„Îmi este indiferent dacă în istorie…”, de Radu Jude, are premiera naţională la Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-de-radu-jude-are-premiera-nationala-la-anonimul/

Cel mai nou lungmetraj scris şi regizat de Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, va avea premiera naţională la Festivalul de Film Independent Anonimul, care are loc între 6 şi 12 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2018

Pe 7 iulie, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a devenit primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul Internaţional de la Karlovy Vary, Cehia, unde a avut premiera mondială. La acelaşi eveniment, filmul a primit şi premiul Label Europa Cinemas.

„Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniştri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deşi nu este o invitaţie la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, aşa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic”, declara Radu Jude.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel de-al şaselea lungmetraj regizat de Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 28 septembrie.

Din distribuţie fac parte actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Povestea unui pierde-vară

POVESTEA UNUI PIERDE-VARĂ va fi prezentat în proiecție specială la Festival, cu participarea regizorului Paul Negoescu și a unei părți din echipă. Cu Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter și Radu Romaniuc, filmul spune povestea lui Petru, un profesor de matematică aflat într-o relație deschisă cu Irina, care află că este însărcinată. Filmul va intra în cinema din 21 septembrie 2018.

SECRETUL FERICIRII, debutul în regie al actorului Vlad Zamfirescu este entry-ul românesc din Competiția de Lungmetraj ANONIMUL 15, alături de alte cinci filme propuse de selectorul Ludmila Cvikova. Filmul, în doar 3 personaje, spune povestea a doi prieteni, interpretați de Vlad Zamfirescu și Theo Marton, care descoperă că fericirea unuia depinde de nefericirea celuilalt. Filmul va fi lansat în cinematografe pe 19 octombrie 2018.

MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITĂ A LUCRURILOR, în regia lui Emanuel Pârvu a fost prezentat în premieră mondială în cadrul Competiției Oficiale a Festivalului de Film de la Sarajevo în august 2017, unde a obținut Premiul pentru Regie și Premiul pentru Cel mai bun actor- Șerban Pavlu. Filmul a fost apoi inclus în Competiția Oficială a Festivalurilor de Film de la Geneva și Beijing și prezentat în Selecția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cottbus, în cadrul Making Waves: New Romanian Cinema, la New York, precum și în Balkan Competition a Festivalului de Film de la Sofia. Filmul va fi proiectat la ANONIMUL 15 în prezența regizorului Emanuel Pârvu, a producătorului Miruna Berescu, a co-producătorului Dan Chișu, a actorului Șerban Pavlu și a directorului de imagine Silviu Stavilă.
Dan Chișu va prezenta de asemenea la Festival un scurt extras din cel mai recent film pentru care semnează regia- JANDARMUL.

Vor fi proiectate la Festival:
UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR (România, 2017), regia Daniel Sandu- în prezența lui Vlad Ivanov, recompensat anul acesta cu Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal;
POROROCA (România, 2017), regia Constantin Popescu- prezentat în premieră mondială în Competiția Festivalului de Film de la San Sebastian, 2017 și câștigător al Premiului pentru Cel mai bun actor- Bogdan Dumitrache;
SOLDAȚII. POVESTE DIN FERENTARI (România, 2017), regia Ivana Mladenovic;
DACII LIBERI (documentar, România, 2018)- proiectat în prezența co-regizoarei Monica Lăzurean-Gorgan și
CADOUL DE CRĂCIUN (scurtmetraj, România, 2018), cu Ioana Flora și Adrian Văncică în rolurile principale- proiectat în prezența regizorului Bogdan Mureșanu.

Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul este organizată de Fundaţia Anonimul şi Asociaţia FAMart.

Foto: anonimulÎmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, „Povestea unui pierde-vară” – facebook

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.