Ileana Sonnabend, românca elogiată la MoMA din New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/ileana-sonnabend-romanca-elogiata-la-moma-din-new-york/

Museum of Modern Art (MoMA) din New York, cel mai important muzeu de artă modernă din lume, îi dedică o expoziţie specială româncei Ileana Sonnabend, considerată unul dintre cei mai influenţi promotori şi colecţionari de artă din secolul al XX-lea.

Un articol de Petre Ivan|7 ianuarie 2014

Museum of Modern Art (MoMA) din New York, cel mai important muzeu de artă modernă din lume, îi dedică o expoziţie specială româncei Ileana Sonnabend, considerată unul dintre cei mai influenţi promotori şi colecţionari de artă din secolul al XX-lea.

Expoziţia „Ileana Sonnabend: Ambassador for the New” a fost vernisată pe 21 decembrie 2013 şi poate fi vizitată la celebrul muzeu din New York până pe 21 aprilie 2014.

Ilustrată pe site-ul MoMA cu un tablou realizat de artistul american Andy Warhol, care înfăţişează chipul Ilenei Sonnabend, expoziţia este prezentată pe larg de publicaţiile The Wall Street Journal şi The New York Times, informează Mediafax.

Ileana Sonnabend s-a născut pe 28 octombrie 1914, la Bucureşti, şi a decedat pe 21 octombrie 2007, la New York, la vârsta de 92 de ani.

De-a lungul unei cariere care s-a întins pe o jumătate de secol, Ileana Sonnabend a influenţat industria artei în Europa şi America de Nord, fiind considerată una din persoanele care au contribuit în mod decisiv la globalizarea artei la nivel internaţional.

Important galerist şi colecţionar de artă, Ileana Sonnabend i-a descoperit şi făcut celebri pe mulţi artişti,

ale căror lucrări sunt vândute în prezent pe piaţa internaţională pentru zeci de milioane de euro, între care se numără Andy Warhol, Robert Rauschenberg, Roy Lichtenstein şi Jeff Koons.

Printre cele mai importante opere de artă din colecţia Ilenei Sonnabend se numără lucrarea lui Robert Rauschenberg „Canyon”, pe care familia Sonnabend a donat-o MoMA în anul 2012, conform instituţiei muzeale.

Ileana Sonnabend

MoMA a trecut-o pe Ileana Sonnabend pe lista de onoare a donatorilor muzeului

The Museum of Modern Art (MoMA) a fost înfiinţat în 1929 şi este adesea considerat cel mai influent muzeu de artă modernă din lume.

În colecţiile MoMA se regăsesc lucrările unora dintre cei mai importanţi artişti din lume, printre care Vincent van Gogh, Pablo Picasso, Paul Gauguin, Henri Matisse, Claude Monet şi Paul Cézanne, notează Mediafax.

Totodată, la MoMA sunt expuse şi o serie din lucrările sculptorului român Constantin Brâncuşi

Foto cu Ileana Sonnabend – wikipedia și modernism.ro

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.

07
/03
/21

Muzeul Municipiului București organizează de opt ani evenimente dedicate celei de-a noua arte: banda desenată. Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine cu expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică”, partea a II-a, deschisă la Casa Filipescu Cesianu. Din 3 martie, ea se poate vizita până pe 30 aprilie 2021.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

24
/02
/21

Începând cu data de 1 Martie 2021, spațiul expozițional din Foaierul Media al TNB (aripa dinspre Intercontinental) se va anima din nou, găzduind o amplă expoziție cu lucrările artistului ION OLARU, scenograful-pictor, autorul a zeci de scenografii de televiziune, de teatru, dar și de scenografie pentru filme de animație, totodată pictor, făuritor de icoane sau de surprinzătoare ”micro-monumente ale armoniei universale”(cf. Corneliu Antim, critic de artă), elaborate dintr-un material inedit… tărtăcuța!

23
/02
/21

Pășiți într-o lume de peisaje vibrante, fotografii asociate cu elemente chimice, refractografii și obiecte vopsite cu Vantablack, cel mai negru negru, odată cu prima expoziție personală a lui Mihai Plătică la Gaep. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Alpher-Bethe-Gamow va putea fi vizitată între 6 martie și 8 mai 2021.