Imaginea unei fetiţe din Honduras plângând, desemnată fotografia anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-unei-fetite-din-honduras-plangand-desemnata-fotografia-anului/

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ”fotografia anului” în cadrul World Press Photo. Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Un articol de |12 Aprilie 2019

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează “o altfel de violenţă, care este psihologică”.

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.

“Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor”, a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. “Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit”, a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.

“Voiam să spun o altă poveste”, a declarat acesta cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. “A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici”, a adăugat fotograful.

Juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă.

Foto: fotografia anului, John Moore – facebook

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

25
/02
/19

"Green Book" a primit premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj, la cea de-a 91-a ediţie a galei Academiei de film americane. Rami Malek a primit premiul pentru cel mai bun actor ("Bohemian Rhapsody"), iar Olivia Colman a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal ("The Favourite"). Premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit lui Alfonso Cuaron ("Roma").

24
/02
/19

În 1940, pe 26 februarie, la spitalul Colentina se stingea din viață, la numai 54 de ani, artistul considerat cel mai mare pictor român. Agravată în ultimul an, scleroza cerebrală de care suferea nu i-a mai lăsat nicio șansă.

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

22
/02
/19

Toate problemele par să fi înghețat sub stratul uriaș de zăpadă în acest orășel nordic. Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase.

Page 64 of 841« First...102030...6263646566...708090...Last »