Imaginea unei fetiţe din Honduras plângând, desemnată fotografia anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/imaginea-unei-fetite-din-honduras-plangand-desemnata-fotografia-anului/

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ”fotografia anului” în cadrul World Press Photo. Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Un articol de |12 aprilie 2019

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează „o altfel de violenţă, care este psihologică”.

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.

„Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor”, a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. „Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit”, a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.

„Voiam să spun o altă poveste”, a declarat acesta cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. „A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici”, a adăugat fotograful.

Juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă.

Foto: fotografia anului, John Moore – facebook

04
/09
/14

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

03
/09
/14

E dificil, de multe ori, să identificăm originea exactă a unui cuvânt. Lingviștii și istoricii au ipoteze și explicații pentru „nașterea” oricărui termen, însă, uneori, nu există prea multe modalități de a le verifica. Așa se întâmplă și în cazul cuvântului „mujdei”.

03
/09
/14

Ultimele două avioane deţinute de cântăreţul american Elvis Presley, denumite "Lisa Marie" şi "Hound Dog II", au fost scoase la vânzare şi nu vor mai fi expuse la Graceland începând din aprilie 2015.