Ileana Bîrsan: „Este neapărată nevoie de un program de cultură vizuală în şcoli”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ileana-birsan-este-neaparata-nevoie-de-un-program-de-cultura-vizuala-in-scoli/

Este neapărată nevoie de un program de cultură vizuală, în special cinematografică, în şcoli, care ar ajuta la dezvoltarea gândirii critice a elevilor, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ileana Bîrsan, critic de film şi trainer de educaţie cinematografică pentru copii şi adolescenţi.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 Mai 2015

De câțiva ani, criticul de film Ileana Bîrsan susține cursuri și ateliere de educație cinematografică pentru elevi – de la cei de școală primară și până la liceeni.

Este lector în cadrul unor programe precum EducaTIFF (organizat de Festivalul Internațional de Film Transilvania), Cinema-Edu (organizat de Asociația Culturală Macondo), „Education a l’image” (organizat de Societatea Culturală NexT și Ambasada Franței) sau „Educație prin filme documentare” (organizat de One World Romania, festivalul internațional de documentare dedicate drepturilor omului). A fondat, de asemenea, propriul atelier de acest tip – filmikon.

Va susține ateliere de educaţie cinematografică pentru elevi inclusiv în cadrul ediției din acest an a Festivalului Filmului European de la București (7-14 mai).

A absolvit Filologia în cadrul Facultății de Litere a Universității București, are un master în Literatură Comparată, iar în 2005-2006 a urmat studii de film la Universitatea Zürich. În prezent este doctorand al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii și scrie despre cinema în TheChronicle. Din august 2014 este și membru în Consiliul de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei.

Despre ce (mai) înseamnă să fii critic de film, despre ce nu funcționează la Centrul Național al Cinematografiei și despre cum arată Noul Cinema Românesc, am vorbit în partea a doua a interviului, care va apărea în curând.

Deocamdată, am vrut să vedem cum este să le oferi educație cinematografică unor copii și tineri, cum reacționează aceștia și de ce este atât de importantă cultura vizuală, absentă din școlile din România.

Ionuț Mareș: Care sunt reacţiile celor de până în vârsta liceului la aceste cursuri? Dar ale celor de la liceu?

Ileana Bîrsan: Sunt diferenţe destul de mari. Depinde de background-ul copiilor, în primul rând. În general vorbind, copiii de generală şi copiii de şcoala primară reacţionează mult mai repede şi aproape instantaneu la imagini şi la întrebările pe baza cărora discutăm imaginile respective. Liceenii sunt mai reticenţi, dar asta ţine şi de vârstă. Nu ţine neapărat de subiect sau de modul în care punem problema sau de faptul că vorbim după un film, ci ţine şi de ei, de vârsta liceenilor, care sunt, cumva, mai rezervaţi să-şi spună părerea, mai timoraţi şi, câteodată, mai plictisiţi.

Sunt mai multe categorii de liceeni. Eu lucrez de şase ani cu liceenii. Sunt tineri care, dacă au un background – care nu ţine neapărat de cinema -, dacă au o practică a dialogului, a dialogului între ei şi profesor, dacă au profesori care le permit să-şi spună părerea, dacă sunt încurajaţi să aibă un dialog ei între ei, dacă au dezbateri, atunci le e foarte uşor să iniţieze o discuţie, să pună întrebări, să nu le fie frică de faptul că ce întreabă e greşit, că nu e ce trebuie. Acel „nu trebuie” e în mintea multora dintre ei.

ileana barsan - credit foto - cinema.eduAm avut cazuri de elevi ai căror profesori n-au vrut să vină la vizionări în urma cărora urmau să fie discuţii. Mulţi profesori, diriginţi chiar, au zis: „nu i-am aduce pe copiii noştri la aceste vizionări, pentru că aceşti copii sunt proşti”. E vorba despre licee de la periferia Bucureştiului.

E o diferenţă şi între copiii din cartiere şi copiii din şcolile din centrul Bucureştiului. Dar atitudinea profesorilor este cea mai importantă.

Cum reacţionează copiii în timpul vizionării propriu-zise?

Am avut tot felul de cazuri. Chiar și cazuri la care aproape îţi dau lacrimile, cum a fost cu filmul „Cele 400 de lovituri” al lui Truffaut, cu care am avut trei vizionări, la diferenţă de două-trei zile, dar cu copii inclusiv din cartiere mărginaşe ale Bucureştiului şi din licee centrale. Linişte mormântală la vizionări.

Nu telefoane, nu hăhăieli – care vin din emoţii ş.a.m.d. A fost foarte mare linişte. Şi foarte plăcut dialogul de după. S-au identificat foarte bine, oricare ar fi fost statutul social. Totuşi, e o distanţă foarte mare în timp de la Truffaut şi până acum. A fost una dintre experienţele cele mai frumoase pe care le-am avut cu filmul la liceu.

Sunt filme la care e rumoare. E rumoare fiindcă e subiectul legat de amor, de droguri, de certuri, înjurături – copiii reacţionează şi organic. Noi, adulţii, ne reprimăm, şi ne reprimăm din ce în ce mai mult. Ei nu. Au şi un râs sau o izbucnire nervoasă. Poate să fie, pur şi simplu, o reacţie critică la ceea ce văd. Am trecut deja peste acestea. La început, câteodată mă enervam.

Dar mi-am dat seama destul de repede că sunt foarte atenţi. Sunt nişte copii deştepţi. Avem noi impresia că e o generaţie pierdută, că e o generaţie neatentă. Dar mi-am dat seama că ei au fost atenţi la ce se întâmpla acolo, ştiu despre ce e vorba, au cazuri similare în viaţa lor, chiar dacă nu vor să o pună pe tavă. Fac comparaţii, au auzit… Dar trebuie stârniţi puţin şi trebuie să li se dea încredere. Asta e tot. Să simtă că părerea lor contează, oricare ar fi ea.

Acest tip de cursuri ţine cumva loc de o educaţie vizuală care nu există în şcoli. Se simte această lipsă? Sunt pregătiţi pentru imagine?

Dacă vorbim de copii care nu provin din familii de artişti sau cu preocupări legate de cinema, contează mai puţin background-ul vizual, cât contează – la cei de şcoală generală – cât de liberi sunt să-şi spună părerea. De acolo porneşte totul. Orice le-ai arăta – eu le arăt şi fotografie, şi pictură, şi bucăţi de film… În clasa a cincea vorbesc mai mult. Încet-încet, către clasa a opta, vorbesc mai puţin, pentru că nu ştiu ce trebuie să răspundă, care e răspunsul corect la întrebare.

Acesta este un defect de educaţie din şcoală. Dar le spun că nu există un singur răspuns, că poate să fie orice răspuns, că poate să fie orice părere, „să nu vă fie teamă că celălalt vă judecă” și alte lucruri de acest gen, pe care le stabilim de la început.

Eu fac intenţionat nişte greşeli, şi atunci ei intervin şi spun: „ba nu, doamna, e aşa…” Şi atunci îi stârneşti şi le dai încredere că părerea lor e importantă la fel ca părerea colegului, la fel fel ca părerea mea. Eu le dau elemente de estetică cinematografică, dar la cei de gimnaziu merg mai mult pe dialog de educaţie pur şi simplu.

Nu că nu ar fi educaţi, dar este nevoie de o educaţie socială, prin cultură. Mi se pare că suportul cinemaului creează reacţia cea mai rapidă, nu cartea. La filme, reacţia e aproape instantanee. Copiii vor să-şi spună părerea în momentul în care se derulează imaginile pe ecran, cel puţin cei de şcoală generală. Cei de liceu nu. Dar vor să spună ce e acolo, vor să compare, vor să amendeze ceva. Făcând comparaţie între viaţa ta şi ce se întâmplă pe ecran e un câştig. Dacă poţi să îţi pui o întrebare e şi mai bine.

Cinemaul mi se pare că e foarte bun pentru educaţia culturală, dar şi pentru educaţia strict umană.

Cum se organizează aceste cursuri?

Anul trecut şi la începutul acestui an am lucrat cu cei de la One World (Asociaţia One World România – n.r.). „One World România la şcoală” se cheamă. Este vorba de un program de educaţie prin filmul documentar folosit în şcoli.

Au fost vizionări pentru elevi şi ateliere pentru profesori, pentru ca ei să folosească filmul documentar în predare: Istorie, Ştiinţe Sociale, Dirigenţie, Română. Sau pur şi simplu să iniţieze un dialog cu elevii pornind de la un film. Din mai reiau programul pe care l-am realizat personal şi pe care o să-l ţin la Fundaţia Calea Victoriei, cu copii între 11 şi 14 ani deocamdată.

Cum faci selecţia filmelor? Care sunt criteriile?

În primul rând, trebuie să fie pentru intervalul de vârstă potrivit. Nu pot să le arăt orice. Trebuie să fiu atentă dacă „parental guidance” îmi dă voie să le dau. Cam ştiu, dar verific acest lucru. Am verificat pe copiii mei, dar trebuie să ştiu că nu le arăt ceva ce nu trebuie.
În al doilea rând, criteriile ţin de mai multe lucruri: atâta vreme cât vreau să le fac o mică istorie prin cinema, fără să le fac istorie, evident că pornesc cu Buster Keaton, Chaplin – nu am cum să nu trec prin ei, să ajung la ei sau să mă întorc la ei, să mă joc cu ei.

Am făcut o selecţie cronologică. Am început nu numai cu Chaplin, am început şi cu „Nanook”, care e film documentar. Întâi am avut reticenţe, dar a fost foarte bine primit.
Sunt filme care au făcut istorie şi au rămas în istoria cinemaului, nu neapărat ca filme pentru copii sau despre copii. Mai am Jacques Tati, mai am Spielberg, ajung la Wes Anderson. E o mică trecere prin cinema, dar fără să se ştie că e o istorie. Nu fac istorie. Le grupez pe mici teme: prietenie, relaţii între părinţi şi copii, libertate.

Dar le iau cronologic, să vedem cum se schimbă, de exemplu, prietenia între părinţi şi copii, începând de la filmele mute. Ei nu-şi dau seama că fac asta. Nu le dau ani foarte mulţi, dar le scriu numele, pentru că e bine să li se întipărească în minte şi un nume, un titlu. Ani nu prea pun, dar îi plasez – înainte, după, la cei mici.

La cei de liceu, discursul este altul şi intenţiile sunt altele. Cu cei de la liceu sunt mai multe programe. La cel pe care l-am făcut eu – o săptămână, cinci zile, în vacanţă, câte un film pe zi – au fost filme mari, din epoci şi spaţii foarte diferite, dar au fost filme precum „Rashomon”, „Opt şi jumătate”, „If…”. Am discutat şi pe tematica din film, dar şi pe estetică cinematografică: lumină, montaj etc.

Cât de mare este cererea? Sunt cursuri contra cost?

Ultimele două, da, sunt contra cost. Cele cu One World, cele de la EducaTIFF, care se ţin în cadrul festivalului din Cluj, Cinema-Edu, făcut de Asociaţia Macondo, şi „Education a l’image”, făcut de societatea NexT în colaborare cu Ambasada Franţei, sunt de alt tip. Fiecare în parte îşi propune cu totul altceva. Eu am făcut parte din toate aceste programe. Colaborez cu ei. Dar întotdeauna mi-am dorit să fac şi propriul meu program, pentru că aşa simţeam.

Dacă ar fi după mine, aş face un program naţional care să se întindă pe un an. Copiii să fie luaţi cu şcoala… Noi mergeam cu şcoala la film foarte mult şi era foarte bine, foarte plăcut, vedeam şi prostii, vedeam şi chestii la care ne amuzam, vedeam şi chestii mai serioase. Un program naţional de cultură vizuală în care cinemaul să aibă loc important.

Crezi că ar trebui introdus în şcoală?

Da, neapărat.

La liceu?

De la generală, de la V-VIII. Ei au nevoie de un program de cultură vizuală. Ar trebui să lucreze foarte mulţi. Şi la cultură cinematografică e de lucru. Ar trebui început cu filme, că e mai simplu. Şi apoi trebuie trecut şi prin fotografie, pictură. Dar asta ţine în primul rând de profesorii care ar ţine aceste cursuri. Până ajungi să faci nişte training-uri cu oameni care sunt dispuşi, care sunt cinefili sau studenţi ieşiţi acum de la UNATC. Se poate face, nu e atât de greu. Ar ajuta foarte mult la tot ce înseamnă gândire critică, în primul rând.

De aceea am insistat şi tot fac aceste cursuri. Nu ştiu dacă o să-mi iasă faza ca peste cinci ani să fie materie în şcoală. Sau nişte programe extracurriculare, nu m-ar deranja nici aşa, dar să fie interesat Ministerul (Educaţiei), să fie interesate inspectoratele, astfel încât să le poată da mai departe directorilor de şcoală şi de licee.

Să existe un program pe an. În oraşele fără cinema, să fie în şcolile respective. Să se creeze un program cu două filme pe lună. Nu e deloc complicat. Ai nouă luni de şcoală, două filme pe lună, în care vezi filmul şi apoi ai o mică discuţie cu imagini din alte filme, comparaţie cu două-trei filme. Mai pui o pictură, mai pui un soundtrack. Se poate face ceva bun pentru ei. Şi ar ajuta şi la alte materii, inclusiv pentru atenţie. Cu gândirea critică stăm foarte prost.

FOTO: Cătălin Georgescu (deschidere), cinema edu (interior)

 

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

07
/02
/19

Mâine (joi), începe, la Berlinale Palast, Festivalului de Film de la Berlin.Eevenimentul va fi deschis de actriţa Juliette Binoche, preşedinta juriului internaţional de anul acesta, Monika Grütters, ministrul german al Culturii, Michael Müller, primarul Berlinului si Dieter Kosslick, directorului Berlinalei. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

Page 1 of 22812345...102030...Last »