Omar Sharif, Joseph Pulitzer & Carol I
https://www.ziarulmetropolis.ro/ilie-cleopa-joseph-pulitzer-omar-sharif-stiati-ca/

Într-o zi de 10 aprilie se năşteau actorul egiptean Omar Sharif, jurnalistul american Joseph Pulitzer şi Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen.

Un articol de Petre Ivan|10 aprilie 2017

Omar Sharif, pe numele său adevărat Michael Demitri Shalhoub, a studiat la Colegiul Victoria din Alexandria, devenind un bun sportiv, dar a dezvoltat, totodată, și un interes deosebit față de lumea teatrului.

Până în 1961, când a atras atenția producătorilor străini, Omar Sharif a jucat în peste 20 de filme. Primul film în limba engleză a fost „Lawrence of Arabia” (1962), în regia regizorului american David Lean, unde l-a interpretat pe Ali Ibn Kharish, prințului deșertului. Pelicula l-a propulsat pe scenele internaționale și i-a adus Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (1963), dar și o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (1963).

Omar Sharif a jucat în peste 60 de filme alături de actori precum Peter O’ Toole, Anthony Quinn, Catherine Deneuve, Jean-Paul Belmondo sau Barbra Streisand. A fost, totodată, unul dintre cei mai cunoscuți jucători de bridge din lume. A scris o carte pe acest subiect intitulată ”Ma vie au bridge” (Paris, 1982). Omar Sharif s-a stins din viaţă în iulie 2015, la vârsta de 83 de ani.

* * *

 Ia să-mi spuneţi mie unde eraţi voi cu 100 de ani în urmă? Să-mi spuneţi acum repede! Să vedem. Dar unde o să fiţi peste 100 de ani? Ştiţi? Vedeţi că nu ştiţi nici unde eraţi, nici unde mergeţi? Ce-a spus Mântuitorul Apostolilor? Voi nu ştiţi de unde veniţi şi unde mergeţi. Eu ştiu de unde vin. Eu vin de la Tatăl şi merg la Tatăl. Deci băgaţi de seamă, noi suntem călători şi străini.  Vezi că a răsărit soarele? Şi ştii că n-are încotro, merge la apus. Aşa şi noi: îndată ce-am răsărit prin naştere, mergem în fiecare clipă spre groapă. Ziua naşterii dă mâna, încă de la naştere, cu ziua morţii, că nu avem unde călători. Ne-am născut ca să murim. Întelegeţi? Lege veşnică pusă de Dumnezeu. Daca noi în călătoria asta a noastră facem ceva bun, ne ducem la o bucurie şi la o fericire fără margini. Dacă în călătoria asta ne legăm cu lucrurile lumii şi facem rău şi murim nespovediţi şi în păcate, ne ducem la o muncă fără de sfârşit. Dumnezeu ne-a adus în viaţă tocmai pentru asta, ca să avem când ne pregăti în puţina viată pe care o avem pe pamânt. Ce ramâne pe pamânt? Bogaţia? Cinstea? Viaţa? Tinereţea? Bucuriile lumii? Ce este care nu-i vis şi umbră? – Părintele Cleopa

* * * * *

Tot într-o zi de 10 aprilie

1884: Apare, la Iași, „Revista socială” (până în august 1887, cu întreruperi), prima publicație teoretică socialistă din România.

1912: Vasul Titanic a plecat în primul și singurul voiaj dintre Southampton, Anglia și New York, SUA.

1944: A fost produsa pentru prima data chinina sintetica, de catre dr. Robert Burns Woodward si dr. William von Eggers Doering.

1948: Are loc premiera dramei istorice „Michelangelo”, de Al. Kirițescu.

1970: Paul McCartney anunță că părăsește trupa The Beatles din motive personale și profesionale.

 

Piesa „Yesterday” a fost compusă în anul 1964. „Paul McCartney a scris piesa când era pe WC, într-o dimineaţă”, a povestit Tony Sheridan, fost colaborator al celor patru muzicieni din Liverpool în memoriile pe care le-a publicat în 2012. Acesta a mai spus că titlul iniţial al cântecului era „Scrambled eggs”, „Ouă jumări”. Piesa „Yesterday” are două milioane de vizualizări pe YouTube şi este una dintre cele mai apreciate compoziţii marca The Beatles.

 

S-au născut:

1839: Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (d. 1914)

1847: Joseph Pulitzer, jurnalist american (d. 1911)

1912: Ilie Cleopa, arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Sihăstria (d. 1998)

 

1914: Maria Banuș, poetă, eseistă româncă (d. 1999)

1932: Omar Sharif, actor egiptean

 

1939: Doina Levința, scenografă, pictoriță de costume, creatoare de modă româncă

1952: Steven Seagal, actor american de acțiune, producător, scriitor, artist marțial și chitarist.

Au murit:

1813: Joseph Louis Lagrange, matematician și astronom italian (n. 1736)

1919: Emiliano Zapata, revoluționar mexican (n. 1879)

1954: Auguste Marie Lumiére, inventator francez (n. 1862)

1955: Oskar Lindberg, compozitor suedez (n. 1887)

1962: Michael Curtiz (Mihaly Kertész), regizor american de origine maghiară (n. 1888)

Foto cu Omar Sharif – wikipedia

 

06
/02
/17

Într-o zi de 6 februarie se nășteau scriitorul român Geo Bogza, cineaștii François Truffaut și Jim Sheridan și cântăreții Natalie Cole, Bob Marley, Axl Rose și Cătălin Crișan. Tot într-o zi de 6 februarie (1898) avea loc, la Paris, premiera "Poemei romane", compusa de George Enescu, pe atunci în vârstă de 16 ani.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

25
/01
/17

În urmă cu 135 de ani să năștea romanciera și eseista britanică Virginia Woolf. Tot într-o  zi de 25 ianuarie (1938) se năştea Vladimir Vysotsky, actor, cantautor, poet și scriitor rus. Ignorant de oficialități, Vîsoțki a exercitat o influență enormă asupra locuitorilor Uniunii Sovietice. în anii '70, rușii își cumpărau casetofoane - achiziție destul de costisitoare pentru acele vremuri - anume pentru a-i putea asculta cântecele.

24
/01
/17

Într-o zi de 24 ianuarie se năștea Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români. Numele său de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind porecla pe care artistul a primit-o ca urmare rolului de succes din piesa Birlic, jucată la începutul carierei.

23
/01
/17

Într-o zi de 23 ianuarie (1899) se năștea Humphrey Bogart, câștigător al premiului Oscar. Actorul a fost numit de către Institutul American de Fim cel mai mare actor din istoria filmului american. Tot într-o zi de 23 ianuarie (1989) înceta din viaţă celebrul pictor spaniol Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

20
/10
/16

Într-o zi de 20 octombrie se năşteau Arthur Rimbaud, Bela Lugosi și Viggo Mortensen. Rimbaud, copilul teribil al literaturii franceze, a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase destine literare. La 10 ani a început să scrie poezii pentru ca 6 ani mai târziu să publice prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". După vârsta de 20 de ani Arthur Rimbaud nu mai scrie nimic în domeniul literar, deși posteritatea îl va considera figură centrală a literaturii moderne și unul dintre precursorii simbolismului.

14
/10
/16

Într-o zi de 14 octombrie se năştea Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, a participat în adolescenţă la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu.