Ileana Sonnabend, românca elogiată la MoMA din New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/ileana-sonnabend-romanca-elogiata-la-moma-din-new-york/

Museum of Modern Art (MoMA) din New York, cel mai important muzeu de artă modernă din lume, îi dedică o expoziţie specială româncei Ileana Sonnabend, considerată unul dintre cei mai influenţi promotori şi colecţionari de artă din secolul al XX-lea.

Un articol de Petre Ivan|7 Ianuarie 2014

Museum of Modern Art (MoMA) din New York, cel mai important muzeu de artă modernă din lume, îi dedică o expoziţie specială româncei Ileana Sonnabend, considerată unul dintre cei mai influenţi promotori şi colecţionari de artă din secolul al XX-lea.

Expoziţia “Ileana Sonnabend: Ambassador for the New” a fost vernisată pe 21 decembrie 2013 şi poate fi vizitată la celebrul muzeu din New York până pe 21 aprilie 2014.

Ilustrată pe site-ul MoMA cu un tablou realizat de artistul american Andy Warhol, care înfăţişează chipul Ilenei Sonnabend, expoziţia este prezentată pe larg de publicaţiile The Wall Street Journal şi The New York Times, informează Mediafax.

Ileana Sonnabend s-a născut pe 28 octombrie 1914, la Bucureşti, şi a decedat pe 21 octombrie 2007, la New York, la vârsta de 92 de ani.

De-a lungul unei cariere care s-a întins pe o jumătate de secol, Ileana Sonnabend a influenţat industria artei în Europa şi America de Nord, fiind considerată una din persoanele care au contribuit în mod decisiv la globalizarea artei la nivel internaţional.

Important galerist şi colecţionar de artă, Ileana Sonnabend i-a descoperit şi făcut celebri pe mulţi artişti,

ale căror lucrări sunt vândute în prezent pe piaţa internaţională pentru zeci de milioane de euro, între care se numără Andy Warhol, Robert Rauschenberg, Roy Lichtenstein şi Jeff Koons.

Printre cele mai importante opere de artă din colecţia Ilenei Sonnabend se numără lucrarea lui Robert Rauschenberg “Canyon”, pe care familia Sonnabend a donat-o MoMA în anul 2012, conform instituţiei muzeale.

Ileana Sonnabend

MoMA a trecut-o pe Ileana Sonnabend pe lista de onoare a donatorilor muzeului

The Museum of Modern Art (MoMA) a fost înfiinţat în 1929 şi este adesea considerat cel mai influent muzeu de artă modernă din lume.

În colecţiile MoMA se regăsesc lucrările unora dintre cei mai importanţi artişti din lume, printre care Vincent van Gogh, Pablo Picasso, Paul Gauguin, Henri Matisse, Claude Monet şi Paul Cézanne, notează Mediafax.

Totodată, la MoMA sunt expuse şi o serie din lucrările sculptorului român Constantin Brâncuşi

Foto cu Ileana Sonnabend – wikipedia și modernism.ro

23
/10
/13

După o premieră furtunoasă la început de lună, Camera 0001|FABRICA DE VISE revine cu două reprezentaţii sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 20.00 la Centrul Naţional al Dansului, Sala Stere Popescu (Bd. Mărăşeşti 80-82).

01
/10
/13

Alchemia şi Iiana invită publicul la Targul de Ie Românească, în perioada 3-6 octombrie 2013. După succesul din luna iunie, organizatorii revin în cadrul celui de-al doilea târg cu cea mai mare și valoroasă selecție de ii românești tradiționale, dar și cu multe alte piese originale. Vor fi expuse în total peste 700 de piese noi […]

27
/09
/13

Cel mai important eveniment dedicat dansului contemporan și performance-ului din Romania – Explore dance festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival va începe sâmbată, la WASP – Working Art Space and Production. Primul week-end al festivalului eXplore dance festival îi este dedicat lui Colette Sadler (Marea Britanie, Germania). Artista va prezenta în cadrul […]

16
/09
/13

Anim’est păstrează un loc important pentru workshop-urile de animație. Toți iubitorii de animație (adulți sau copii), interesați să afle mai multe detalii despre pașii și tehnicile ce stau la baza realizării unui film de animație au la dispoziție 2 ateliere.

Page 40 of 48« First...102030...3839404142...Last »