Imaginea unei fetiţe din Honduras plângând, desemnată fotografia anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-unei-fetite-din-honduras-plangand-desemnata-fotografia-anului/

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ”fotografia anului” în cadrul World Press Photo. Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Un articol de |12 aprilie 2019

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează “o altfel de violenţă, care este psihologică”.

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.

“Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor”, a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. “Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit”, a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.

“Voiam să spun o altă poveste”, a declarat acesta cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. “A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici”, a adăugat fotograful.

Juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă.

Foto: fotografia anului, John Moore – facebook

10
/06
/21

„Întregalde”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Alice T.”, „Hârtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) a fost selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, ce are loc între 6-17 iulie 2021.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, de la 18:00, Acuarela (str. Polonă nr. 40, București) vă așteaptă la o documentare fotografică despre emoții și sentimente ținute sub mască. Ce spun ochii și cum suntem percepuți de ceilalți în timpul pandemiei?

09
/06
/21

România este reprezentată în acest an la Festivalul de la Cannes de două lungmetraje şi două scurtmetraje, la care se adaugă prezenţa lui Cristian Mungiu în fruntea juriului secţiunii "Săptămâna Criticii". Un moment important pentru cinematografia română.

09
/06
/21

Pe 9 iunie 2021, la ora 19.00, sunteți așteptați la o dezbatere care își propune să răspundă la mai multe întrebări: Ce profesii creative regăsiți în clustere și startup-uri? Care ar fi structura de organizare, specializările necesare și modalitatea de finanțare?

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

08
/06
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.

08
/06
/21

Runda a II-a a Superbet Chess Classic Romania s-a încheiat duminică, 6 iunie, cu un clasament surprinzător: Bogdan Deac, (numărul 2 în România și singurul junior din competiție) i s-a alăturat lui Fabiano Caruana (numărul 2 la nivel mondial), la egalitate, în topul clasamentului zilei, după ce a reușit să-l învingă pe numărul unu al Franței, Maxime Vachier-Lagrave. Fabiano Caruana a câștigat împotriva numărului unu al României, Constantin Lupulescu, iar celelalte partide s-au încheiat cu remiză.

08
/06
/21

În paralel cu cea de-a 14-a ediție a festivalului One World Romania, se va desfășura și o nouă ediție Kinedok, programul ce promovează filmul documentar în spatii neconventionale din șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Norvegia, Bulgaria și România.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

07
/06
/21

„Julieta fără Romeo”, noul spectacol al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, pus în scenă la Teatrul Odeon, ne reaminteşte un lucru elementar, dar pe care îl uităm des. Nu e nevoie de mari desfăşurări de forţe pentru a realiza un spectacol isteţ care ştie deopotrivă să emoţioneze şi să spună ceva important despre lumea în care trăim, reinterpretând în acelaşi timp un text clasic.

07
/06
/21

Luna iunie aduce un semnal de alarmă și un moment de introspecție trecătorilor care au drum pe B-dul Carol nr. 53 și își dau câteva minute să privească lucrările expuse în spațiul-acvariu al micuței galerii neconvenționale Celula de artă. Între 7 – 21 iunie gruparea Vertebra aduce instalația manifest numită „No Signal“ iar artista Bianca Ferăstrău lucrarea 5 TATTVAS, ce poate fi văzută între 21 iunie – 3 iulie.