Începând din 24 august, Fundaţia Calea Victoriei propune un nou curs: „Trei împărătese celebre – Ecaterina cea Mare, regina Victoria şi împărăteasa Elisabeta (Sissi)”. Acesta va fi susţinut de Simona Preda.
Despre frumoasa împărăteasă a Austro-Ungariei – Sissi – s-au speculat atât de multe afirmații și s-au creat atât de multe clișee încât e dificil de recompus și mai ales de crezut totala lipsă de grandilocvență în care a preferat să trăiască. Poate că cel mai mare deserviciu – dincolo de bârfele contemporanilor și a unei Viene cu care nu a rezonat niciodată – i l-a făcut chiar cinematografia, odată cu transformarea tinerei prințese bavareze din ramura de Wittelsbach, într-o tânără elegantă, alintată, cu rochii opulente și bijuterii strălucitoare, susținând, alături de soțul ei, împăratul Franz Joseph, grandoarea unui imperiu care sfida istoria pe ritmurile valsurilor lui Strauss.
Elisabeta (1837-1898) – devenită prin căsătorie împărăteasă a Austro-Ungariei, a fost o femeie neînțeleasă de cei printre care a fost nevoită să trăiască, prin statutul conferit de rangul imperial. Și nu doar că Habsburgii nu au înțeles-o, dar nici ea, la rândul ei nu a făcut vreun efort sau vreo concesie pentru ca lucrurile să se petreacă altfel. A preferat – în loc să își ocupe docilă locul alături de împărat în rafinatele saloane vieneze – să se izoleze pe insule și să își petreacă timpul fie traducând din greacă, fie citindu-l pe Heinrich Heine, compunând poeme în care ridiculiza neoabsolutismul propriei familii, navigând pe mare, disprețuindu-i pe nobili și pe regi, călărind singură prin pădurile de lângă Bad Ischl și înconjurându-se de actori și poeți interziși.
Sissi a detestat Curtea de la Viena – temuta și respectata curte rigidă în etichetă și arogantă în toată somptuozitatea ei de secole. La rândul ei și Viena a urât-o: în loc să fie de partea splendorii și să facă parte din ea, Sissi a ales ă fie de partea ruinării Vienei. A fugit de ceremonii și de evenimentele sociale. A urât din toată ființa ei normele și convenționalul, a disprețuit frivolitatea, prostia, strălucirea și superficialitatea. A ales să scrie împotriva sistemului, s-a declarat anticlericală și antimonarhică, și-a tatuat o ancoră pe umăr, a fumat, a preferat ținutele sobre, gimnastica și berea. Și-a adorat soțul – iar scrisorile dintre cei doi rămân dovada unei mari iubiri – dar nu a ezitat să îl susțină într-o aventură extraconjugală cu o actriță celebră. A considerat că mariajul este o formă de sclavie și nu a fost – după concepțiile vremii – o împărăteasă extraordinară, o soție model și nici măcar o mamă bună.
A fost, în schimb, inteligentă, cultă, talentată, seducătoare, rebelă, profundă, încăpățânată, complexă, sceptică până la nihilism, sarcastică și liberă până la capriciu. Mult prea liberă pentru epoca ei. Sissi a avut măreția lucrurilor extraordinare, extreme. Și, cu siguranță Sissi știa exact cât de mult poate fi acceptată și de aceea nu a făcut nimic să schimbe povestea. A mizat în schimb pe posteritate, pentru că epoca în care i-a fost dat să trăiască nu a fost a ei. La drept vorbind, poate că niciuna n-ar fi fost.
S-a împotrivit să se înfățișeze în fața publicului ca un obiect al admirației și după 35 de ani și-a ascuns chipul în spatele vălurilor și a celebrului evantai de piele. Pentru că a știut întotdeauna că este frumoasă și că despre frumusețea ei se va vorbi în primul rând.
Și-a fi dorit să fie înmormântată pe insula Ithaca, în fața mării, departe de spectatorii cu mintea limitată. Firește că nu i s-a îndeplinit această dorință, ea se odihnește conform ritualului pe care l-a detestat – în cripta Habsburgilor.
