„iHamlet” – a fi sau a nu fi adolescent
https://www.ziarulmetropolis.ro/ihamlet-a-fi-sau-a-nu-fi-adolescent/

Săptămâna trecută, un student la Medicină s-a despărţit de viaţă într-o cameră de cămin din Grozăveşti. Într-un bilet de adio, a lăsat lumii o ultimă frământare – perspectiva de a nu fi niciodată un medic bun. A murit prin sufocare, aşa cum, printr-un tragism poetic, a şi trăit.

Un articol de Diana Trăncuță|16 noiembrie 2016

Cum altfel, dacă nu asfixiat de propriile neliniști, și-a dus acest tânăr puținele zile în care a fost pe pământ? În final, rămas complet fără aer, a trecut de la a face experimente pe cadavre la a fi el însuși unul.

Deznădejdea asta maladivă, fatală, n-ar trebui să cuprindă niciun om, dar cu atât mai puțin unul care mai are, teoretic, atâtea alte mici deznădejdi de cunoscut – o restanță, un metrou ratat, o insomnie, un prieten în minus. Ești tânăr, te amăgești că ești etern și din visarea asta se presupune că ar trebui să te trezească primul fir de păr alb, nu moartea.

Uneori îmi imaginez că sunt mort se tot repetă și pe scena Teatrului Excelsior. Ce e cu tinerii și cu macabrul? iHamlet, spectacol de teatru multimedia centrat pe un personaj, H, un băiat dezamăgit de propria viață, creionează un posibil răspuns. Născută dintr-un teribilism specific adolescenței, atitudinea relaxată în fața sfârșitului ultim cere, de fapt, destulă compătimire din partea celorlalți. E prea devreme pentru a nu mai avea nimic de pierdut, de câștigat, de iubit.

iHamlet vorbeşte despre o realitate adolescentină de care cu toții am auzit, însă acest lucru nu o face mai uşor de suportat. Situarea într-un cerc închis, unde nu se mai vede, ca soluție, decât moartea, e cauzată de o dramă familială. Aici intervine, subtil, paralela shakespeariană. După divorțul părinților lui, dialogurile zgomotoase pe care H le are cu mama sa, pe care refuză să o vadă cu un alt bărbat, amintesc de furia vindicativă a lui Hamlet, cel originar. Ceva e putred în tinerețea lui H, doar aşa se poate explica imaginea vizuală pe care el însuşi o proiectează în minte ─ creierii împrăştiați pe pereți ai străinului din viața mamei lui.

Fragmentarea subită a familiei creează retrospective ale trecutului, momente ideale, cu mers la plajă și cu soare. În zadar se încearcă însă ancorarea în aceste amintiri tot mai șterse, viața nu se lasă impresionată de fericirile de scurtă durată. Relația conflictuală dintre fiu și mamă, lipsa unei relații reale între fiu și tatăl permanent ocupat ─ teme dintotdeauna valide, în multe cazuri, sub diverse forme ─ dau un personaj profund paralizat de singurătate. Iubirea, cea care l-ar putea salva, devine, în cele din urmă, o joacă, un motiv de plictiseală, o superficialitate pe care vârsta o poate scuza.

Universul interior al lui H e parte dintr-un spațiu mai larg, în care se întâmplă diverse ─ două camioane de suc se ciocnesc pe o autostradă, o femeie, în China, naște singurul copil la care are dreptul, o alta primește, pentru prima oară în viața ei, o palmă; pe fundalul acestei treceri prin viața lumii, Planeta Albastră se rotește pe un ecran invizibil, cucerind sala. Luând ca reper acest simbol al unui întreg măcinat de probleme și de întâmplări, angoasele lui H nu-l fac pe adolescent cu nimic mai special față de restul omenirii. Decepțiile lui îl pot oricând doborî, dar la fel de mult îl pot și ridica. Asemeni shakespearianului Hamlet, închis într-o coajă de nucă, ceea ce, raportat la lume, ar putea fi chiar propria viață, H s-ar putea crede, într-adevăr, regele nemărginirii, dacă nu ar fi însă visele urâte. Dacă n-ar fi mama și intrusul. Dacă n-ar fi tatăl care uită de ziua lui de naștere. Din fericire, povestea lui H lasă un final deschis, ceea ce e cu atât mai bine cu cât în primele rânduri ale sălii stau numai adolescenți. Poate cei mai descurajați dintre aceștia, dacă vor fi, se vor mulțumi cu șansa pe care dramaturgul o dă personajului, și deci, implicit, și lor.

DISTRIBUȚIA: Catrinel Bejenariu, Gabi Costin, Vlad Logigan, Vlad Pavel

REGIA: Catinca Drăgănescu

SCENOGRAFIA ȘI COSTUMELE: Bogdan Costea

DRAMATURGIA: Elise Wilk

După divorțul părinților lui, dialogurile zgomotoase pe care H le are cu mama sa, pe care refuză să o vadă cu un alt bărbat, amintesc de furia vindicativă a lui Hamlet, cel originar.

Foto: Alina Ușurelu

 

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.