Il Giardino di Giulio Caccini – al doilea concert din cadrul Festivalului de Muzică Veche București
https://www.ziarulmetropolis.ro/il-giardino-di-giulio-caccini-al-doilea-concert-din-cadrul-festivalului-de-muzica-veche-bucuresti/

Joi, 29 octombrie, ora 19.00 , la Marele Salon de Recepţie al Muzeului Naţional Cotroceni, va avea loc concertul Il Giardino di Giulio Caccini, în interpretarea ansamblului Faenza. Aceasta este a doua reprezentaţie din cadrul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2015, ediţia a X-a.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2015

„Mi-au spus că n-au auzit niciodată până acum muzică pentru voce solo, acompaniată de un simplu instrument cu coarde, cu o forță extraordinară în a mișca sufletul”. (Giulio Caccini, Le Nuove Musiche, 1602)

Marco Horvat atrage întotdeauna în componența ansamblului Faenza, cântăreți și instrumentiști doritori de a interpreta muzica veche într-o manieră originală. Rezidenți în regiunea Ardennes încă din anul 2008, membrii ansamblului Faenza și-au dezvoltat o manieră originală de abordare și interpretare de repertorii diverse, conferindu-le totodată noi energii și prospețime.

Ansamblul a susținut numeroase concerte și recitaluri în cadrul diverselor manifestări internaționale de profil din Franța și din Europa.

Cu sprijinul Teatrului Louis Jouvet din Rethel (Ardennes), Faenza a inițiat un proiect de management cultural, modern și extrem de flexibil numit „Résidence Départementale” care este reînnoit odată la trei ani. Ansamblul beneficiază de suportul Regiunii Champagne-Ardenne și de guvernul francez. Următorul stagiu de rezidență al ansamblului Faenza va fi susținut la Universitatea din Reims-Champagne-Ardenne.

Compozitor și mare om de cultură, Giulio Caccini a fost mai mult decât toate un extraordinar vocalist. Toată viața a căutat perfecțiunea în muzică, artă în care idealul omului Renașterii își avea corespondentul. În vremea aceea, cântul vocal trebuia să se adreseze direct sufletului omenesc determinându-l să trăiască emoții intense, cu totală implicare.

Pentru a reuși să facă toate acestea, Caccini nu a precupețit niciun efort distrugând chiar „edificiul” atât de solid al polifoniei perioadelor muzicale din epoca medievală de care nimeni înainte nu îndrăznise să se atingă. Această schimbare extraordinară a avut multimple consecințe influențând enorm cultura muzicală europeană.

La moartea sa, în anul 1618, Giulio Caccini i-a lăsat moștenire fiicei sale Francesca așa-numitul Caccini Concerto iar nouă, urmașilor săi muzicieni, ne-a destinat o veritabilă „grădină muzicală”, un loc al ineditelor experiențe muzicale care au marcat evoluția întregii arte interpretative vocale.

Festivalul de Muzica Veche Bucureşti va avea loc în perioada 20 octombrie – 28 noiembrie şi va cuprinde un număr de 14 evenimente. Acestea se vor desfăşura la Sala Radio, Palatul Bragadiru, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Ţăranului Român, Biserica Anglicană, Muzeul „Curtea Veche” și Muzeul Național al Pompierilor (Foişorul de Foc), cu participarea artiştilor şi formaţiilor din peste zece ţări.

Ajuns la cea de-a zecea ediţie, Festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România și este cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București” (conform Barometrului de consum cultural pe anul 2014 realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală). De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei iar anul acesta devenit membru (singurul din Europa de Est) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA).

Programul concertului 

Giulio Caccini (1551 – 1618) – Tu ch’ai le penne
Torna, deh torna
Biaggio Marini (1594 – 1663) – La Caotorta, gagliarda
Giulio Caccini (1551 – 1618) – Mentre che fra doglie
Giulio San Pietro de’ Negri (m. 1610) – O me dolente
Bellerofonte Castaldi (1581 – 1649) – Tasteggio soave
Giulio Caccini (1551 – 1618) – Tutto’l dì piango
Giulio San Pietro de’ Negri (m. 1610) – Pasciti pur
Giulio Caccini (1551 – 1618) – A quei sospiri ardenti
Carlo Milanuzzi (1590 – 1647) – Non voglio amare
Givanni Ghizzolo (1580 – 1625) – O Amante
Biaggio Marini (1594 – 1663) – La Orlandina
Giulio San Pietro de’ Negri (m. 1610) – Amorosa Fenice
Giulio Caccini (1551 – 1618) – Non ha’l ciel
Bellerofonte Castaldi (1581 – 1649) – Aita, aita
La Follia
Francesca Caccini (1587 – 1640) – Deh chi già mai potrà
Radesca di Foggia (sec. XV) – Si de los ojos nace
Enrico Radesca di Foggia (sec. XV) – Apria Urania

Interpretează Ansamblul de muzică veche Faenza:

Olga Pitarch – soprană
Marco Horvat – bariton, teorbă, chitară barocă
Pierre H. Joud – violoncello piccolo

INFO

Detalii: www.earlymusic.ro şi www.facebook.com/Festivalul.de.Muzica.Veche.Bucuresti, și pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/1639579346301432/

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi benzinăriile OMV.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.