Importanţi oameni de film din Rusia îşi părăsesc ţara
https://www.ziarulmetropolis.ro/importanti-oameni-de-film-din-rusia-isi-parasesc-tara/

Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de film din Rusia – criticul Anton Dolin şi regizorul Kantemir Balagov – au anunţat că îşi părăsesc ţara din cauza climatului de teroare, în care opoziţia faţă de războiul Ucraina este aspru pedepsită.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 martie 2022

Climatul de teroare tot mai răspândit în Rusia, unde autorităţile închid ultimele media indepedente, blochează accesul la reţele de socializare occidentale şi înăspresc legislaţia împotriva celor care protestează sau se exprimă contra războiului din Ucraina, pe care Moscova îl numeşte „operaţiune militară specială”, îi determină pe unii artişti ruşi să îşi părăsească ţara.

Doi dintre cei mai importanţi oameni de film din Rusia – Anton Dolin, considerat de mulţi cel mai influent critic de cinema rus, şi regizorul Kantemir Balagov, autorul filmelor „Closeness” (2017) şi „Beanpole” (2019), ambele selectate la Cannes – au anunţat în aceste zile pe Facebook că sunt nevoiţi să plece din ţară, denunţând în acelaşi timp războiul.

„Motivele sunt puţine. Însă în realitate nu există decât unul – un război criminal în Ucraina, iniţiat de conducerea Rusiei. Este imposibil să trăieşti într-o ţară, chiar dacă e a ta şi o iubeşti, unde ţi se închide gura. Mai ales pentru o persoană al cărei unic instrument este cuvântul”, a postat Anton Dolin pe Facebook, alături de două fotografii, una cu uşa apartamentului său de bloc, vopsită pe exterior cu semnul „Z” ca ameninţare, şi alta cu cel mai recent număr al revistei pe care o conducea, „The Art of Cinema”.

„Pur şi simplu nu puteam să mai respir aerul din Moscova, unde oamenii continuau să îşi facă planuri, să vadă filme, să organizeze discuţii artistice, să ia parte la vernisaje şi premiere, în timp ce în Ucraina se omoară şi se moare. Fiecare minut dintr-o astfel de existenţă confirmă o evidenţă: eşti complice”, a continuat criticul de film.

„E amuzant că toată viaţa mea conştientă am refuzat să plec. Deşi au sunat şi au aşteptat. Patria mea este Rusia, nu mi-am dorit niciodată alta. Dar nu mai există Rusia. Rusia – o găină ca capul tăiat”, a mai scris el.

Anton Dolin a subliniat de asemenea că „în urmă cu zece zile (postarea a fost scrisă în a zecea zi a invaziei ruse – n.r.), întreaga lume s-a prăbuşit” şi că „de zece zile nu mă mai pot gândi la altceva decât la război”.

„Viaţa fiecărei persoane care trăieşte în Rusia, care vorbeşte rusă sau care cel puţin este implicată în cultura rusă s-a schimbat ireversibil. Doar că mulţi (majoritatea?) nu îşi dau seama încă. Ucrainenii vor avea o şansă să învie din cenuşă şi ruină, nu vor face decât să devină mai puternici şi vor putea, dacă vor dori, să uite de suferinţa prin care au trecut. Noi nu vom avea nici şansa şi nici dreptul să uităm”, a mai scris criticul de film în postarea sa.

„Ucrainenii au dreptate şi, prin urmare, vor câştiga inevitabil, mai devreme sau mai târziu. De fapt, au şi câştigat. Iar noi vom îndura un dezastru – nu economic şi politic. Un dezastru moral. Lipsa de putere a celor care au fost împotriva sistemului şi puterii timp de 22 de ani nu face decât să amplifice senzaţia de disperare”, a atras el atenţia.

La rândul său, regizorul Kantemir Balagov a postat pe Facebook şi pe Twitter un mesaj cu motivul pentru care părăseşte Rusia, însoţit de o fotografie luându-şi la revedere de la câinele său pe aeroport.

„Am părăsit Rusia. Ne pare rău şi suntem devastaţi. Într-o clipă, viitorul ne-a fost luat. Ne-au fost luaţi părinţii şi prietenii. Însă e ceva ce ei nu ne-au putut lua – cinemaul”, a scris cineastul.

„Inimile noastre sunt alături de Ucraina şi de oamenii din Rusia care sunt împotriva acestui coşmar”, şi-a încheiat el mesajul.

Kantemir Balagov a fost unul dintre participanţii la un mesaj video recent iniţiat de Anton Dolin pentru a-şi exprima protestul faţă de războiul iniţiat de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.