„Ieșirea trenurilor din gară”. Chipurile de dincolo de cifre ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/iesirea-trenurilor-din-gara-chipurile-de-dincolo-de-cifre-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă şi prezentat în premieră în secţiunea Forum la Berlinale, documentarul de aproape trei ore „Ieşirea trenurilor din gară” (2020) este cel mai solicitant, dar şi cel mai tulburător film al lui Radu Jude. Un film-document despre Pogromul de la Iaşi din 1941.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 martie 2020

Odată cu „Ieșirea trenurilor din gară”, Radu Jude împinge la extrem și atinge o limită a căutărilor sale formale din ultimii ani. Căutări care exprimă într-un limbaj radical, anti-spectaculos, interesul său pentru aspecte mai puțin discutate, tot atâtea motive de rușine națională, ale istoriei României.

El testase o formulă stilistică similară în „Țara moartă” (2017), un documentar realizat exclusiv dintr-un montaj de fotografii ale unor oameni obișnuiți făcute între 1937 și 1947 de Costică Acsinte.

Montajul era dublat de o coloană sonoră în care însuși Radu Jude citește fragmente din jurnalul din aceeași perioadă al unui medic și scriitor evreu, Emil Dorian, care redau atmosfera antisemită a vremii, precum și fragmente audio din jurnale de actualităţi de propagandă și din câteva discursuri celebre ale regelui Carol al II-lea și ale mareșalului Ion Antonescu.

Vizual, și „Ieșirea trenurilor din gară” este constituit exclusiv din fotografii, care sunt de două feluri.

Cea mai mare parte din film (intitulată “Declaraţii şi mărturii”) prezintă, în ordinea alfabetică a numelor, fotografiile a sute de victime, identificate cu o excepțională acribie de istoricul Adrian Cioflâncă în mulți ani de cercetări, din cei peste 14.800 de morți în pogromul comandat de Antonescu.

Este vorba de evrei din Iași, în majoritate covârșitoare bărbați și băieți, uciși prin împușcare pe stradă sau în curtea chesturii de poliție, unde au fost adunați la 29 iunie 1941, ori morți de asfixiere în zilele următoare în funestele „trenuri fantomă” în care fuseseră închiși.

De o calitate variabilă, dar purtând în mare măsură însemnele vremii, fotografiile incluse în documentar, înconjurate de marginile negre ale cadrului cinematografic și lăsate pe ecran mai multe secunde fiecare, provin fie din documente de identitate sau legitimaţii de muncă oficiale, fie din arhive de familie sau chiar de pe pietrele funerare.

Prin demersul lor, Jude și Cioflâncă dau chip unora dintre victime, acolo unde s-au mai găsit astfel de urme ale existenței lor, pentru a le scoate din anonimatul cifrelor consemnate de cărțile de istorie și pentru a le reda, postum, o parte din demnitate.

Ca spectatori, suntem astfel „forțați” să privim direct chipurile acestor oameni, surprinși de un aparat de fotografiat într-un moment al vieții lor când nu ştiau ce soartă îi aștepta.

Cele mai multe dintre fotografii sunt însoțite pe coloana sonoră de câte o mărturie, mai scurtă sau mai lungă, a unei rude rămase în viață (de obicei soție, fiică sau mamă). Majoritatea sunt declarații din procesele postbelice ale pogromului, de unde și limbajul lor standard, juridic și în termeni asemănători.

Ele sunt completate și cu câteva mărturii extrase din alte surse istorice, între care și unele ale unor supraviețuitori ai „trenurilor fantomă”, ale căror relatări dau fiori, în ciuda tonului reținut în care sunt rostite.

Fiecare declarație sau mărturie e citită, special pentru film, de o voce distinctă, tocmai pentru a sublinia și mai mult caracterul individual al fiecărui caz (zecile și zecile de nume menționate pe genericul final la “voci” variază de la persoanele implicate în realizarea documentarului, începând cu regizorii și producătorii înșiși, și până la actori sau diverși alți oameni de cinema sau din alte zone culturale și artistice).

Este un dispozitiv regizoral asumat rigid și clinic, inevitabil monoton și care cere anduranță, acoperind două ore și jumătate din cele aproape trei ore ale filmului.

Însă tocmai această combinație repetitivă de fotografii care ne oferă acces la o lume dispărută (și la o panoplie de fizionomii) și de mărturii terifiante prin faptele cinice, bestiale și de neînțeles pe care le descriu pare a fi cel mai just mijloc de a releva amploarea unei astfel de crime în masă comise cu sânge rece, cu atât mai mult cu cât morții incluși în film sunt doar o foarte mică parte dintre cei uciși atunci.

Când victimele primesc un nume și un chip și când cineva apropiat le evocă memoria, mai exact momentul ultim al vieții, drama nu mai este ceva abstract, un construct lingvistic și un fapt istoric („Pogromul de la Iași”), și devine mai copleșitoare prin concretul ei.

Iar atunci când ultima parte a filmului (intitulată “Imagini”) aduce în prim-plan fotografii, unele inedite, cu evrei escortați în grup de poliție sau pur și simplu cu cadavre care sunt întinse pe străzile din Iaşi, pe lângă picioarele trecătorilor, sau care cad din sinistrele trenuri şi sunt târâte prin noroi sau transportate goale, unul peste altul, în căruţe, tragedia capătă proporţii care o fac greu de privit.

În acest final tulburător, fotografiile nu mai sunt însoţite de nimic pe coloana sonoră, pentru că orice altă intervenţie ar fi fost de prisos, dar şi pentru a lăsa spectatorul să îşi concentreze întreaga atenţie asupra imaginilor, fără a fi perturbat.

Saltul brutal de montaj între cele două părţi ale filmului, al cărui impact emoţional a fost pregătit cu răbdare, sugerează de fapt teribila catastrofă pe care a reprezentat-o Holocaustul, la care a luat parte şi România: oameni simpli, nevinovaţi, cu vieţi obişnuite şi speranţă în priviri, ajung dintr-o dată mormane de cadavre anonime, aruncate în gropi comune, şi asta din cauza unei absurde ideologii criminale.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »