Imaginea unei fetiţe din Honduras plângând, desemnată fotografia anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-unei-fetite-din-honduras-plangand-desemnata-fotografia-anului/

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ”fotografia anului” în cadrul World Press Photo. Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Un articol de |12 aprilie 2019

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează „o altfel de violenţă, care este psihologică”.

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.

„Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor”, a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. „Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit”, a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.

„Voiam să spun o altă poveste”, a declarat acesta cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. „A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici”, a adăugat fotograful.

Juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă.

Foto: fotografia anului, John Moore – facebook

10
/10
/14

"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

10
/10
/14

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.

10
/10
/14

În 95% din cazuri, atunci când ne uităm la un personaj feminin pe o scenă românească ceea ce vedem este un punct de vedere masculin. La noi, poveștile femeilor sunt spuse de către bărbați. Ce-ar fi să aflăm ce au de spus femeile despre ele însele? Acesta este punctul de plecare pentru tema primei ediții a Platformei Internaționale de Teatru București - „Viitorul este feminin”.

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

09
/10
/14

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel. Patrick Modiano are 69 de ani şi este cel de-al 11 scriitor de origine franceză care câştigă Premiul Nobel pentru literatură.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.

09
/10
/14

Joi, 9 octombrie, aduce în agenda celei de-a noua ediţii Anim’est una dintre cele mai îndrăgite competiţii ale festivalului, cea de Videoclip şi Advertising. În programul zilei se înscriu şi alte proiecţii şi evenimente speciale: competiţia Balkanimation, o prezentare despre animaţia daneză susţinută de doi invitaţi de seamă de anul acesta, noi titluri din competiţiile internaţionale şi o petrecere cu Invisible Raincoats, cel mai recent proiect Minus.