ICR invită operatorii culturali să aplice pentru finanțare în cadrul Programului CANTEMIR 2024
https://www.ziarulmetropolis.ro/icr-invita-operatorii-culturali-sa-aplice-pentru-finantare-in-cadrul-programului-cantemir-2024/

Institutul Cultural Român anunţă lansarea ediţiei din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanţare pentru proiecte culturale destinate mediului internaţional. ICR va acorda finanţare nerambursabilă pentru iniţiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, ştiinţă/cercetare şi arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) şi artele spectacolului (teatru, muzică, dans).

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2024

Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării, în intervalul 1 mai –  1 octombrie 2024.

„Consecvent cu Strategia ICR adoptată în anul 2022 și cu promisiunea făcută la relansarea în 2023 a Programului CANTEMIR, aceea de a fi un partener predictibil, Institutul Cultural Român lansează, la început de an, sesiunea 2024 a programului său de finanțare consacrat proiectelor culturale care se desfășoară în străinătate. Beneficiarii pot depune aplicații începând cu 15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Naționale, pentru proiecte care se vor desfășura în perioada 1 mai – 1 octombrie 2024. Tema generală sub care se vor desfășura proiectele care urmează a fi selectate anul acesta este Libertate”, a declarat Liviu Jicman, președintele ICR.

Bugetul alocat în 2024 sesiunii de selecţie din cadrul Programului CANTEMIR este de 2.200.000 lei, împărțit în mod egal între cele două domenii – Arte vizuale și Artele spectacolului. Suma maximă care poate fi acordată unui proiect cultural este de 100.000 lei.

Operatorii culturali sunt invitați să depună solicitările de finanțare în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2024. La sesiunea de selecţie poate participa orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică de drept public ori privat, din România sau de pe teritoriul Uniunii Europene, care are calitatea de operator cultural, nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local și și-a respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare. Documentele necesare înscrierii, incluse în regulamentul Programului, vor fi completate și transmise la adresa [email protected] într-un singur PDF (max 10MB), până la 14 februarie 2024, ora 23:59 (GMT+2).

Pentru fiecare arie, proiectele vor fi jurizate de câte o comisie de selecție alcătuită din trei membri, desemnați de Institutul Cultural Român în urma unui apel public – doi evaluatori independenți și un reprezentant al instituției finanțatoare. Evaluatorii independenți interesați să facă parte din comisia de selecție își pot depune candidatura în perioada 15 ianuarie – 08 februarie 2024, la adresa de email [email protected].

Pentru a fi eligibil, un proiect cultural trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să se desfăşoare în intervalul 1 mai –  1 octombrie 2024, după semnarea contractelor de finanțare; să se deruleze în parteneriat cu cel puţin o organizaţie culturală din ţara de desfăşurare; să nu beneficieze de alte surse de finanțare oferite de Institutul Cultural Român (inclusiv prin reprezentanțele sale din străinătate); să nu beneficieze de cofinanțare din altefonduri publice care aplică scheme de minimis/de ajutor de stat; să se adreseze publicului din străinătate.

În contextul marcării a 35 de ani de la Revoluția din 1989, tema specifică a Programului CANTEMIR 2024 este Libertate.

Programul CANTEMIR vizează excelența artistică, originalitatea, încurajarea fuziunii formelor artistice inovatoare și experimentale; dimensiunea europeană, cooperarea/coproducțiile internaționale; contribuția la creșterea vizibilităţii culturii române și a interesului pentru aceasta pe pieţele culturale internaţionale, prin facilitarea accesului la creații românești reprezentative; atragerea publicului prin valoarea și relevanța culturală/artistică a proiectului; susținerea parteneriatelor dintre operatorii culturali români și străini, pe de-o parte, şi organizaţiile culturale internaționale, pe de altă parte; reliefarea unor teme culturale de actualitate, specifice anului cultural 2024 (ex. marcarea a 35 de ani de la Revoluția din 1989). Proiectele realizate în parteneriat cu ICR nu sunt eligibile, acestea făcând obiectul altor programe şi priorităţi ale ICR.

Toate detaliile despre etapele de selecție, modalitatea de finanțare și termenele de depunere a proiectelor se regăsesc în Regulamentul Programului CANTEMIR 2024: icr.ro/program-cantemir-2024

Detalii despre proiectele câștigătoare la ediția din 2023 a Programului CANTEMIR: icr.ro/categorii/programul-cantemir

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.