Imagini ale vechiului Ierusalim, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/imagini-ale-vechiului-ierusalim-la-muzeul-national-al-hartilor-si-cartii-vechi/

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi ( str. Londra nr. 39, Bucureşti) vă invită joi, 28 noiembrie, ora 18:00, la vernisajul expoziţiei „Donaţii recente. Imagini ale vechiului Ierusalim”.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2019

Expoziția își propune să prezinte publicului una dintre donaţiile recent intrate în patrimoniul muzeului. Este vorba despre 8 litografii realizate în secolul XX, după unele dintre cele mai celebre hărţi şi vedute ale Ierusalimului şi ale Ţării Sfinte, datând din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea. Colecția a aparținut lui Valeriu Georgescu, ambasadorul României în Israel între 1965 şi 1970 şi a fost donată muzeului de către fiica sa, dna Livia Popescu – Tăriceanu, în anul 2019.

Pe lângă litografiile donate, expoziţia prezintă şi câteva portrete ale unora dintre autorii vechilor hărţi şi vedute ale Ierusalimului; portretele au fost realizate de Marcel Aciocoiței, artist plastic și conservator la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Expunerea este completată de o proiecţie cu detalii ale uneia dintre hărţi.

Expoziţia este deschisă în perioada 29 noiembrie – 15 decembrie 2019, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Preț bilet: 5 lei; accesul la vernisaj este gratuit

Despre donaţie:

Donaţia Livia Popescu – Tăriceanu – Valeriu Georgescu vorbeşte despre istorie, în cele mai diferite şi frumoase accepţiuni, de la istoria secolului XX, la istoria relaţiilor diplomatice, istoria unei familii. Valeriu Georgescu a fost diplomat de carieră (1964 – 1991), Ministru Plenipotenţiar şi apoi primul Ambasador al României în Israel (1965-1970 ).

Colecţia de litografii după hărţi ale vechiului Ierusalim a fost cadoul de bun rămas la încheierea misiunii sale de peste 6 ani în Israel, din partea Prim-Ministrului în funcţie, Golda Meir. Valoarea intrinsecă a acestor hărţi este depăşită de valoarea simbolică a gestului: Prim-Ministrul Israelului, om politic de anvergură internaţională, Golda Meir îi oferea Ambasadorului României hărţile vechiului Ierusalim; vedem aici o recunoaştere a meritelor diplomaţiei româneşti într-un context politic dificil.

Preţuite şi admirate vreme de ani de zile, hărţile au devenit mai târziu un cadou pentru fiica sa, aflată pe atunci la început de carieră: Livia Popescu – Tăriceanu. Acest cadou i-a amintit mereu despre moştenirea spirituală şi culturală pe care a primit-o, despre valorile morale ale tatălui său.

După aproape 30 de ani, povestea acestei colecţii se completează prin gestul remarcabil al dnei Livia Popescu – Tăriceanu de a dona lucrările către MNHCV. „Profit de existenţa acestui unic Muzeu al Hărţilor şi doresc ca prin această donaţie să fie expusă o parte din patrimoniul istoric al Orientului Mijlociu şi, de ce nu, şi al mesajelor ghiduşe ale politicienilor de bună calitate”.

Despre expoziţie:

Dincolo de povestea unei colecţii, expoziția aduce în faţa publicului o temă deosebit de complexă, datorită valențelor multiple pe care Ierusalimul le-a deținut de-a lungul timpului: centru al lumii, oraș pământesc și oraș ceresc, centru de pelerinaj, centru spiritual al mai multor tradiții religioase, realitate geografică, subiect de studiu pentru diverse discipline, destinație turistică…

Hărțile acestui spațiu din afara Europei, totuși central pentru cultura și spiritualitatea europeană, au avut de-a lungul timpului felurite scopuri; dintre acestea, rolul efectiv de orientare este poate cel mai puțin reprezentativ și cel mai târziu dezvoltat. Legate în bună măsură de experiența călătoriei, dar mai ales de tradiția spirituală creștină, lucrările expuse reflectă totodată diversele particularități sau transformări care au avut loc în societatea occidentală: spiritul enciclopedic, Reforma, Iluminismul, curiozitatea pentru particularitățile etnografice, începuturile cartografiei științifice etc.

Expoziția include prima ilustrare a Ierusalimului apărută vreodată într-o carte de călătorie. Este vorba de volumul „Peregrinatio in Terram Sanctam” de Bernhard von Breidenbach. De asemenea, printre lucrările cuprinse în donație se regăsește și harta Ierusalimului, realizată de Gerard de Jode, unul dintre cele mai mari nume din cartografia olandeză a secolului al XVI-lea.

Expoziția se bazează pe o cercetare realizată de drd. Ioana Zamfir, muzeograf, cu sprijinul Universității din București, prin Prof. Dr. Habil Madeea Axinciuc. Proiecția din cadrul expoziției a fost realizată de Daniel Batalu, voluntar MNHCV.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. MNHCV își propune să conserve, valorifice și îmbogățească patrimoniul său, astfel încât această donație vine să împlinească scopul său.

04
/04
/23

Muzeul Național de Artă al României oferă un program special de vizitare în data de 5 aprilie 2023, prima zi de miercuri a lunii în care toți vizitatorii beneficiază de gratuitate.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.

30
/03
/23

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, ce își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici, va avea două reprezentații la București, la Centrul Educațional Replika, pe 30 și 31 martie, de la ora 19:00.

29
/03
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează cea de a treia expoziție din seria aniversară Galeria „Madrigal 60” și invită publicul să descopere universul vizual al artistului Emanuel Chiriac. Evenimentul va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București.

28
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate în promovarea artei contemporane și a peste 500 de materiale video originale (interviuri, documentare, no comment, expoziții) pe canalul YouTube, se lansează premiul Modernism.ro Award 2023, un trofeu de colecție, unicat, acordat în funcție de preferințele și vizualizările publicului.

27
/03
/23

În săptămâna 27 martie – 2 aprilie, Uniunea Artiștilor Plastici din România așteaptă publicul la multe evenimente din țară: expoziția „El Camino” (fotografii de Călin Piescu), sculptură la Galeria de Artă din Ploiești și picturi semnate de Aurelian Broască (la Constanța).

23
/03
/23

MoBU anunță Târgul Internațional de Artă București, eveniment care va avea loc în perioada 19-28 mai a.c. la Romaero Băneasa. Organizatorii au pregătit un pavilion expozițional complex, multifuncțional, cu 22.000 de metri pătrați la interior și în exterior, din care aproape 5.500 mp sunt spațiu expozițional dedicat exclusiv galeriilor și artiștilor participanți.

23
/03
/23

Indie Box, inițiativa din spatele mai multor proiecte artistice ai ultimilor 6 ani, precum [m]others, [ship of fools], Danstopic și Movemental, a lansat luna aceasta un nou proiect de terapie prin artă și cercetare artistică a cărui implementare se va petrece pe parcursul acestui an în două spitale de psihiatrie din țară: Spitalul Voila din Câmpina și Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).