Idei primite de-a gata de la domnul Gustave Flaubert
https://www.ziarulmetropolis.ro/idei-primite-de-a-gata-de-la-domnul-gustave-flaubert/

Vă invităm să răsfoim împreună originalul „Dicţionar de idei primite de-a gata”, de Gustave Flaubert, apărut în acest an la editura ART.

Un articol de Alina Vîlcan|29 noiembrie 2018

Prima mențiune a Dicționarului apare într-o scrisoare a lui Flaubert din 4 septembrie 1850, adresată din Damasc prietenului său Louis Bouilhet: „Faci bine că te gândești la Dicționarul de idei primite de-a gata. Această carte, scrisă pe de-a-ntregul și precedată de o prefață în care se va arăta că a fost făcută în scopul de a convinge publicul să respecte tradiția, ordinea, convențiile general admise și alcătuită astfel încât cititorul să nu știe bine nici o clipă dacă autorul își bate joc sau nu de el, ar fi, poate, o operă stranie și capabilă să izbândească, dată fiind actualitatea ei, ne spune Irina Mavrodin, în prefața Dicționarului de idei primite de-a gata (ed. Art, 2018), de Gustave Flaubert, din care am extras câteva definiții, menite să aducă cititorului buna-dispoziție.

A

ACTRIȚE. O adevărată nenorocire pentru băieții de familie bună. Sunt îngrozitor de desfrânate, fac orgii, papă averi de milioane, mor la spital. Totuși, printre ele mai găsești și bune soții și mame!

B

BĂTRÂN. Când are loc o inundație, o furtună etc., bătrânii locului nu-și amintesc niciodată să mai fi văzut vreuna care să-i semene.

C

CAFEA. Stimulează inteligența. Nu-i bună decât dacă vine din Le Havre. La un banchet, trebuie băută în picioare. Este foarte șic s-o bei fără zahăr: lumea va crede că ai trăit în Orient. Se bea întotdeauna cu rom.

D

DESFRÂU. Cauza tuturor bolilor de care suferă burlacii.

E

EȘARFĂ. Cuvânt poetic.

F

FATĂ. Cuvânt care trebuie rostit cu timiditate. Toate fetele sunt palide și plăpânde, întotdeauna neprihănite. Nu trebuie să li se îngăduie să citească, să meargă la muzeu, la teatru și mai ales la Jardin des Plantes, în locul unde se află maimuțele.

G

GUST. Tot ce-i simplu e de bun-gust: cuvinte ce trebuie spuse unei femei care-și cere scuze pentru îmbrăcămintea ei modestă.

H

HERNIE. Toată lumea suferă de ea, dar fără să știe.

I

IMAGINAȚIE. Este întotdeauna vie. Nu e bine să te încrezi în imaginație. Când ești lipsit de ea, ponegrește-i pe cei ce o au. Pentru a scrie romane, este de ajuns să ai imaginație.

Î

ÎNGER. Face impresie în amor și în literatură.

J

JOC (de cărți). Această patimă fatală nu poate stârni decât indignarea oamenilor de treabă.

K

KEEPSAKE*. Trebuie lăsat la vedere pe o masă din salon.

L

LIBERTATE. Libertate! Câte crime se săvârșesc în numele tău! Avem toate libertățile necesare. Libertatea nu e totuna cu îngăduința de a face orice (fraza aparține unui conservator).

M

MACAROANE. Trebuie mâncate cu degetele când sunt gătite după o rețetă italienească.

N

NAPOLI. Dacă stai de vorbă cu un erudit, spune-i Parthenope. Să vezi Napoli și apoi să mori! (a se vedea Yvetot).

O

OPTIMIST. Sinonim cu imbecil.

P

PAGANINI. Nu-și acorda niciodată vioara. Avea degete de o lungime cu totul neobișnuită.

R

RESTAURANT. Cere să ți se aducă numai felurile pe care nu le mănânci de obicei la tine acasă. Când nu știi ce să alegi de pe listă, cere mâncărurile pe care le vezi în farfuriile celor din jur.

S

SENECA. Scria pe un pupitru de aur.

Ș

ȘAMPANIE. Se bea întotdeauna la mari ocazii. Prefă-te că nu-ți place deloc, spunând că nu-i nici pe departe „atât de bună ca vinul”. Oamenii de rând se entuziasmează numai când îi aud numele. În Rusia, se bea mai multă decât în Franța. Ideile franceze s-au râspândit în întreaga Europă prin mijlocirea șampaniei. În timpul Regenței, lumea bea șampanie de dimineață până seara. Șampania nu se bea, ci se dă de dușcă.

T

TICHIE. Face parte din ținuta obligatorie a oricui își petrece viața studiind și scriind. Conferă o înfățișare maiestuoasă celui care o poartă.

Ț

ȚARĂ. Oamenii de la țară sunt mai buni decât cei de la oraș. Au o soartă vrednică de invidiat. La țară totul e îngăduit: hainele cele mai comode, glumele de tot felul etc.

U

URS. I se spune Moș Martin. Când apare prilejul, povestește anecdota cu invalidul care, văzând un ceas căzut în groapa ursului, a coborât să-l ia și a fost mâncat de viu.

V

VISARE. Ideile superioare pe care nu le înțelegem.

W

WAGNER. Atunci când i se rostește numele în fața ta, zâmbește disprețuitor și fă glume pe seama muzicii viitorului.

Y

YVETOT. Să vezi Yvetot** și apoi poți să mori! (a se vedea Napoli)

Z

ZECE (Sfatul celor***). Nimeni nu știe prea bine ce înseamnă asta, dar e ceva îngrozitor. Cei ce luau parte la el aveau chipurile mascate. Te cuprinde spaima numai când te gândești!

*Cuvânt englezesc intrat ca atare în franceză (1829) și desemnând un album împodobit cu gravuri, în care se scriau versuri, foarte la modă în Franța în epoca romantică. Flaubert se referă la acest adevărat depozit de imagini-clișeu ale romantismului și într-un cunoscut pasaj din Doamna Bovary.

**Comună din apropiere de Rouen.

*** Consiliu secret creat la Veneția în 1310. Și-a extins atribuțiile încetul cu încetul, devenind, cu începere din secolul XVI și până în 1797, adevăratul organ al puterii executive din Veneția

OPTIMIST. Sinonim cu imbecil. (Gustave Flaubert)

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.