiu. De ce?

În 2003 am hotărât să plec în SUA şi să studiez la Columbia College Chicago. Din nou, pe neaşteptate, am avut şansa exact în momentul când eu căutam răspuns la alte noi întrebări. Nu mă gândeam atunci să rămân în SUA, dar după terminarea studiilor mi s-a propus un serviciu incitant. Am hotărât să mă înscriu la Doctorantură. Astfel, şederea mea în America s-a prelungit. Însă prietenia, după cum se vede, e vie: cei pe care i-am cunoscut la Festivalul de la Lviv, în 1996, m-au vizitat în SUA, în timpul când veneau în scop de serviciu. Am dat Doctoratul în 2011 şi acum sunt decan la State University of New York.

Prevedeţi o colaborare cu viitorii actori de la Universitatea din Sibiu?

La ediţia 2016 a Festivalului de la Sibiu am venit cu şeful Departamentului de Teatru al State University of New York: vom derula un program comun cu studenţi de la universitatea newyorkeză şi cea din Sibiu.

Unul dintre elementele muncii de succes este încrederea în parteneri. De aceea revin la Sibiu şi îi păstrez pe acei oameni cu care am mâncat în viaţă, cum se spune, un pud (16,38 kg – n.n.) de sare în alte locuri. Desigur, pare să fie important ceea ce este nou, dar eu sunt un om loial cu cei ce îmi sunt prieteni. Şi nu-mi este lene, chiar dacă e nevoie de câteva ori pe an, să trec oceanul şi să vin în Europa.

Care a fost aportul dumneavoastră în construirea Festivalului de la Sibiu, căci aţi pus o cărămidă?

E o întrebare bună! Din punct de vedere „fizic”, am făcut nişte seminarii, am adus, în calitate de producător, câteva spectacole. Dar, de felul meu, sunt un analist şi perfecţionist, de aceea întotdeauna am urmărit meticulos unde sunt neajunsuri, unde nu sunt oameni destui, unde putea fi făcut altfel. Acestea au fost, la început, nişte lecţii pentru mine, apoi m-am străduit ca aceste observaţii să le împărtăşesc cu organizatorii. Şi numai atunci când eu am început să conduc un grup mare de oameni am înţeles cât e de grea această muncă – să formezi o echipă funcţională fără mişcări bruşte. Oamenii reprezintă capitalul de bază oriunde: în America, în România, în Ucraina… Este important de a descoperi talente şi de a le reţine, iar Constantin Chiriac educă în mod genial talentul. Acesta este unul dintre multele sale merite.

Cred că aportul meu substanţial la acest festival urmează: în timp am crescut şi m-am dezvoltat din punct de vedere profesional, m-am retras în anumite nişe, căutând răspunsuri la anumite întrebări, formulând idei… Acum am ajuns la alt nivel de înţelegere a comportamentului organizaţional al asociaţiilor culturale. Mă ocup de previziuni (forecasting), am crescut substanţial ca pedagog. În cazul meu, ca un om care a crescut parţial profesional aici, cred că sunt potrivită pentru ceea ce se numeşte „professional prime”.

Cum a evoluat FITS de-a lungul anilor?

S-au schimbat foarte multe, dar cel mai interesant lucru este că festivalul s-a transformat practic într-un festival al festivalurilor. Dacă urmăreşti atent programul, vezi că au loc foarte multe evenimente – cât pentru alte câteva festivaluri conceptuale.

Festivalul de la Sibiu însă continuă să se dezvolte din punct de vedere organizaţional: după 22 de ani nu a intervenit obosala, nu sunt stagnări. Căutarea sensurilor e un proces complicat, deoarece trebuie să fie prezent un anumit haos organizaţional. Un ochi neantrenat poate spune că festivalul încearcă să cuprindă necuprinsul – de toate câte puţin, dar nu este aşa. Festivalul înaintează cu lumea dinafară, analizează după multe serii de conferinţe, seminarii, discuţii etc. Chiar dacă două persoane se întâlnesc şi caută răspus la o întrebare oarecare ei ori rezolvă problema, ori nu o pot rezolva şi atunci îi implică şi pe alţii. „Collective intelligence”, crearea condiţiilor pentru aşa ceva înseamnă un lucru minunat şi asta se întâmplă peste tot. Mi-ar plăcea să cred ca în acest proces să fie atraşi şi reprezentanţi ai altor domenii. Spre exemplu, arta şi medicina explorează activ în Occident căile de colaborare (recuperarea bolnavilor după traume grele, activitatea pentru copiii autişti ş.a.). Sau afacerile şi arta; important este nu doar să inviţi sponsori şi parteneri la spectacole, dar să îi atragi în procesul creării festivalului, să li se dea posibilitatea să vorbească în public despre cum arta îi poate ajuta în rezolvarea problemelor pe care le au. De pildă, câteva corporaţii din SUA au început să invite artişti la Professional development sessions, unde angajaţii învaţă în mod creativ să găsească soluţii la anumite probleme.

Pentru că sunteţi un bun cunoscător al festivalurilor din lume, aş vrea să ne spuneţi cum se vede din exterior Festivalul de la Sibiu?

Cea mai mare parte a timpului eu o trăiesc la New York, de aceea pot spune doar ceea ce văd acolo şi aici. Festivalul de la Sibiu s-a dezvoltat cu efortul susţinut al multor oameni, care au lucrat, pentru bani puţini, sau ca voluntari, în condiţiile în care orice leu conta pentru fiecare dintre ei. În general, festivalul a început şi s-a desfăşurat înainte de a avea un buget important, un PR bun ş.a.m.d. Acesta este un proiect pasionant, pe care nu-l poţi reda în mod teoretic. Nu poţi, de exemplu, hotărî: să-l studiem bine pe Constantin Chiriac, cine a făcut parte din echipă încă la început, ce înseamnă garanţia succesului şi care este motivaţia de bază a acestuia, iar apoi scriem o carte din care să înveţe şi alţii. E imposibil! Acest festival, care s-a dezvoltat pe personalitatea celor implicaţi, pe viaţa şi experienţa lor, pe întrebările şi chiar suferinţele lor, pe dragostea lor, îl pui într-o matriţe, îi calculezi bugetul şi îi dai drumul. În asta constă forţa şi succesul lui. Acolo unde eu trăiesc festivalul aproape că nu e cunoscut. De aceea am misiunea să fac o deschidere pentru Sibiu, pentru România oamenilor cu care eu lucrez şi studenţilor. Asta înseamnă o diplomaţie culturală în acţiune. Noi, cei care trăim peste Ocean, cei care provenim din Estul Europei trebuie să ne ajutăm reciproc în promovarea imaginii ţărilor noastre acolo unde se ştie mai puţin despre ele. Dar, din discuţiile pe care le-am avut şi le am cu persoane care cunosc situaţia festivalurilor din Europa, aflu că Sibiul e la concurenţă cu Avignonul şi Edinburghul. Concurenţa e foarte bună.

Ce este deosebit la acest Festival, faţă de altele din lume?

Orice poate fi comparabil, dar te întrebi care e rostul comparaţiei şi cât de aproape sunt parametrii a ceea ce se compară. Eu nu sunt dispusă să fac o comparaţie când e vorba de creativitate. Eu sunt fenomenolog, mă interesează profunzimea experienţei, ceea ce vede fiecare individ trăind un anume fenomen. De aceea nu compar. Pot spune doar că organizând festivaluri trebuie să te gândeşti la public: fiecare spectator să înţeleagă că festivalul e pentru el. Bunăoară, după spectacolul „Hello” din festivalul din acest an, am întâlnit-o pe vechea prietenă Anca Nicoară, care era cu fiul său de 14 ani; el îi spunea povestea pe care a înţeles-o din ceea ce prezenta actorul de pantomimă – a născocit-o când urmărea spectacolul. Aceasta a fost experienţa lui ca spectator şi i-a rămas, probabil, pentru toată viaţa. Trebuie să ne întrebăm cum va fi acelaşi festival dar pentru fiecare spectator în parte sau pentru o grupă de spectatori. Ideal ar fi ca spectatorul să fie altfel după spectacol. Ca la finele festivalului să fie mai bun, mai omenos, mai înţelept.

Dar cum a trecut peste momentele grele de criză, pentru a-şi păstra prospeţimea, pentru a deveni tot mai interesant?

Este unul dintre puţinele festivaluri la care, de la fondare, nu se schimbă liderul. O asemenea stabilitate este rară în lume şi cred că datorită acestui fapt festivalul a evoluat, a rezistat crizei începute în 2008 şi continuă
să se dezvolte. E o structură destul de tânără, dacă, în contextul dat, ne uităm la Festivalul de la Avignon, la Festivalul de la Edinburgh, fondate cu mulţi, mulţi ani în urmă. Aidoma unui copil, în perioada creşterii, o instituţie are nevoie de stabilitate. Are nevoie de rutină – inclusiv rutina liderului, ca să nu fie consumată energia necesară la „change management”.

Constantin Chiriac este un lider cu intuiţie: el mişcă lucrurile atunci când ştie că există deja condiţiile pentru aşa ceva, lucru care din exterior poate că nici nu se vede, dar, cunoscând Festivalul de la Sibiu de atâţia ani, eu văd această dinamică. Înţeleg logica lui Constantin Chiriac, înţeleg logica celor cu care el a înfiinţat festivalul şi continuă să-l dezvolte.

Logica şi intuiţia pe care le are acest om împreună sunt ca o componentă ce îi permite să atragă la timp un nou talent, să răspundă solicitărilor publicului, să simtă direcţia pe care să meargă mai departe. În acest sens, Festivalul de la Sibiu e cu noroc. Şi eu am fost o norocoasă, căci am văzut cum a evoluat festivalul, cum liderul şi-a schimbat abordările. Cândva am să scriu o carte despre toate acestea!

13
/07
/20

Ziarul Metropolis vă recomandă „Eropedia“, un podcast în limba română despre toate formele pe care le îmbracă dorința și iubirea, și care își propune să promoveze un discurs echilibrat, cultivat și inteligent despre diversitatea erotică din jurul nostru.

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.