„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, propunerea României la Oscar 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/imi-este-indiferent-daca-in-istorie-vom-intra-ca-barbari-propunerea-romaniei-la-oscar-2019/

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019. Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în şedinţa de săptămâna aceasta a Comitetului de Selecţie Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secţiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.

Un articol de Petre Ivan|1 august 2018

Comitetul, stabilit de către Centrul Național al Cinematografiei, a fost alcătuit din Dana Duma, Magda Mihăilescu, Ionuț Mareș, Balint Zagoni, Iulia Blaga, Andra Petrescu, Cristina Corciovescu, Marilena Ilieșiu și Claudiu Turcuș.

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2017 și 30 septembrie 2018 și ai căror producători și-au exprimat opțiunea de a participa la această preselecție.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va avea premiera în cinematografele românești pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerințele regulamentului – filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine.

Radu Jude, credit photo Karlovy Vary IFF

Este pentru a doua oară când un film al lui Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar. Primul a fost „Aferim!”, candidat pentru selecția din 2016.

Cel de-al șaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa internațională de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” şi „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages, cu sprijinul financiar al Dr. Oetker, Covalact, Farmacia DONA, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, EXIMTUR – Compania de călătorii, MediaCom. Vânzări internaționale Beta Cinema.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.

Foto: Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari – Silviu Ghetie

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.