„Ieșirea trenurilor din gară”. Chipurile de dincolo de cifre ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/iesirea-trenurilor-din-gara-chipurile-de-dincolo-de-cifre-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă şi prezentat în premieră în secţiunea Forum la Berlinale, documentarul de aproape trei ore „Ieşirea trenurilor din gară” (2020) este cel mai solicitant, dar şi cel mai tulburător film al lui Radu Jude. Un film-document despre Pogromul de la Iaşi din 1941.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 martie 2020

Odată cu „Ieșirea trenurilor din gară”, Radu Jude împinge la extrem și atinge o limită a căutărilor sale formale din ultimii ani. Căutări care exprimă într-un limbaj radical, anti-spectaculos, interesul său pentru aspecte mai puțin discutate, tot atâtea motive de rușine națională, ale istoriei României.

El testase o formulă stilistică similară în „Țara moartă” (2017), un documentar realizat exclusiv dintr-un montaj de fotografii ale unor oameni obișnuiți făcute între 1937 și 1947 de Costică Acsinte.

Montajul era dublat de o coloană sonoră în care însuși Radu Jude citește fragmente din jurnalul din aceeași perioadă al unui medic și scriitor evreu, Emil Dorian, care redau atmosfera antisemită a vremii, precum și fragmente audio din jurnale de actualităţi de propagandă și din câteva discursuri celebre ale regelui Carol al II-lea și ale mareșalului Ion Antonescu.

Vizual, și „Ieșirea trenurilor din gară” este constituit exclusiv din fotografii, care sunt de două feluri.

Cea mai mare parte din film (intitulată „Declaraţii şi mărturii”) prezintă, în ordinea alfabetică a numelor, fotografiile a sute de victime, identificate cu o excepțională acribie de istoricul Adrian Cioflâncă în mulți ani de cercetări, din cei peste 14.800 de morți în pogromul comandat de Antonescu.

Este vorba de evrei din Iași, în majoritate covârșitoare bărbați și băieți, uciși prin împușcare pe stradă sau în curtea chesturii de poliție, unde au fost adunați la 29 iunie 1941, ori morți de asfixiere în zilele următoare în funestele „trenuri fantomă” în care fuseseră închiși.

De o calitate variabilă, dar purtând în mare măsură însemnele vremii, fotografiile incluse în documentar, înconjurate de marginile negre ale cadrului cinematografic și lăsate pe ecran mai multe secunde fiecare, provin fie din documente de identitate sau legitimaţii de muncă oficiale, fie din arhive de familie sau chiar de pe pietrele funerare.

Prin demersul lor, Jude și Cioflâncă dau chip unora dintre victime, acolo unde s-au mai găsit astfel de urme ale existenței lor, pentru a le scoate din anonimatul cifrelor consemnate de cărțile de istorie și pentru a le reda, postum, o parte din demnitate.

Ca spectatori, suntem astfel „forțați” să privim direct chipurile acestor oameni, surprinși de un aparat de fotografiat într-un moment al vieții lor când nu ştiau ce soartă îi aștepta.

Cele mai multe dintre fotografii sunt însoțite pe coloana sonoră de câte o mărturie, mai scurtă sau mai lungă, a unei rude rămase în viață (de obicei soție, fiică sau mamă). Majoritatea sunt declarații din procesele postbelice ale pogromului, de unde și limbajul lor standard, juridic și în termeni asemănători.

Ele sunt completate și cu câteva mărturii extrase din alte surse istorice, între care și unele ale unor supraviețuitori ai „trenurilor fantomă”, ale căror relatări dau fiori, în ciuda tonului reținut în care sunt rostite.

Fiecare declarație sau mărturie e citită, special pentru film, de o voce distinctă, tocmai pentru a sublinia și mai mult caracterul individual al fiecărui caz (zecile și zecile de nume menționate pe genericul final la „voci” variază de la persoanele implicate în realizarea documentarului, începând cu regizorii și producătorii înșiși, și până la actori sau diverși alți oameni de cinema sau din alte zone culturale și artistice).

Este un dispozitiv regizoral asumat rigid și clinic, inevitabil monoton și care cere anduranță, acoperind două ore și jumătate din cele aproape trei ore ale filmului.

Însă tocmai această combinație repetitivă de fotografii care ne oferă acces la o lume dispărută (și la o panoplie de fizionomii) și de mărturii terifiante prin faptele cinice, bestiale și de neînțeles pe care le descriu pare a fi cel mai just mijloc de a releva amploarea unei astfel de crime în masă comise cu sânge rece, cu atât mai mult cu cât morții incluși în film sunt doar o foarte mică parte dintre cei uciși atunci.

Când victimele primesc un nume și un chip și când cineva apropiat le evocă memoria, mai exact momentul ultim al vieții, drama nu mai este ceva abstract, un construct lingvistic și un fapt istoric („Pogromul de la Iași”), și devine mai copleșitoare prin concretul ei.

Iar atunci când ultima parte a filmului (intitulată „Imagini”) aduce în prim-plan fotografii, unele inedite, cu evrei escortați în grup de poliție sau pur și simplu cu cadavre care sunt întinse pe străzile din Iaşi, pe lângă picioarele trecătorilor, sau care cad din sinistrele trenuri şi sunt târâte prin noroi sau transportate goale, unul peste altul, în căruţe, tragedia capătă proporţii care o fac greu de privit.

În acest final tulburător, fotografiile nu mai sunt însoţite de nimic pe coloana sonoră, pentru că orice altă intervenţie ar fi fost de prisos, dar şi pentru a lăsa spectatorul să îşi concentreze întreaga atenţie asupra imaginilor, fără a fi perturbat.

Saltul brutal de montaj între cele două părţi ale filmului, al cărui impact emoţional a fost pregătit cu răbdare, sugerează de fapt teribila catastrofă pe care a reprezentat-o Holocaustul, la care a luat parte şi România: oameni simpli, nevinovaţi, cu vieţi obişnuite şi speranţă în priviri, ajung dintr-o dată mormane de cadavre anonime, aruncate în gropi comune, şi asta din cauza unei absurde ideologii criminale.

31
/03
/20

Premiile Radio România Cultural, care ar fi trebuit să fie decernate în cadrul unei gale programată inițial să aibă loc pe scena Teatrului Odeon, au fost anunțate, luni, 30 martie 2020, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii GPS Cultural.

28
/03
/20

TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalul Internațional de Film Transilvania, oferă gratuit o selecție de filme pentru a vă transforma serile de weekend în care #StămAcasă, în perioada de izolare socială, în evenimente cu premiere de cinema online.

25
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat anul trecut în premieră mondială în competiţia de documentare a Festivalului de la Sarajevo şi disponibil pe platforma HBO GO, "Fata de aur" (2019), de Denisa Morariu-Tamaş şi Adrian Robe, îi face un portret fostei gimnaste Andreea Răducan.

18
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă și prezentat în premieră în secțiunea Forum la Berlinale, documentarul de aproape trei ore „Ieșirea trenurilor din gară” (2020) este cel mai solicitant, dar și cel mai tulburător film al lui Radu Jude. Un film-document despre Pogromul de la Iași din 1941.

17
/03
/20

Bad Unicorn pune la dispoziție pe platforma video on demand Vimeo 8 titluri din portofoliu: Despre trup și suflet (r: Ildikó Enyedi), Tărâmul Binecuvântat (r: Francis Lee), Atelierul (r: Laurent Cantet), Dovlatov (r: Alexey German Jr), Utoya: 22 iulie (r: Erik Poppe), Vinovatul (r: Gustav Möller), Păsări Călătoare (r: Cristina Gallego, Ciro Guerra) și Amanda (r: Mikhaël Hers) sunt acum disponibile online pe https://vimeo.com/badunicorn.

16
/03
/20

Ținând cont de evoluția epidemiei COVID-19, dar și de măsurile luate recent de autorități, cu părere de rău vă anunțăm că am decis amânarea celei de-a IV-a ediții a rezidenței-consurs The Script Contest.

16
/03
/20

Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris și regizat de Dan Chișu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră națională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ținând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

Page 1 of 25912345...102030...Last »