„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în competiția oficială la Karlovy Vary IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-in-competitia-oficiala-la-karlovy-vary-iff/

Cel mai nou lungmetraj scris şi regizat de Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary. Filmul a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a prestigiosului eveniment din Cehia (29 iunie-7 iulie 2018).

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2018

„”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un “arc peste timp”, cum ar veni”, declară Radu Jude.

Cel de-al 6-lea lungmetraj regizat de Radu Jude îi are în distribuție pe actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Bogdan Cotleț.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” are imaginea semnată de Marius Panduru (RSC),montajul de Cătălin Cristuțiu, sunetul de Jean Umanski, Camille Barrat, Marco Peron, Sophie Chiabaut, mixajul de Cristinel Șirli, designul de sunetde Dana Bunescu și scenografia de Iuliana Vîlsan.

Regizorul Radu Jude explică:

E un film dens, conţine foarte multe lucruri pentru toate gusturile, ceea ce îl face un adevărat film comercial. Iaşi & Odessa 1941, Namibia 1904. O nuvelă de Isaac Babel. Un comentariu de Giorgio Agamben la un text de Hannah Arendt. Citate şi referinţe pentru toţi: de la Mareşalul Antonescu la Ludwig Wittgenstein, de la dr. Joseph Goebbels la dr. Nicolae Paulescu, de la D.W. Griffith la N. Steinhardt, de la Cioran la Fiara Paloşului-Boldur, de la Raul Hilberg la domnul profesor Gheorghe Alexianu.

O secvenţă din „Oglinda” de Sergiu Nicolaescu. Un preot ortodox jucat cu sensibilitate de Rareş Hontzu. Un haiku recitat de Alexandru Dabija (unde eşti tu, George Vraca?). Două fotografii din 1941. Un fragment dintr-un film de arhivă cu armata română («soldaţii Crucii şi ai dreptăţii») intrând în Odessa. Ioana Iacob, o actriţă extraordinară. Alexandru Dabija, superb. Ilinca Manolache, Alex Bogdan, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Bogdan Cotleţ. Şerban Pavlu râzând ca Beavis & Butthead.

Minunaţi actori neprofesionişti, cum ar fi Gheorghe Mezei şi Dumitru Răducu. Nici iubitorii teatrului de revistă nu au fost uitaţi: Tudorel Filimon e încântător şi doar Alex Bogdan îl întrece în panaramă! Imagine realizată de Marius Panduru pe 16 mm şi pe video. Muzică de toate felurile, de la «Raze de Soare» la «Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren». Nuditate. Fanfară. Împuşcături. Umor intelectual (unde sunt invocaţi Saul Kripke şi Rorty, de exemplu), dar şi cazon. «Ce să mai spun, cânta şi muzica, era ceva extra», cum scrie Gellu Naum. Un adevărat film pentru întreaga familie!”.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018. Vânzări internaționale Beta Cinema.

Foto: Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari – Silviu Ghetie, Adi Tudose

04
/07
/19

Pe 5 iulie, intră în cinematografe filmul „Nopți magice”, în regia lui Paolo Virzì, intitulat după memorabilul imn oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, interpretat de Gianna Nannini şi Edoardo Bennato. În așteptarea filmului a cărui acțiune se desfășoară în decorul fascinant al Romei, vă propunem un interviu cu actrița Irene Vetere.

04
/07
/19

Patru bărbați bine de 50+ (Russell Crowe, Javier Bardem, Tom Cruise & Johnny Depp) si o femeie frumoasă (Sofía Boutella - balerină și actriță de origine algeriană).

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

03
/07
/19

Leonardo DiCaprio este copreşedinte al unei noi organizaţii menite să combată schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii şi să apere drepturile indigenilor. DiCaprio a pus bazele organizaţiei Earth Alliance (lansată marţi, 2 iulie) împreună cu femeia de afaceri Laurene Powell Jobs şi cu investitorul şi filantropul Brian Sheth.

02
/07
/19

Asociația Culturală Control N continuă parteneriatul educațional început în 2018 cu American Romanian Cultural Society din Seattle, organizând cea de-a doua ediție a ARCS SUMMER CAMP, în luna iulie, în Seattle, SUA. Proiectul, demarat cu succes în 2018, are ca scop reconectarea copiilor din diaspora de pe coasta de vest a SUA la valorile culturii și identității românești.

30
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în Competiția de la Cannes, „Sibyl” (2019), al treilea film al regizoarei franceze Justine Triet, este portretul complex al unei psihoterapeute şi scriitoare, jucată de minunata Virginie Efira, inexplicabil lăsată fără premiul de interpretare pe Croazetă.

26
/06
/19

Trei zile și trei nopți de soft adventures - asta te așteaptă la SHORTSUP - Marele Picnic Cinematografic, care anul acesta, între 26 și 28 iulie, se mută cu tot ce are el mai neașteptat pe domeniul Mogoșoaia, pe care îl ocupă cu hamace, cu cea mai lungă masă de picnic și cu cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

25
/06
/19

„Bărbații în negru” au devenit faimoși odată cu primul film din trilogia lansată în 1997, care îi avea pe Will Smith și Tommy Lee Jones în rolurile principale. 22 de ani și 3 filme mai târziu s-a lansat la Cinema City „Men in Black: International”, cu Chris Hemsworth și Tessa Thompson drept protagoniști, alături de Emma Thompson, Liam Neeson și Rebecca Ferguson în roluri secundare.

Page 19 of 257« First...10...1718192021...304050...Last »