Ileana Bîrsan: „Este neapărată nevoie de un program de cultură vizuală în şcoli”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ileana-birsan-este-neaparata-nevoie-de-un-program-de-cultura-vizuala-in-scoli/

Este neapărată nevoie de un program de cultură vizuală, în special cinematografică, în şcoli, care ar ajuta la dezvoltarea gândirii critice a elevilor, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ileana Bîrsan, critic de film şi trainer de educaţie cinematografică pentru copii şi adolescenţi.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 mai 2015

De câțiva ani, criticul de film Ileana Bîrsan susține cursuri și ateliere de educație cinematografică pentru elevi – de la cei de școală primară și până la liceeni.

Este lector în cadrul unor programe precum EducaTIFF (organizat de Festivalul Internațional de Film Transilvania), Cinema-Edu (organizat de Asociația Culturală Macondo), „Education a l’image” (organizat de Societatea Culturală NexT și Ambasada Franței) sau „Educație prin filme documentare” (organizat de One World Romania, festivalul internațional de documentare dedicate drepturilor omului). A fondat, de asemenea, propriul atelier de acest tip – filmikon.

Va susține ateliere de educaţie cinematografică pentru elevi inclusiv în cadrul ediției din acest an a Festivalului Filmului European de la București (7-14 mai).

A absolvit Filologia în cadrul Facultății de Litere a Universității București, are un master în Literatură Comparată, iar în 2005-2006 a urmat studii de film la Universitatea Zürich. În prezent este doctorand al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și scrie despre cinema în TheChronicle. Din august 2014 este și membru în Consiliul de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei.

Despre ce (mai) înseamnă să fii critic de film, despre ce nu funcționează la Centrul Național al Cinematografiei și despre cum arată Noul Cinema Românesc, am vorbit în partea a doua a interviului, care va apărea în curând.

Deocamdată, am vrut să vedem cum este să le oferi educație cinematografică unor copii și tineri, cum reacționează aceștia și de ce este atât de importantă cultura vizuală, absentă din școlile din România.

Ionuț Mareș: Care sunt reacţiile celor de până în vârsta liceului la aceste cursuri? Dar ale celor de la liceu?

Ileana Bîrsan: Sunt diferenţe destul de mari. Depinde de background-ul copiilor, în primul rând. În general vorbind, copiii de generală şi copiii de şcoala primară reacţionează mult mai repede şi aproape instantaneu la imagini şi la întrebările pe baza cărora discutăm imaginile respective. Liceenii sunt mai reticenţi, dar asta ţine şi de vârstă. Nu ţine neapărat de subiect sau de modul în care punem problema sau de faptul că vorbim după un film, ci ţine şi de ei, de vârsta liceenilor, care sunt, cumva, mai rezervaţi să-şi spună părerea, mai timoraţi şi, câteodată, mai plictisiţi.

Sunt mai multe categorii de liceeni. Eu lucrez de şase ani cu liceenii. Sunt tineri care, dacă au un background – care nu ţine neapărat de cinema -, dacă au o practică a dialogului, a dialogului între ei şi profesor, dacă au profesori care le permit să-şi spună părerea, dacă sunt încurajaţi să aibă un dialog ei între ei, dacă au dezbateri, atunci le e foarte uşor să iniţieze o discuţie, să pună întrebări, să nu le fie frică de faptul că ce întreabă e greşit, că nu e ce trebuie. Acel „nu trebuie” e în mintea multora dintre ei.

ileana barsan - credit foto - cinema.eduAm avut cazuri de elevi ai căror profesori n-au vrut să vină la vizionări în urma cărora urmau să fie discuţii. Mulţi profesori, diriginţi chiar, au zis: „nu i-am aduce pe copiii noştri la aceste vizionări, pentru că aceşti copii sunt proşti”. E vorba despre licee de la periferia Bucureştiului.

E o diferenţă şi între copiii din cartiere şi copiii din şcolile din centrul Bucureştiului. Dar atitudinea profesorilor este cea mai importantă.

Cum reacţionează copiii în timpul vizionării propriu-zise?

Am avut tot felul de cazuri. Chiar și cazuri la care aproape îţi dau lacrimile, cum a fost cu filmul „Cele 400 de lovituri” al lui Truffaut, cu care am avut trei vizionări, la diferenţă de două-trei zile, dar cu copii inclusiv din cartiere mărginaşe ale Bucureştiului şi din licee centrale. Linişte mormântală la vizionări.

Nu telefoane, nu hăhăieli – care vin din emoţii ş.a.m.d. A fost foarte mare linişte. Şi foarte plăcut dialogul de după. S-au identificat foarte bine, oricare ar fi fost statutul social. Totuşi, e o distanţă foarte mare în timp de la Truffaut şi până acum. A fost una dintre experienţele cele mai frumoase pe care le-am avut cu filmul la liceu.

Sunt filme la care e rumoare. E rumoare fiindcă e subiectul legat de amor, de droguri, de certuri, înjurături – copiii reacţionează şi organic. Noi, adulţii, ne reprimăm, şi ne reprimăm din ce în ce mai mult. Ei nu. Au şi un râs sau o izbucnire nervoasă. Poate să fie, pur şi simplu, o reacţie critică la ceea ce văd. Am trecut deja peste acestea. La început, câteodată mă enervam.

Dar mi-am dat seama destul de repede că sunt foarte atenţi. Sunt nişte copii deştepţi. Avem noi impresia că e o generaţie pierdută, că e o generaţie neatentă. Dar mi-am dat seama că ei au fost atenţi la ce se întâmpla acolo, ştiu despre ce e vorba, au cazuri similare în viaţa lor, chiar dacă nu vor să o pună pe tavă. Fac comparaţii, au auzit… Dar trebuie stârniţi puţin şi trebuie să li se dea încredere. Asta e tot. Să simtă că părerea lor contează, oricare ar fi ea.

Acest tip de cursuri ţine cumva loc de o educaţie vizuală care nu există în şcoli. Se simte această lipsă? Sunt pregătiţi pentru imagine?

Dacă vorbim de copii care nu provin din familii de artişti sau cu preocupări legate de cinema, contează mai puţin background-ul vizual, cât contează – la cei de şcoală generală – cât de liberi sunt să-şi spună părerea. De acolo porneşte totul. Orice le-ai arăta – eu le arăt şi fotografie, şi pictură, şi bucăţi de film… În clasa a cincea vorbesc mai mult. Încet-încet, către clasa a opta, vorbesc mai puţin, pentru că nu ştiu ce trebuie să răspundă, care e răspunsul corect la întrebare.

Acesta este un defect de educaţie din şcoală. Dar le spun că nu există un singur răspuns, că poate să fie orice răspuns, că poate să fie orice părere, „să nu vă fie teamă că celălalt vă judecă” și alte lucruri de acest gen, pe care le stabilim de la început.

Eu fac intenţionat nişte greşeli, şi atunci ei intervin şi spun: „ba nu, doamna, e aşa…” Şi atunci îi stârneşti şi le dai încredere că părerea lor e importantă la fel ca părerea colegului, la fel fel ca părerea mea. Eu le dau elemente de estetică cinematografică, dar la cei de gimnaziu merg mai mult pe dialog de educaţie pur şi simplu.

Nu că nu ar fi educaţi, dar este nevoie de o educaţie socială, prin cultură. Mi se pare că suportul cinemaului creează reacţia cea mai rapidă, nu cartea. La filme, reacţia e aproape instantanee. Copiii vor să-şi spună părerea în momentul în care se derulează imaginile pe ecran, cel puţin cei de şcoală generală. Cei de liceu nu. Dar vor să spună ce e acolo, vor să compare, vor să amendeze ceva. Făcând comparaţie între viaţa ta şi ce se întâmplă pe ecran e un câştig. Dacă poţi să îţi pui o întrebare e şi mai bine.

Cinemaul mi se pare că e foarte bun pentru educaţia culturală, dar şi pentru educaţia strict umană.

Cum se organizează aceste cursuri?

Anul trecut şi la începutul acestui an am lucrat cu cei de la One World (Asociaţia One World România – n.r.). „One World România la şcoală” se cheamă. Este vorba de un program de educaţie prin filmul documentar folosit în şcoli.

Au fost vizionări pentru elevi şi ateliere pentru profesori, pentru ca ei să folosească filmul documentar în predare: Istorie, Ştiinţe Sociale, Dirigenţie, Română. Sau pur şi simplu să iniţieze un dialog cu elevii pornind de la un film. Din mai reiau programul pe care l-am realizat personal şi pe care o să-l ţin la Fundaţia Calea Victoriei, cu copii între 11 şi 14 ani deocamdată.

Cum faci selecţia filmelor? Care sunt criteriile?

În primul rând, trebuie să fie pentru intervalul de vârstă potrivit. Nu pot să le arăt orice. Trebuie să fiu atentă dacă „parental guidance” îmi dă voie să le dau. Cam ştiu, dar verific acest lucru. Am verificat pe copiii mei, dar trebuie să ştiu că nu le arăt ceva ce nu trebuie.
În al doilea rând, criteriile ţin de mai multe lucruri: atâta vreme cât vreau să le fac o mică istorie prin cinema, fără să le fac istorie, evident că pornesc cu Buster Keaton, Chaplin – nu am cum să nu trec prin ei, să ajung la ei sau să mă întorc la ei, să mă joc cu ei.

Am făcut o selecţie cronologică. Am început nu numai cu Chaplin, am început şi cu „Nanook”, care e film documentar. Întâi am avut reticenţe, dar a fost foarte bine primit.
Sunt filme care au făcut istorie şi au rămas în istoria cinemaului, nu neapărat ca filme pentru copii sau despre copii. Mai am Jacques Tati, mai am Spielberg, ajung la Wes Anderson. E o mică trecere prin cinema, dar fără să se ştie că e o istorie. Nu fac istorie. Le grupez pe mici teme: prietenie, relaţii între părinţi şi copii, libertate.

Dar le iau cronologic, să vedem cum se schimbă, de exemplu, prietenia între părinţi şi copii, începând de la filmele mute. Ei nu-şi dau seama că fac asta. Nu le dau ani foarte mulţi, dar le scriu numele, pentru că e bine să li se întipărească în minte şi un nume, un titlu. Ani nu prea pun, dar îi plasez – înainte, după, la cei mici.

La cei de liceu, discursul este altul şi intenţiile sunt altele. Cu cei de la liceu sunt mai multe programe. La cel pe care l-am făcut eu – o săptămână, cinci zile, în vacanţă, câte un film pe zi – au fost filme mari, din epoci şi spaţii foarte diferite, dar au fost filme precum „Rashomon”, „Opt şi jumătate”, „If…”. Am discutat şi pe tematica din film, dar şi pe estetică cinematografică: lumină, montaj etc.

Cât de mare este cererea? Sunt cursuri contra cost?

Ultimele două, da, sunt contra cost. Cele cu One World, cele de la EducaTIFF, care se ţin în cadrul festivalului din Cluj, Cinema-Edu, făcut de Asociaţia Macondo, şi „Education a l’image”, făcut de societatea NexT în colaborare cu Ambasada Franţei, sunt de alt tip. Fiecare în parte îşi propune cu totul altceva. Eu am făcut parte din toate aceste programe. Colaborez cu ei. Dar întotdeauna mi-am dorit să fac şi propriul meu program, pentru că aşa simţeam.

Dacă ar fi după mine, aş face un program naţional care să se întindă pe un an. Copiii să fie luaţi cu şcoala… Noi mergeam cu şcoala la film foarte mult şi era foarte bine, foarte plăcut, vedeam şi prostii, vedeam şi chestii la care ne amuzam, vedeam şi chestii mai serioase. Un program naţional de cultură vizuală în care cinemaul să aibă loc important.

Crezi că ar trebui introdus în şcoală?

Da, neapărat.

La liceu?

De la generală, de la V-VIII. Ei au nevoie de un program de cultură vizuală. Ar trebui să lucreze foarte mulţi. Şi la cultură cinematografică e de lucru. Ar trebui început cu filme, că e mai simplu. Şi apoi trebuie trecut şi prin fotografie, pictură. Dar asta ţine în primul rând de profesorii care ar ţine aceste cursuri. Până ajungi să faci nişte training-uri cu oameni care sunt dispuşi, care sunt cinefili sau studenţi ieşiţi acum de la UNATC. Se poate face, nu e atât de greu. Ar ajuta foarte mult la tot ce înseamnă gândire critică, în primul rând.

De aceea am insistat şi tot fac aceste cursuri. Nu ştiu dacă o să-mi iasă faza ca peste cinci ani să fie materie în şcoală. Sau nişte programe extracurriculare, nu m-ar deranja nici aşa, dar să fie interesat Ministerul (Educaţiei), să fie interesate inspectoratele, astfel încât să le poată da mai departe directorilor de şcoală şi de licee.

Să existe un program pe an. În oraşele fără cinema, să fie în şcolile respective. Să se creeze un program cu două filme pe lună. Nu e deloc complicat. Ai nouă luni de şcoală, două filme pe lună, în care vezi filmul şi apoi ai o mică discuţie cu imagini din alte filme, comparaţie cu două-trei filme. Mai pui o pictură, mai pui un soundtrack. Se poate face ceva bun pentru ei. Şi ar ajuta şi la alte materii, inclusiv pentru atenţie. Cu gândirea critică stăm foarte prost.

FOTO: Cătălin Georgescu (deschidere), cinema edu (interior)

 

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »