Impresii despre cinema-ul românesc recent
https://www.ziarulmetropolis.ro/impresii-despre-cinema-ul-romanesc-recent/

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

Un articol de |12 iunie 2020

O mare parte din textele scrise de-a lungul anilor de Marian Sorin Rădulescu despre Noul Cinema Românesc şi apărute inițial în reviste de cultură sau pe blogul său au fost incluse în seria de trei volume „Pseudokinematikos”, alături de diverse alte comentarii despre cinema-ul românesc de dinainte de 1990 sau despre mari cineaști din istoria filmului universal.

Noul volum, „Noul cinema, două decenii şi ceva”, apărut în colecția unde criticul timișorean a mai publicat două cărți – una despre Mircea Veroiu și alta despre Mircea Săucan –, adună texte scurte despre cinema-ul românesc al ultimilor aproape două decenii

Pe de o parte, sunt comentarii despre filmele mai noi, lansate în ultimii câţiva ani. Pe de altă parte, sunt comentarii despre filmele din primele etape ale Noului Val, pe care Marian Sorin Rădulescu le-a recuperat sau revizuit treptat. Ele sunt grupate astfel încât să constituie nişte schiţe de portret despre nu mai puţin de 23 de regizori.

De altfel, cartea poate fi văzută ca o împăcare şi adaptare a criticului la un cinema despre care mărturiseşte că nu a fost foarte atras la început, dar de care s-a ataşat tot mai mult de-a lungul timpului şi a cărui valoare o sintetizează just în primul şi ultimul capitol.

Prin urmare, volumul nu are pretenţia de a fi o analiză riguroasă a Noului Cinema Românesc, despre care s-au scris de altfel mai multe cărţi critice acum câţiva ani, când această mişcare era la apogeu, cât mai ales un itinerar profund subiectiv prin care este revelată împrietenirea autorului cu câteva din filmele celor mai mulţi dintre autorii reprezentativi ai Noului Val, care între timp a suferit diferite transformări.

Textele sunt inegale, atât ca lungime, cât şi ca valoare, iar unele par colaje construite din diferite observaţii disparate despre diverse filme ale aceluiaşi regizor, fără ca golurile dintre ele să fie acoperite. Corelată cu faptul că, în partea a doua, portretele devine simple note despre câte un film (uneori, chiar doar despre un scurtmetraj), asta lasă impresia că volumul este insuficient dezvoltat, iar structura este pe alocuri şubredă.

Cele mai interesante şi elaborate capitole sunt, bineînţeles, cele dedicate regizorilor de care Marian Rădulescu se simte cel mai apropiat, în frunte cu Cristi Puiu, al cărui portret deschide volumul.

Urmează Cristian Mungiu, Radu Jude, Corneliu Porumboiu, Adrian Sitaru, Cristian Nemescu, Radu Muntean, Constantin Popescu, Marian Crişan, Gabriel Achim, Călin Peter Netzer, Bogdan Mirică, Igor Cobileanski, Cristi Iftime, Andrei Cohn, Hanno Hofer, Răzvan Georgescu, Florin Şerban, Alexandru Solomon, Adrian Silişteanu, Valeriu Andriuţă, Bogdan Mureşanu şi Anca Damian.

Tonul entuziast din unele texte reflectă ataşamentul criticului faţă de un autor sau altul. În timp ce detaşarea sau trecerea sub tăcere, cu discreţie, a unor titluri din portretele câtorva dintre regizori sunt potenţiale semnele ale unei pasiuni reduse – receptarea este una respectuoasă, dar nu înflăcărată.

În aceeaşi logică, absenţa completă a unor regizori – cum ar fi noul val de autoare reprezentat de Adina Pintilie, Ana Lungu şi Ivana Mladenovic – poate fi văzută şi ca un reflexie a mefienţei faţă de cinema-ul lor.

Grila prin care sunt discutate filmele este cea a unui comentator asumat creştin-ortodox, aşa că uneori observaţiile scot în evidenţă aspecte care folosesc acestei perspective – absolut legitimă – şi aduc în prim-plan detalii ce altfel ar putea trece neobservate, chiar dacă uneori asta riscă să ducă la interpretări forţate.

Deşi nu oferă revelaţii, „Noul cinema, două decenii şi ceva”, care conţine şi o bogată colecţie de cadre din filme şi afişe, este cartea sinceră a unui om care s-a apropiat mai greu de acest limbaj cinematografic, dar pe care, odată înţeles şi acceptat ca atare, a ajuns să îl îndrăgească şi să îl apere. Volumul refletă în subtext acest traseu, iar asta are ceva emoţionant.

22
/06
/17

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic și dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin și Elena” – încă o capodoperă.

22
/06
/17

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.