Imaginea unei fetiţe din Honduras plângând, desemnată fotografia anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-unei-fetite-din-honduras-plangand-desemnata-fotografia-anului/

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ”fotografia anului” în cadrul World Press Photo. Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Un articol de |12 aprilie 2019

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează “o altfel de violenţă, care este psihologică”.

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.

“Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor”, a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. “Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit”, a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.

“Voiam să spun o altă poveste”, a declarat acesta cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. “A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici”, a adăugat fotograful.

Juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă.

Foto: fotografia anului, John Moore – facebook

08
/04
/20

În această perioadă ar fi trebuit să fie demarată cea de a 6-a editie a programului KineDok Romania și să fie organizate proiecții de film documentar în mai multe orașe din țară. Datorită circumstanțelor extraordinare în care ne aflăm și pentru că e bine să stăm acasă, ediția 2020 va fi decalată, fiind programată să înceapă din a doua jumătate a anului. Pentru ca așteptarea să fie mai ușoară, One World Romania și partenerii KineDok din cele 6 țări pun la dispoziție un voucher pentru a viziona online gratuit 17 filme din catalogul edițiilor trecute.

08
/04
/20

În primele două săptămâni de Online Meetups organizate de NO.MAD Talks pentru a susține freelancerii din România, peste 200 de participanți s-au înscris la cele 8 sesiuni în care s-au abordat subiecte ca organizarea și productivitatea de acasă, gestionarea emoțiilor, menținerea echilibrului, metodele de relaxare, bugetul de criză, măsurile luate de stat pentru freelanceri și cum se organizează conferințele online.

08
/04
/20

Prin intermediul campaniei #incaunmotivsastamacasa vă invităm să descoperiţi şi „omul” din spatele actorului.

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.

07
/04
/20

Consiliul Director al Asociației Editorilor din România a luat act, în ședința on-line din 06 aprilie 2020, de anunțul Președintelui României cu privire la prelungirea stării de urgență pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii mai 2020.

07
/04
/20

În contextul pandemiei de COVID-19, organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au luat decizia reprogramării pentru anul 2021 a celor peste 500 de evenimente care ar fi trebuit să aibă loc la Sibiu anul acesta. Din dorința de a rămâne alături de public, chiar și în aceste vremuri dificile, în perioada 12 – 21 iunie 2020 va fi organizată o ediție specială FITS #online „Puterea de a crede / Empowered”, ce va fi difuzată integral online, pe canalele festivalului (Facebook, YouTube, website).

07
/04
/20

În contextul situației actuale din țară și ținând cont de restricțiile impuse pentru siguranța tuturor, echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania a luat decizia de a reprograma ediția cu numărul 19.

Pagina 53 din 923« Prima...102030...5152535455...607080...Ultima »