„Ieșirea trenurilor din gară”, de Radu Jude și Adrian Cioflâncă, de astăzi în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/iesirea-trenurilor-din-gara-de-radu-jude-si-adrian-cioflanca-de-astazi-in-cinematografe/

Lungmetrajul documentar „Ieşirea trenurilor din gară”, regizat de Radu Jude şi istoricul Adrian Cioflâncă, ajunge de astăzi pe marile ecrane din România.

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2021

Filmul va rula la București (Cinema Union, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Odobești (Casa de Cultură Odobești), Slobozia (Casa de Cultură Slobozia), Târgu Mureș (Cinema Arta).

„Ieșirea trenurilor din gară” va avea premiera la Timișoara în cadrul festivalului Ceau, Cinema! (15 – 18 iulie 2021).

O proiecție specială este programată la Sibiu pe 28 iulie, în prezența regizorului Adrian Cioflâncă, la Centrul Cultural “Ion Besoiu”, în cadrul evenimentului ESTE Filmul de Miercuri.

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, este distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” marchează cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

„Ieşirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude şi Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuţiu. Producători sunt Ada Solomon, Carla Fotea şi Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.

Ieşirea trenurilor din gară” este o producţie microFILM şi nomada.solo.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat  anul acesta Ursul de Aur la Berlinale cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.

Cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – Jude a primit premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Anul trecut, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului.

Adrian Cioflâncă este director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” și membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române. A fost membru în Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România (2003-2004) și expert în Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, contribuind la Rapoartele Finale ale celor două comisii. Din 2005, este membru în delegația României la  International Holocaust Remembrance Alliance. A fost Tziporah Wiesel Fellow la United States Holocaust Memorial Museum din Washington (2009). Între 2010-2012, a fost director de department la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A editat șapte volume, în colaborare, cel mai recent dintre ele fiind „Istoria recentă altfel. Perspective culturale” (Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă, coordonatori, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I Cuza”, 2013). A publicat mai multe studii în domenii precum istoria Holocaustului, istoria comunismului, violență politică, istorie culturală și teoria istoriei. A fost consultant și documentarist pentru mai multe filme și spectacole de teatru.

Parteneri media: Radio România Cultural, Music Channel, FILM, Ziarul Metropolis, CineGhid.ro, MovieNews.ro, All About Romanian Cinema, Cinefan.ro.

 

 

 

 

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.