Imaginaţia de la festivalul de teatru Ideo Ideis, în varianta pentru smartphone
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginatia-de-la-festivalul-de-teatru-ideo-ideis-in-varianta-pentru-smartphone/

Ideo Ideis, festivalul de teatru tânăr care se desfăşoară în fiecare august la Alexandria, este o baie de entuziasm şi de creativitate, în cadrul a nouă zile de educaţie alternativă la care, până acum, aveau acces doar elevii care se înscriseseră în competiţie. Începând cu săptămâna aceasta, spiritul Ideo Ideis poate fi gustat şi pe site-ul Indygen.ro.

Un articol de Adina Scorţescu|11 iulie 2013

Ideo Ideis, festivalul de teatru tânăr care se desfășoară în fiecare august la Alexandria, este o baie de entuziasm și de creativitate, în cadrul a nouă zile de educație alternativă la care, până acum, aveau acces doar elevii care se înscriseseră în competiție și cei câțiva vizitatori. Începând cu săptămâna aceasta, spiritul Ideo Ideis poate fi gustat și pe site-ul Indygen.ro.

Filmulețele produse de Ideo Ideis pentru Indygen.ro le împărtășesc tinerilor know how despre teatru, jocuri de imaginație, exerciții de autocunoaștere și creativitate.

„Am fost extrem de încântați să luăm parte la Revoluția Indygen! Este un proiect extrem de îndrăzneț și ambițios! E mai mult decât un serviciu nou de telefonie mobilă; e un proiect care înțelege nevoile tinerei generații și care vrea, cu ajutorul nostru și al altor parteneri, să ofere acces la comunități educaționale și să îi ajute pe tinerii români să-și valorifice potențialul creativ”, spune Andreea Borțun, Co-Președinte Ideo Ideis.

Vizitator la Ideo Ideis

Câteva dintre lecțiile despre teatru pot fi condensate în materiale video, ca de exemplu cel de mai jos (Sfaturile prezentate de actorii Alexandru Pavel și Adrian Nicolaie, traineri la Ideo Ideis, au fost înregistrate la ediția de anul trecut a festivalului).

Însă restul – de la atelierele de coregrafie și dramaturgie, până la spectacolele invitate, proiecțiile de filme și master-class-urile (ținute de nume importante, ca de exemplu – anul trecut – Marcel Iureș) – merită să fie descoperite live, indiferent de vârstă. Pentru pachetul de vizitator se poate opta până pe 15 iulie.

Anul acesta, festivalul are loc între 8 și 16 august.

Foto: Adi Bulboacă

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi.