„Impresii din Copilărie”, de Dorin Coltofeanu – expoziție în cadrul Festivalul Internațional George Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/impresii-din-copilarie-de-dorin-coltofeanu-expozitie-in-cadrul-festivalul-international-george-enescu/

Contemporanii şi Institutul Cultural Român vă invită marţi, 8 septembrie, orele 19:00, la vernisajul expoziţiei personale a pictorului Dorin Coltofeanu intitulată ,,Impresii din Copilărie”, desfăşurat în spaţiul expoziţional Symposium, Biblioteca Naţională a României.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2015

Expoziția “Impresii din Copilărie” va cuprinde un fond de 40 de lucrări de pictură, printre care și seria de 10 lucrări care povestesc în imagini de basm cele 10 părți ale Suitei pentru vioară și pian „Impresii din Copilărie” a maestrului George Enescu: “Lăutarul”, “Bătrânul cerşetor”, “Pârâiaşul din fundul grădinii”, ”Pasărea din colivie şi cucul din perete”, ”Cântec de leagăn”, “Greierul”, “Luna prin fereastră”, “Vântul în horn”, “Furtună în noapte”, ”Răsărit de soare”.

,,(…) Pictura lui Dorin Coltofeanu transmite puritate, solemnitate, linişte. Din culorile diafane, aproape transparente transpuse pe pânză ia naştere o lume onirica, cu mult mister, dar guvernată de o perfectă ordine.” (Corneliu Antim)

În deschiderea expoziției vor lua cuvântul Corneliu Antim, critic de artă, Liviu Jicman, Vicepreședintele ICR și Maria Pașc, curatorul expoziției. În intro-ul festivității, invitații speciali Diana Jipa (vioară) și Angelica Postu (pian) vor intepreta un fragment din lucrarea “Impresii din Copilărie” de George Enescu.

Evenimentul expozițional “Impresii din Copilărie” este organizat de Contemporanii și Institutul Cultural Român și face parte din Bucureștiul Creativ, care se desfășoară în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Expoziția poate fi vizitată în perioada 08 septembrie-30 septembrie 2015, de luni până vineri, între orele 9:00-18:00, Biblioteca Națională a României, spațiul expozițional Symposium, Bdul. Unirii nr. 22, București.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.

26
/06
/20

În noaptea din 27 spre 28 iunie 1916 în casa lui din Bucureşti, de pe strada Mendeleev, Ștefan Luchian trăia ultimele clipe dintr-o lungă agonie. Pe şevalet, se afla ultima lui creaţie rămasă neterminată: un chip de femeie.

09
/06
/20

Sâmbătă, 13 iunie, de Ziua Porților Deschise, Fundația Calea Victoriei vine în vizită la tine! Și aduce în dar demo-uri gratuite la cele mai îndrăgite cursuri din program, reduceri care durează un weekend întreg, lectori simpatici și o mulțime de alți oameni care au aceleași pasiuni ca tine.

03
/06
/20

Muzeul Naţional Cotroceni vine în întâmpinarea publicului pasionat de artă şi istorie, reluând din data de 2 iunie 2020 şi activitatea expoziţională. Un proiect cultural valoros, expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, este inclus de astăzi în circuitul de vizitare al muzeului.