„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în competiția oficială la Karlovy Vary IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-in-competitia-oficiala-la-karlovy-vary-iff/

Cel mai nou lungmetraj scris şi regizat de Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary. Filmul a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a prestigiosului eveniment din Cehia (29 iunie-7 iulie 2018).

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2018

„”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un “arc peste timp”, cum ar veni”, declară Radu Jude.

Cel de-al 6-lea lungmetraj regizat de Radu Jude îi are în distribuție pe actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Bogdan Cotleț.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” are imaginea semnată de Marius Panduru (RSC),montajul de Cătălin Cristuțiu, sunetul de Jean Umanski, Camille Barrat, Marco Peron, Sophie Chiabaut, mixajul de Cristinel Șirli, designul de sunetde Dana Bunescu și scenografia de Iuliana Vîlsan.

Regizorul Radu Jude explică:

E un film dens, conţine foarte multe lucruri pentru toate gusturile, ceea ce îl face un adevărat film comercial. Iaşi & Odessa 1941, Namibia 1904. O nuvelă de Isaac Babel. Un comentariu de Giorgio Agamben la un text de Hannah Arendt. Citate şi referinţe pentru toţi: de la Mareşalul Antonescu la Ludwig Wittgenstein, de la dr. Joseph Goebbels la dr. Nicolae Paulescu, de la D.W. Griffith la N. Steinhardt, de la Cioran la Fiara Paloşului-Boldur, de la Raul Hilberg la domnul profesor Gheorghe Alexianu.

O secvenţă din „Oglinda” de Sergiu Nicolaescu. Un preot ortodox jucat cu sensibilitate de Rareş Hontzu. Un haiku recitat de Alexandru Dabija (unde eşti tu, George Vraca?). Două fotografii din 1941. Un fragment dintr-un film de arhivă cu armata română («soldaţii Crucii şi ai dreptăţii») intrând în Odessa. Ioana Iacob, o actriţă extraordinară. Alexandru Dabija, superb. Ilinca Manolache, Alex Bogdan, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Bogdan Cotleţ. Şerban Pavlu râzând ca Beavis & Butthead.

Minunaţi actori neprofesionişti, cum ar fi Gheorghe Mezei şi Dumitru Răducu. Nici iubitorii teatrului de revistă nu au fost uitaţi: Tudorel Filimon e încântător şi doar Alex Bogdan îl întrece în panaramă! Imagine realizată de Marius Panduru pe 16 mm şi pe video. Muzică de toate felurile, de la «Raze de Soare» la «Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren». Nuditate. Fanfară. Împuşcături. Umor intelectual (unde sunt invocaţi Saul Kripke şi Rorty, de exemplu), dar şi cazon. «Ce să mai spun, cânta şi muzica, era ceva extra», cum scrie Gellu Naum. Un adevărat film pentru întreaga familie!”.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018. Vânzări internaționale Beta Cinema.

Foto: Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari – Silviu Ghetie, Adi Tudose

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.