Ilegitim a câștigat premiul Prix Sauvage
https://www.ziarulmetropolis.ro/ilegitim-a-castigat-premiul-prix-sauvage/

“Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a câştigat Marele Premiu, Prix Sauvage, la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului „L’Europe autour de l’Europe” de la Paris. În cadrul galei a mai fost acordată o Menţiune Specială pentru Alina Grigore, actriţa care joacă rolul principal în acest film.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2016

Ilegitim, care a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, va rula pe marile ecrane din Franța din 8 iunie.

În plus, “Ilegitim” își continuă traseul festivalier și va avea premiera, la sfârșitul acestei săptămâni, în Portugalia. Filmul va rula pe 24 Aprilie în cadrul prestigiosului eveniment cinematografic – IndieLisboa.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Prezent în secțiunea Forum a celei de-a 66 ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, lungmetrajul “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a câștigat Premiul C.I.C.A.E  – „Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai” (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă).

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

“Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.

Foto: Ilegitim – Domestic Film

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.