Idei, umor şi imagini animate
https://www.ziarulmetropolis.ro/idei-umor-si-imagini-animate/

Andrei Sopon este un talentat realizator român de animaţii de scurtmetraj, stabilit la Londra. Trei dintre spectaculoasele sale filme sunt în prezent lansate pe platforma gratuită Cinepub – „Singularity”, „Chi-Ken” şi „Spin”- , alături de o animaţie pentru copii, „Cântecul inocenţei”, de Ion Octavian Frecea.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 martie 2016

Deşi diferite ca tematici, cele trei animaţii ale lui Andrei Sopron, de doar câteva minute fiecare, sunt unite printr-un acut simţ al ironiei, printr-un joc al contrastelor care creează surprize şi prin înclinaţia de ridiculizare a tot ceea ce se ia prea în serios.

„Singularity” (opt minute) este cel mai acid şi cel mai neaşteptat dintre cele trei, deşi nu este şi cel mai elaborat conceptual.

Sunt luate peste picior discursurile grave pe teme filosofice ca moartea, singularitatea fiinţei, Universul sau viaţa de apoi. Nimic inedit până aici.

Însă ceea ce surprinde imediat este ce alege să antropomorfizeze Andrei Sopon şi în ce lume îşi invită spectatorul să pătrundă: cea a unui intestin gros, acolo unde două fecale, Stephen şi Alegrious, cu câteva trăsături umane – voci, ochi, gură şi mâini – discută despre existenţa lor, înconjurate de alte fecale, tăcute, neştiind că ceea ce urmează este chiar Apocalipsa, momentul în care fiinţa nevăzută – omul – simte nevoia să meargă la toaletă, aşa cum este lăsat spectatorul să deducă.

singularity-play

Această lume mai este populată şi cu o altă specie – nişte baloane verzi numite Floaty, cele care, prezente în număr foarte mare, prevestesc sfârşitul – şi este bogată în sunete a căror prezenţă contribuie la efectul comic general. Nimic vulgar însă în „Singurality”.

„Chi-Ken” este o animaţie de nici trei minute, mai complexă vizual şi narativ. Andrei Sopon mizează aici pe contrastul dintre două tipuri de personaje.

Eroul este un pui – protagonist clasic şi specific animaţiilor mai comerciale – care pătrunde, pentru a fura o cutie enigmatică, într-un complex cu elemente de SF, de decoraţiuni chinezeşti şi de castel medieval, dominat de nuanţe puternice de galben şi roşu.

Chi-Ken-play

Puiul, comic prin felul său caraghios de a arăta (cioc şi picioare galbene, corp şi aripi albe, cap gri şi creastă violet) şi prin mersul legănat, pare a dispune de o forţă misterioasă care îl ajută să facă faţă creaturilor cu înfăţişare diavolească (şi înarmate cu pulpe uriaşe de pui) trimise de un conducător desprins din imagistica gotică. O animaţie fără cuvinte, extrem de delectabilă.

Deşi abia se apropie de două minute, „Spin” este suficient de elaborat vizual pentru a-şi susţine anecdota narativă şi ironia la adresa puterii politice – discursurile preşedinţilor americani ar fi, de fapt, dirijate dintr-o misterioasă lume subterană.

„Spin” începe cu un astfel de discurs în faţa Capitolului de la Washington al celui ce pare preşedintele SUA (vocea seamănă cu a lui George W. Bush).

Urmează un travelling vertical care se încheie, după ce trece prin diferite straturi geologice, cu un cadru dintr-un fel de laborator secret în care un personaj dirijează de la un calculator o maşinărie ce pare a fi conectată prin fire la creierele unora dintre primii preşedinţi americani şi ce alimentează vorbele liderului de la suprafaţă.

spin-play

Nimic nou în alocuţiunile politicienilor: repetarea aceloraşi idei golite de sens – este ceea ce pare a transmite animaţia lui Andrei Sopon, care se încheie printr-o trecere radicală din subteran în spaţiu, cu o imagine a globului pământesc învârtindu-se, în timp ce singura zonă luminată este teritoriul Statelor Unite.

„Cântecul inocenţei” este o animaţie de nouă minute, vorbită în română, realizată de Ion Octavian Frecea. Rudimentar ca tehnică, filmul are meritul că se adaptează narativ şi vizual publicului pentru care pare conceput: copiii de doar câţiva ani.

Are o poveste simplă – o pasăre ce aduce a barză îşi învaţă puiul să zboare şi să descopere pericolele (reprezentate de natură sau de activităţile omului), pregătindu-l pentru migraţie.

Ca orice animaţie de acest tip, „Cântecul inocenţei” are o morală solidă, evită orice ambiguitate (deşi finalul este fantastic şi simbolic) şi dovedeşte un rol educativ, transmiterea mesajului fiind facilitată de folosirea unei muzici ambientale.

cantecul-inocentei-play

 

Cele patru scurtmetraje de animaţie sunt disponibile, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

 



27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.