Imperiul din Atlantic City a ajuns la ultimul sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/imperiul-din-atlantic-city-a-ajuns-la-ultimul-sezon/

Serialul american “Imperiul din Atlantic City/ Boardwalk Empire”, difuzat pe HBO, va lua sfârşit după al cincilea sezon, care va fi difuzat în ultima parte a anului.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2014

Serialul american “Imperiul din Atlantic City/ Boardwalk Empire”, difuzat pe HBO, va lua sfârşit după al cincilea sezon, care va fi difuzat în ultima parte a anului.

Serialul de televiziune “Imperiul din Atlantic City” este o dramă ce reconstituie lumea gangsterilor din anii 1920, în plină epocă a prohibiţiei, intriga fiind centrată în jurul escrocului Enoch “Nucky” Thompson, din Atlantic City, New Jersey.

Personajul lui Enoch este bazat pe biografia lui Enoch L. Johnson, un lider politic influent şi corupt din perioada prohibiţiei, iar rolul este interpretat de Steve Buscemi.

Acest serial a fost creat de Terence Winter, scenaristul şi producătorul executiv al seriei Clanul Soprano

Pentru regia episodului-pilot al dramei “Imperiul din Atlantic City”, care a avut premiera în septembrie 2010, Martin Scorsese a câştigat un premiu Emmy, notează Mediafax.

Serialul “Imperiul din Atlantic City” a fost distins cu 17 premii Emmy

Totodată, serialul a fost recompensat cu două premii Globul de Aur, în 2011, dar şi cu patru Screen Actors Guild Awards, în 2011 şi 2012.

Foto: Imperiul din Atlantic City – Cinemagia

17
/05
/13

Cristian Mungiu a declarat referitor la parodierea sa în emisiunea franceză „Les Guignols de l'Info“, că nu este cazul ca oamenii să considere că francezii detestă în general românii, ci că realizatorii TV s-au folosit de „stereotipuri ce nu pot fi anulate cu drepturi la replică“, scrie site-ul Digi 24, care citează Mediafax.